Scutecele și istoria lor! Cum s-a ajuns de la pielea de iepure la scutecele de azi

Ramona Dinescu

Scutecele de unică folosință pentru bebeluși sunt vitale în viața unei mame. Sunt atât de comune încât nu putem să ne imaginam cum se descurcau oamenii acum 100 de ani.

Nu cu foarte mult timp în urmă, scutecele textile erau cele folosite pentru a înfășa copilul, iar acestea puteau fi accesorizate cu diferite învelișuri de plastic. Acesta era motivul pentru care, pe vremea copilăriei noastre, părinții noștri socoteau că este foarte important ca noi să ne obișnuim cu olița încă de pe la vârsta de 1 an. Lucru absolut de înțeles, deși toți pediatrii susțin că până la 2 ani copilul nu-și poate controla sfincterele.

Primele scutece de unică folosință au apărut prin anii 1940, însă la momentul respectiv reprezentau obiecte de lux pe care nu oricine și le putea permite. Acest lucru înseamnă că mii de ani înainte, oamenii au trebuit să găsească alte soluții pentru a-și înfășa bebelușii.

Scutecele din antichitate

Unele documente atestă că în antichitate bebelușii erau înfășurați cu frunze, piei de animale și alte astfel de resurse naturale. În multe societăți europene, bebelușii erau înfășurați cu benzi din bumbac sau de lână, pe fiecare picior în parte, iar apoi transversal în jurul corpului. Popoarele de eschimoși plasau bucăți mari de mușchi sub copil pentru a evita scurgerile. Amerindienii fabricau scutece din piele de iepure, peste care puneau iarbă ca să absoarbă ”nevoile” celor mici. În ținuturile tropicale, bebelușii erau mai mult goi, iar mamele încercau să anticipeze momentele în care aceștia urmau să-și facă nevoile.

Scutecele de la sfârșitul anilor 1800

Bebelușii din Europa și din America de Nord purtau strămoșul scutecului modern de azi. O bucată de pânză de flanel sau bumbac era împăturită într-o formă dreptunghiulară ce se așeza asemenea unui chiloțel pe corpul copilului și era susținută de un ac de siguranță.

Scutecele secolului 20

La începutul secolului 20, oamenii au început să fiarbă aceste scutece din pânză deoarece au început să conștientizeze pericolul bacteriilor. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, faptul că a crescut numărul mamelor care lucrau, a dus la o necesitate a apariției scutecelor pentru bebeluși. Primul absorbant de unică folosință folosit ca și scutec a fost acela fabricat din celuloză în 1942 în Suedia. Câțiva ani mai târziu, în Statele Unite, în 1946, Marion Donovan, o casnică din Westport a inventat învelitoarea ideală, rezistentă la apă pentru scutece. Primul său model de scutec a fost unul din bumbac ce era inserat într-o cască de duș din plastic. Marion a avut 4 brevete pentru invențiile ei, inclusiv pentru folosirea capselor de plastic în locul acului de siguranță, care nu era deloc un obiect sigur.
În 1950 au apărut primele scutece gata împăturite pe piață, precum și primele modele cu capse ce s-au vândut în masă.

Anii 60 a adus multiple îmbunătățiri scutecelor de unică folosință iar din anii 90 încoace au devenit tot mai subțiri, tot mai absorbante și tot mai ușor de folosit.

În România, scutecele de unică folosințăp au apărut la începutul anilor 90, odată cu accesul nostru la informații și la mărfurile din occident.

De la an la an au devenit tot mai bune și tot mai utile, însă, în ultimul timp s-a pus problema protecției mediului și se pare că trendul este cumva retrograd, mamele căutând să se întoarcă la scutele de pânză.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa