Când două persoane de religii și culturi diferite se decid să-și unească viețile, se presupune că se iubesc atât de mult încât vor ști să-și împartă obiceiurile și tradițiile în mod egal și în educația copiilor.
Eu sunt creștin ortodoxă. Soțul meu este catolic. Amândoi creștini, ce-i drept, însă fiind totuși religii diferite, avem și culturi diferite. În momentul în care au apărut copiii, a trebuit să facem în așa fel încât cei mici să primească cea mai frumoasă educație de la fiecare. În principiu nu este atât de greu.
Așa cum am decis că este ok ca cei mici să vorbească limbile ambilor părinți, tot la fel am căzut la mica înțelegere legată și de tradițiile fiecărei culturi în parte. Cei care au de câștigat sunt chiar ei, copiii, pentru că se bucură dublu ori de câte ori obiceiurile culturale ale noastre diferă.
Copilul va fi ortodox sau catolic?
Prima noastră confruntare a fost bineînțeles legată de cultul în care ne vom căsători și ne vom boteza copiii. (Nu vreau să fiu greșit înțeleasă, dar nu sunt deloc mândră de cum se practică religia ortodoxă în bisericile noastre de către preoți. Sunt credincioasă, dar nu merg la biserică decât atunci când e musai necesar, la evenimente fericite sau nefericite. Nu-mi place ce văd pe la televizor legat de preoții ortodocsi, nu-mi plac obiceiurile acelea legate de nunți și mai ales înmormântări, care se practică atât la țară cât și la oraș și, sincer, nu suport când de Crăciun sau de Bobotează vine preotul din ușă în ușă, chipurile să sfințească casa, aproape dă buzna, stropește cu aghiazmă pe pereți și îmi înfige o icoană în nas să o sărut, după ce a mai sărutat-o încă un batalion de oameni, iar la final ține mâna întinsă pentru o mică cotizație către biserică. Serios?!)
Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care am decis să ne cununăm în cultul catolic și să ne botezăm astfel copiii. Am avut parte de ceremonii simple, taxe plătite pe bază de chitanță la biserică, fără alte onorarii pentru preoți și, cel mai important, copiilor li s-a turnat puțină apă pe creștet, nu au fost băgați în cazan. Cred că acest ultim motiv a fost argumentul determinant pentru mine. Nu am avut parte de alte obieciuri precum lumânari, înconjurat masa, pirostrii pe cap sau pupat mana nașei la cununia religiasă, sau schimbat copiii în biserică și alergat după trosou pentru botez.
Un alt factor decisiv a fost că eu nu a trebuit să-mi schimb religia, să trec la catolicism. Lucru care, din câte știu eu e valabil și pentru catolicii care vor să se cunune la ortodocși.
Moș Crăciun sau Îngerașul?
Diferențele dintre cele două culturi au început să apară pe parcurs. Ne-am întâlnit cu ele la primul Crăciun când eu vroiam să împodobesc bradul împreună cu copiii și să-l așteptăm pe Moș Crăciun, iar soțul meu ne spunea că Îngerașul aduce bradul împodobit și cadourile de sub el. A rămas ca mine pentru că am căzut amândoi de acord că e mult mai emoționant să împodobim bradul împreună. În plus, în București, Moș Crăciun e peste tot, toți prietenii copiilor știu de Moș Crăciun și la grădiniță vine tot Moș Crăciun.
Tot de la mine au mai luat obiceiul mersului cu colindul de sărbători.
A urmat Paștele. Aici ne-am împărțit foarte frumos obiceiurile, iar copiii s-au ales cu două tradiții pe care le așteaptă cu nerăbdare în fiecare an. De la ortodocși savurează ciocnitul ouălelor, iar de la catolici, mersul la stropit a doua zi de Paște. Și unii și alții mergem la biserică în noaptea de înviere și cu toții mâncăm miel, preparat într-un fel sau altul. Celor mici le plac ambele variante.
Cum fiecare cultură vine și cu gastronomia ei și aici am întâmpinat unele mici diferențe. Copii știu acum, în funcție de mâncarea pe care o punem pe masă cine a fost bucătarul.
În rest, fiecare dintre noi ne-am pus cumva amprenta în creșterea și educația celor mici cu ceea ce am învățat de acasă. Tot ce-mi amintesc cu drag din copilăria mea, tot ce era legat de mama mea și ce făcea ea, am încercat să aplic și eu cu copiii mei. Este un ciclu al vieții normal care nu permite să se piardă anumite obiceiuri și tradiții care ne unesc.
