Grădinița 2.0, conferința care rupe bariera dintre educatori și părinți

Cristina Călin, redactor
scris pe
grădinița 2.0

Ediția a 2-a evenimentului ”Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea” va dezbate şi propune practici de integrare a educației timpurii în contextul familiei și al comunității – doi actori cheie în pocesul educațional de calitate.

Evenimentul le are ca invitate pe Oana Moraru, Oana Moșoiu şi Elena Lotrean, experte în educaţie care promovează colaboararea permanentă dintre cadrul didactic şi părinte, pentru că ceea ce copilul dezvoltă la gradiniţă este bine să fie continuat acasă, în relaţia directă dintre părinte şi copil. Conferinţa va avea loc pe 15.02, la Impact Hub Floreasca, la 09:00 și va fi dedicată directorilor și cadrelor didactice din grădinițele publice, care pot avea acces gratuit la eveniment, pe baza inscrierii pe www.gradinita20.ro.

Ca liant între gradiniţă şi părinte, Kinderpedia organizează această a doua ediţie a evenimentului Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea pentru a aduce noi soluţii de susţinere a copiilor în dezvoltare, prin integrarea celor mai importante aspecte din viaţa lor – gradiniţa şi timpul de calitate din familie.

Grădinița, între familie și comunitate

„Ca părinte, înțeleg că cel mai valoros dar pe care i-l pot face copilului meu este timpul petrecut împreună. Pentru ca acest timp să fie de calitate și cu rezultate durabile, cel mai important partener al meu este dascălul, care îl îndrumă și îl încurajează în fiecare zi. Ca antreprenor, aș vrea să ofer cât mai multor părinți darul comunicării cu grădinița și șansa de a contribui semnificativ la viitorul copiilor lor.”  Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia.

Grădinița 2.0. Oana Moraru, Oana Moșoiu și Elena Lotrean invitatele conferinței

Primul panel al evenimentului aduce împreună nume sonore din zona educației. Oana Mosoiu, lector universitar, doctor în Științele Educației, titulară a numeroase cursuri la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, va aduce în discuție rolul familiei în educație în etapa preșcolară. Elena Lotrean, fondator al Școlii Primare Româno-Finlandeze din Sibiu și Consul onorific al Finlandei la Sibiu, va prezența legăturile grădiniței cu comunitatea și exemple practice din metodologia finlandeză. Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea Școlii Helikon va vorbi despre evoluția copilului în etapa preșcolară și cum urmărim progresul.

”Fiecare zi de grădiniță este puternic legată de viața copilului în familie. La această vârstă, relația familie – grădiniță constituie un continuum, iar cele două contexte au nevoie să ”comunice” prin multe variabile comune care devin un fundament pentru formarea rutinelor și, treptat, a competențelor.” afirma Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu.

Comunicarea cu părinții este cheia

A doua parte a evenimentului va aduce pe scenă un panel de părinți bloggeri, care vor discuta oportunitățile și barierele pe care le-au întâlnit în comunicarea cu grădinița. Panelul va fi moderat de Daniel Osmanovici, Blogger, vlogger si prezentator TV si pe va avea in componenta pe Gabriela Maalouf, doctorand în psihologie, psiholog și consilier școlar, Ana Nicolescu, blogger Mamica Urbana și Diana Vijulie, psiholog și blogger pe GangBlog by Diana Vijulie. Va urma dialogul cu un director al unei grădinițe publice din București care va vorbi despre rolul tehnologiei în managementul activității de zi cu zi, dar și în comunicarea cu părinții. În încheiere, echipa Kinderpedia va prezenta în premieră, funcționalitățile și beneficiile unui nou modul, de evaluare a progresului școlar, care va fi disponibil începând cu luna mai 2020.

grădinița 2.0

Kinderpedia este soluția completă de comunicare și management dedicată grădinițelor și școlilor si organizatorul conferintei. Partenerii acestei editii sunt Impact Hub Bucharest, Innovators for Children, Primaria Sectorului 1 si Laptaria cu Caimac, Brutaria Concordia. P

Partenerii media ai evenimentului sunt Itsy Bitsy Radio, Social Moms, Vocea Parintilor, Daniel Osmanovici, Mamica Urbana, Gabriela Maalouf, GangBlog by Diana Vijulie, CristinaCalin.ro, Totul despre Mame, Kinetobebe. Prima ediția a evenimentului Grădinița 2.0: Educație conectată. Părinți implicați a avut loc în urmă cu un an și a avut-o ca principal invitat pe Oana Moraru. Evenimentul a reunit peste 130 de manageri și educatori din grădinițe private din București și din țară.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa