Mama a trei copii cu autism, despre izolvarea elevilor cu nevoi speciale, dorită de ministrul Educației: „Acest idei aparțin unor timpuri pe care le credeam apuse”

TOTUL DESPRE MAME
scris pe
ecaterina andronescu

Măsurile controversate anunțate de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, par a nu se mai opri. Ministrul vrea acum înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, asta după ce ani de zile s-a încercat și reușit în multe cazuri, integrarea acestor copii în întățământul de masă. ONG-urile și părinţii nu sunt de acord cu propunerea Ecaterinei Andronescu. Am cerut și părerea unei mămici care are trei copii cu nevoi speciale, Marina Neciu, și care de 2 ani povestește pentru Totul despre mare, în serialul Viața cu autism, despre experiențele de fiecare zi și provocările integrarii lor.

Clase speciale pentru elevii cu nevoi speciale

Mai exact, declarația ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, despre clasele speciale pentru aceşti copii care frecventează şcolile de masă, este următoarea: „Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, potrivit digi24.ro.

Ulterior, ministrul Andronescu a revenit asupra declarației, susținând că a fost greșit înțeleasă. Într-o declarație pentru HotNews, Ecaterina Andronescu a spus că ”dacă în clasele de masă sunt doi-trei copii cu dificultăți de învățare poate reușim să le dăm și un profesor de sprijin”.

”Nu!!! Cum să vreau segregare?? Eu am fost ministrul care pentru prima dată, în perioada 2001-2003, am integrat în școlile de masă, prin trecere de la școlile speciale, circa 30.000 de copii cu dificultăți de învățare! Am spus că dacă în clasele de masă sunt doi-trei copii cu dificultăți de învățare poate reușim să le dăm și un profesor de sprijin”.

Mama a trei copii cu autism: „Daţi-ne voie să decidem, noi, părinţii Doamnă Ministru, la ce şcoală merg copiii noştri cu dizabilităţi”

Marina Neciu și cei trei copii ai ei. David, băiatul cel mare, este integrat cu succes în școala de masă

Marina Neciu, mama a trei copii cu autism, dintre care unul integrat cu succes într-o școală de masă, fără a avea nevoie de profesor de sprijin, spune că doamna ministru Ecaterina Andronescu nu e la prima „abatere” când vine vorba despre copiii cu nevoi speciale: „Spunea undeva prin 2011 că « aceşti copii au părinţi » când i se ceruse părerea în legătură cu terapiile extrem de scumpe pe care părinţii le plătesc si pentru care statul român deconta 0 lei. Păi, daţi-ne voie să decidem, noi, părinţii Doamnă Ministru, la ce şcoală merg copiii noştri cu dizabilităţi. Poate ar trebui să vă peocupe mai mult faptul că peste 18.000 de copii cu dizabilităţi sunt neşcolarizaţi în România şi nu să-i discriminaţi şi pe cei care merg la şcoală.

Noi, părinţii, ne cunoştem cel mai bine copiii, noi suntem singurii care muncim şi luptăm pentru ei, de ce veniţi Dvs cu „indicaţii preţioase”? . Nici nu vreau să mă leg de aspectul discriminatoriu al propunerilor Dvs, practic ne aruncă cu zeci de ani în spate şi anulează puţinele progrese pe care statul şi societatea le-au făcut în ultimii 20 de ani pentru incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, de la cea şcolară la cea comunitară.

Incepe să-mi fie frică să mă duc seara la culcare că cel mai probabil dimineaţa următoare găsesc idei de-ale Dvs care aparţin unor timpuri pe care le credeam demult apuse. Cum adică, în clase segregate? Adică ce-i spun eu copilului meu autist de 11 ani care e în scoală de masă si care nici măcar nu are nevoie de profesor de sprijin? Ce să-i spun, că s-a trezit Dna Ministru de dimineaţă şi a decretat că nu e apt şi nu merită să fie împreună cu colegii lui? Că e autist şi nu merită? Vă imaginaţi ce impact ar avea o asemenea măsură asupra copiilor noştri ?

Dacă insistaţi, aţi putea merge mai departe cu iniţiativele Dvs geniale, uitaţi nişte idei: să nu foloseasca aceleaşi toalete cu cei tipici, să călătorească în autobuze pe locurile din spate, să le interzicem accesul la locuri de joacă, sau să se joace noaptea când e parcul gol să nu vă speriaţi Dvs şi alţii de ei, să nu trebuiască nici măcar să ştiţi că există. Aţi putea chiar să le limitaţi accesul în locuri publice la o oră pe săptămână. Iar acesta poate fi doar începutul. 

Iniţiativa dvs. în legătura cu copiii cu CES este dezastruoasă. Şi cunosc mult mai multe despre aceşti copii speciali decât dvs pentru că sunt singura mamă din România care creşte trei copii cu autism”.

„Ministrul readuce segregarea în România”

Reprezentanţii UNICEF consideră că înființarea acestor clase nu e o soluţie bună pentru a creşte performanţele acestor copii: „Experienţa ne-a arătat că elevii învaţă mai bine atunci când sunt expuşi diversităţii, când suportul pentru ei este apropiat nevoilor lor. Fiecare copil este diferit, fiecare copil se dezvoltă şi învaţă în moduri diferite, iar serviciile, adică cele de stat, trebuie să fie capabile să se adapteze acelor nevoi speciale”, este de părere Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Maria Madalina Turza, Președinte al  Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati, spune, la rândul ei, că ministrul Ecaterina Andronescu „readuce SEGREGAREA în România. Guvernul a pornit un război împotriva noastră: cetățeni români, copii si adulți cu dizabilitate”.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa