Menstruația abundentă sau menoragia. Simptome, cauze și tratament

Marina Rosenfeld

Multe femei au menstruația abundentă în primele zile şi dureri greu de suportat. Această afecțiune se numeşte menoragie sau ciclu abundent și poate indica anumite probleme de sănătate, care necesită investigații suplimentare și tratament, conform webmd.com.

Suferă de această afecțiune femeile care sunt nevoite să-și schimbe absorbantul în fiecare oră pe parcursul unei zile și care au dureri atât de puternice încât nu pot munci deloc în perioada ciclului menstrual. Uneori, această afecțiune e cauzată de alte probleme de sănătate și poate conduce și la alte afecțiuni. Dacă în perioada menstruației umpleți un absorbant pe oră, adresați-vă medicului.

Simptomele menoragiei

Unele femei au cicluri mai dificile încă de la prima menstruație, altele au cicluri normale ani de zile şi apoi încep să aibă această problemă. Ciclurile abundente duc la anemie, ceea ce vă poate face să vă simţiţi fără vlagă.

Femeile care au menoragie se confruntă cu următoarele situaţii:

  • Îşi schimbă absorbantul măcar o dată pe oră, măcar o zi
  • Își schimbă absorbantul și noaptea
  • Folosesc două absorbante simultan
  • Renunţă la anumite activităţi din cauza durerilor
  • Au cheaguri de sânge de mărimea unei monede
  • Au cicluri ce durează mai mult de 7 zile
  • Se simt obosite
  • Pot avea sângerări între cicluri
  • Pot avea sângerări după menopauză

Cauzele menoragiei:

  • Probleme hormonale: În fiecare lună, un strat de ţesut din uter se desprinde şi se elimină. Dacă nivelul de hormoni nu e cel corespunzător, se elimină mai mult ţesut decât ar trebui. Dacă nu aveţi ovulaţie, asta poate destabiliza hormonii din corp şi veţi avea un ciclu foarte abundent.
  • Polipi uterini: Polipii sunt excrescențe ce cresc în uter. Cei fibroşi nu sunt cancerigeni, sunt tumori ce cresc în uter. Si ei pot face ca ciclul să fie foarte abundent.
  • Dispozitivele intrauterine: Multe femei folosesc steriletul ca să se ferească de o sarcină. Dacă nu conţine hormoni, va face ca ciclurile să fie abundente.
  • Probleme legate de sarcină: În cazuri rare, după fecundarea ovului de către spermatozoid, acesta se implantează în afara uterului. Aceasta este sarcină ectopică, nu e viabilă şi poate duce la mari probleme. Sângerări mari au loc şi în cazul unui avort spontan.
  • Unele cancere: Este rar, dar cancerul uterin, de col uterin sau de ovare, poate produce sângerări.
  • Tulburări de coagulare care se transmit genetic în unele familii, caracterizate prin sângerări care nu se opresc uşor.
  • Unele medicamente: Anticolagulantele sau antiinfllamatoarele nesteroidiene au acest efect.
  • Endometrioza
  • Probleme cu tiroida
  • Boala inflamatorie pelvină
  • Bolile de rinichi
  • Bolile de ficat

Diagnosticarea menoragiei

Medicul va întreba despre istoricul medical, vă va examina şi vă va trimite la analize: teste de sânge, ecografie, testul PAP. Ar putea lua şi o probă de ţesut din uter

Tratamentul menoragiei

  • Anticoncepţionale: Acestea pot aduce echilibrul hormonal care vă lipsea. La fel de utile sunt sterilelete ce conţin hormoni.
  • Anumite medicament ce pot reduce ciclul
  • Intervenţie chirurgicală: dacă aveţi polipi sau fibrom, medicul vă va opera.
  • Îndepărtarea stratului superficial al uterului. Cea mai simplă procedură e cea de dilatare şi chiuretaj, prin care se elimină o portiune superficială din mucoasa uterină. Alte proceduri, cum ar fi ablaţia endometrială sau rezecţia endometrială distrug acest strat din uter. Femeile au apoi cicluri uşoare dar nu mai au voie să rămână însărcinate după o asemenea procedură.
  • Histerectomia: aceasta este o procedură extremă, nu veţi mai avea nici cicluri şi nici nu veţi mai rămâne însărcinată.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa