articol scris de expert

Tantrum la copii – cum să îl previi și cum să îl gestionezi corect. Sfatul psihologului

Tantrum au în mod special micuții între 1 și 3 ani. Este o etapă normală în dezvoltare. Iată cum îl gestionezi.

Psiholog Miruna Jovin

Cum ar fi să privim un tantrum la copii ca pe o nouă oportunitate de învățare? Aproape imposibil, așa e? Mai ales când citești aceste rânduri după ce ai asistat la un tantrum care te-a zguduit și pe tine, un om în toată firea.

Tantrum la copii – cum se manifestă

Din punct de vedere științific, un tantrum la copii se manifestă prin crize violente de furie, țipete, lovituri, agresivitate și uneori chiar auto agresivitate. Este frecvent întâlnit la copiii cu vârste între 1 și 3 ani. Fetele și băieții pot avea în aceiași măsură un tantrum.

Apariția tantrum – urilor este o etapă firească în dezvoltarea copiilor și face parte din evoluția lor. Nu toți copiii vor avea un tantrum și asta este perfect normal. La fel cum este și ca un copil să aibă unul, două sau un număr greu de ținut minte.

Vârful frecvenței unui tantrum la copii se înregistrează între 1 și 2 ani, cu o prevalență mai mare la copiii care nu stăpânesc încă foarte bine limbajul și ca atare se fac mai greu înțeleși.

Tantrumul la copii ca mod de exprimare

Un tantrum la copii este o cale de exprimare. Este modul în care ei ne arată că nu sunt confortabili cu ceva ce se petrece în viața lor. Atunci când, din punct de vedere emoțional, sunt depășiți își aleg cea mai la îndemână cale să se exprime. Uneori asta ia forma unui tantrum înfricoșător pentru părinți. Un tantrum la copii poate să apară și atunci când ei sunt înfometați, obosiți, în prag să răcească sau pur și simplu când în viața lor s-au întâmplat prea multe iar ei nu știu cum să gestioneze asta în alt mod. Uneori, un tantrum la copii apare când își doresc ceva și nu pot obține. La vârsta asta nu au deprins încă noțiunea de așteptare iar lucrurile pentru ei se întâmplă ”aici” și ”acum”.

Este și vârsta la care ei înțeleg că sunt ființe independente și își doresc să facă foarte multe lucruri singuri. Pe de o parte, vor să exploreze și să facă cât mai multe lucruri singuri, pe de altă parte, nu au încă suficiente cunoștințe.

Cum poți preveni un tantrum la copii

Poți să faci câteva lucruri care să ajute, fără ca asta să însemne că dacă le faci chiar vei fi scutit de un tantrum. Și dacă după ce le faci totuși tantrumul are loc e bine să știi că nu este vina ta.

  • Acordă-i atenție – atât în momentele când este supărat, furios și plânge, dar și când este vesel, bine dispus și fericit. Sau stai pur și simplu lângă el câteva minute pe zi. Arată-i și spune-i că ești acolo, îl vezi și îl auzi, îl iubești.
  • Lasă-l să ia decizii adecvate vârstei. Copiii pot încă de mici să spună dacă vor să poarte un anumit pantalon sau dacă vor să se spele pe dinți înainte sau după baie. ”Vrei să mănânci cu lingura albastră sau cu cea roșie” este o altă posibilă alegere pe care copiii o pot face și pe care e bine să îi lași să o facă.
  • Ține departe de el obiectele pe care nu are voie să le atingă sau cu care nu se poate juca. Da, asta nu este posibil când sunteți în alt loc decât acasă.
  • Distrage-i atenția de la obiectul sau situația care i-a provocat tantrumul. Spune-i blând că îi înțelegi supărarea și că îți vei duce intenția la capăt.
  • Schimbă mediul. Dacă sunteți într-un loc aglomerat când se declanșează tantrumul caută un loc liniștit, eventual mergeți la o plimbare. Îl va ajuta să se liniștească.
  • Alege cu mare atenție luptele. Este chiar cu totul și cu totul nerezonabil ceea ce îți cere? Poate că nu este. Poate că este doar un blocaj al tău și cererea în sine nu este ceva neacceptabil. Eu aș alege oricând să îl las să plece în tricou iarna, dacă asta mi-ar oferi o sesiune de cumpărături în liniște. Fiecare adult își cunoaște limitele și acționează în funcție de ele.
  • Cunoaște-ți copilul cât mai bine. Dacă știi că imediat după somnul de prânz nu este niciodată prea vesel, amână întâlnirea pe care o ai și alege un interval mai potrivit. Dacă știi că este foarte obosit nu îl stimula și mai mult mergând la o activitate nouă sau într-un loc gălăgios.

Tantrum la copii – dacă se întâmplă…rămâi calmă

Când apare un tantrum la copil nu uita să îți păstrezi calmul. E bine să știi că nu îți va fi prea ușor să faci asta. Un tantrum apasă uneori butoane foarte sensibile ale părintelui.

Asta înseamnă că părintele nu mai este în starea de adult ci, la nivel inconștient, va răspunde din starea de copil. Adică e posibil, ca fără să își propună asta, să își trateze copilul așa cum a fost și el tratat când era copil. De aceea a-ți păstra calmul este foarte important.

Oferă alinare și soluții

Dacă rămâi calmă vei putea să gândești mai rapid soluții. Uneori are nevoie să îl consolezi, s-a lovit, s-a speriat, se teme și are nevoie de părintele său pentru a simți că nu este în pericol. Când motivul unui tantrum este foamea, setea sau oboseala e bine să fi pregătit pentru a satisface nevoia ce a declanșat criza.

Sunt aici, te iubesc și nu te las să lovești

Dacă, în timpul unui tantrum se pune pe sine sau pe alții în pericol, ia măsuri imediat. Du-l într-un loc ferit de gălăgie și agitație și repetă-i sau arată-i că este firesc să fie furios. A lovi pe cineva sau a își face singur rău nu este ok și întrerupe-i acest comportament. Poți folosi redirecționarea – adică poți înlocui să zicem lovitul cu ruptul hârtiei. Emoțiile sunt acceptabile, oricare ar fi ele, comportamentele însă nu sunt toate de dorit.

După furtună

Dacă motivul care a declanșat tantrumul a fost o cerință nerezonabilă, nu ceda. Dacă vei face asta prea des, copilul va înțelege că un comportament ca atare îi îndeplinește dorința. Și va insista în a-l repeta.

Dar nici nu îl certa. Vorbește cu el despre ceea ce s-a întâmplat. Încearcă să înțelegi dacă ieșirea a avut o nevoie organică (foame, somn, suprasolicitare).

Laudă-l că a reușit să se liniștească.

E bine să știi

Dacă un tantrum se repetă prea des urmărește copilul cu atenție. Dacă ți se pare că ceva nu este în regulă cu frecvența sau intensitatea cu care au loc e bine să te adresezi unui specialist. Perfect normal pentru toți copiii, un tantrum la un copil cu tulburări de spectru autist trebuie privit și tratat altfel.

Dacă ai crezut că tantrumurile trec și liniștea se așterne ei bine, te-ai înșelat! Se pare că preadolescența bate tantrumurile.

Pentru a aprofunda subiectul tantrumuri la copii, îți recomandăm și următoarele articole: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa