Torticolis la nou-născut. Care este tratamentul și în cât timp se remediază problema

Marina Rosenfeld

Torticolis înseamnă „gât sucit”, iar dacă un copil are această boală, capul lui va fi înclinat într-o parte, iar bărbia va fi îndreptată în cealaltă parte. Se mai numeşte “gât strâmb”. Deși pare a fi dureros, de fapt nu este.

Când un copil se naşte aşa, se numeşte “torticolis congenital”. (Există şi un fel de torticolis dobândit care apare mai târziu. În cazurile de torticolis dobândit, capul este înclinat în aceeaşi directie cu gâtul.

Cam 1 din 25  de nou-născuţi au torticolis congenital. De la 10 până la 20% dintre bebeluşii cu torticolis au, de asemenea, displazie de sold.

Care sunt cauzele torticolisului congenital?

Cel mai adesea, este cauzat de rigiditatea muşchiului ce face legătura dintre stern şi claviculă (se numeşte muşchiul sternocleidomastoidian). De aceea, acest tip de torticolis se numeşte “torticolis muscular congenital”. Această rigiditate musculară s-a dezvoltat din cauza poziţiei copilului în uter, cu capul înclinat într-o parte sau pentru că muşchii au fost afectaţi în timpul naşterii.

Mult mai puţin comun este torticolisul congenital cauzat de structuri anormale ale oaselor gâtului (vertebrele cervicale). E posibil ca oasele să fie malformate sau sudate împreună sau ambele. Această afecțiune se numeşte sindromul Klippel-Feil.

Este important de aflat dacă sindromul Klippel-Feil cauzează problema bebeluşului pentru că mulţi copii care au acest sindrom au şi alte probleme de sănătate, mai ales cu auzul şi rinichii. În cazuri foarte rare, torticolisul congenital poate fi moştenit. Sau poate fi rezultatul unei alte probleme medicale, cum ar fi tumoare pe creier sau spinală, care afectează sistemul nevos sau muşchii.

Cum ştiu dacă bebeluşul are torticolis?

Veți observa probabil că bebeluşul îşi ține capul doar într-o parte şi are mişcări doar pe acea parte. Un alt semn este o excrescenţă pe o parte a gâtului. Torticolisul congenital este de obicei diagnosticat în primele două luni de viaţă. Chiar dacă părinţii nu-şi dau seama, pediatrul va observa problema.

Bebeluşii cu torticolis vor avea şi plagiocefalie poziţională (formă asimetrică a capului) pentru că dorm cu capul doar într-o parte. În plus faţă de consultul medical, medicul va avea nevoie şi de radiografii pentru a stabili ce formă de torticolis are micuțul. Medicul ar putea recomanda și alte investigații, cum ar fi ecografii de şold sau de rinichi.

Cum se tratează torticolisul?

Medicul vă va recomanda să vă adresaţi unui kinetoterapeut sau unui chirurg ortoped. Torticolisul muscular congenital se tratează de obicei prin adoptarea unor anumite posturi și prin întinderi. Va trebui să faceţi aceste exerciţii cu bebeluşul zilnic. Mişcările nu sunt complicate, dar trebuie să le înţelegeţi.

Dacă bebeluşul are torticolis congenital, trebuie să-i daţi cât mai mult ocazia să îşi întoarcă capul spre partea în care nu o face de obicei. Dacă are dificultăţi în a-şi mişca gâtul şi capul înspre dreapta, îl puteţi pune pe masa de înfăşat ca să-i staţi în partea dreaptă. La fel trebuie aşezat şi în pătuţ, ca să trebuiască să-şi mişte capul într-o anume direcţie dacă vrea să vadă pe oricine se apropie de pătuţ.

Este important să puneţi bebeluşul pe burtică când este treaz ca să i se dezvolte muşchii gâtului.

Cât durează  până apar primele rezultate?

Daca torticolisul e descoperit la timp, până la vârsta de 2-3 luni, şi urmaţi recomandările medicului, veţi vedea schimbări majore în câteva luni. Starea copilului trebuie sa devină normală până la un an.

Dacă muşchii nu-şi revin până la vârsta de 18 luni, medicul de familie vă va trimite la un medic ortoped, care ar putea recomanda o alongaţie a muşchilor. Cam 15% din cazuri necesită operaţie.

Sursa: www.babycenter.com

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa