Vărsatul de vânt în sarcină

TOTUL DESPRE MAME

Când rămâi însărcinată, vrei să faci tot ce îţi stă în putinţă ca să te menţii sănătoasă. Din păcate, nu întotdeauna este posibil să te protejezi de boli. Vărsatul de vânt este o infecţie virală foarte contagioasă ce poate fi destul de gravă. Din fericire, însă, există metode de a te proteja atât pe tine, cât şi pe copilul tău, dacă se întâmplă să fii ameninţată de vărsat de vânt în sarcină.

Ce este, de fapt, vărsatul de vânt?

Vărsatul de vânt este o infecţie virală, numită în limbaj medical varicelă. Este însoţită de o iritaţie a pielii, ce se manifestă prin apariţia unor pete mici roşii sau coşuri. Febra şi durerile generale în corp apar, de regulă, înaintea erupției.

În majoritatea cazurilor, varicela este contractată în copilărie, deşi există situaţii când un adult nu este imun şi se poate îmbolnăvi. Aproximativ 95% din femeile gravide sunt imune la vărsat de vânt.

Cine este expus unui risc mai mare de a face vărsat de vânt în sarcină?

  • Dacă ai avut vărsat de vânt în trecut, este foarte posibil să fi devenit deja imună la această infecţie şi să nu o mai faci încă o dată.
  • Dacă NU ai avut vărsat de vânt şi eşti însărcinată ai putea fi expusă riscului de a lua acest virus. Cel mai bine este să eviţi contactul cu persoanele care au vărsat de vânt.
  • Dacă nu eşti sigură dacă ai avut sau nu vărsat de vânt în copilărie, medicul îţi poate face o analiză de sânge pentru a verifica dacă ai anticorpii necesari să te protejeze împotriva virusului. Dacă rezultatele arată că există anticorpi în sistemul tău, atunci eşti imună la vărsat de vânt.

 

Fătul va fi afectat dacă sufăr de vărsat de vânt în sarcină?

Acest lucru depinde de vârsta gestațională la care contractezi vărsatul de vânt în sarcină. Conform specialiştilor:

  • Dacă vărsatul de vânt apare în primul trimestru, riscul apariţiei defectelor la naştere este de 0.5-1%.
  • Dacă vărsatul de vânt apare între a 13-a şi a 20-a săptămână, riscul apariţiei defectelor la naştere este de 2%.
  • Dacă vărsatul de vânt apare într-un interval de 5 zile înainte de naştere şi 1-2 zile după naştere, există o probabilitate de 20-25% ca bebeluşul să dezvolte vărsat de vânt, cunoscut sub termenul medical de varicelă congenitală.
  • Dacă vărsatul de vânt apare la 6-12 zile înainte de naştere, există un risc ca bebeluşul să se îmbolnăvească şi el. În acest caz, copilul ar putea primi noi anticorpi împotriva vărsatului, ceea ce va cauza că varicela congenitală să fie mai uşoară.

Posibilele defecte la naştere pot fi cicatrici, probleme de vedere, dezvoltare slabă, dimensiuni reduse ale capului, dezvoltare întârziată şi/sau retard mental.

Ce pot să fac pentru a-mi proteja copilul de vărsat de vânt?

  • Dacă ai avut deja varicelă, atunci nu trebuie să faci nimic special pentru a-ţi proteja copilul de vărsat de vânt în sarcină. Organismul tău ar trebui să aibă deja anticorpii necesari care să te protejeze atât pe tine, cât şi pe copilul tău.
  • Dacă nu ai mai avut varicelă, eşti însărcinată şi intri în contact cu cineva care are această infecţie, ar putea fi necesară administrarea prin injecţie a unei forme de imunoprotecție, numită varicelă-zoster imuno globulină (VZIG). VZIG trebuie administrată în primele patru zile de la prima expunere, însă numai în cazul în care nu ai deja anticorpii care să lupte împotriva varicelei.
  • Îţi poţi face vaccinul împotriva varicelei dacă nu ai anticorpi şi nu eşti însărcinată. Trebuie, însă, să aştepţi trei luni înainte de a încerca să concepi un copil.

Se poate face de două ori vărsat de vânt?

Este rar ca o persoană să contracteze varicela de două ori în viaţă, însă cei care au probleme imunitare sunt expuşi unui risc crescut de a fi infectaţi a doua oară. Există, de asemenea, cazuri când oamenii cred că au avut varicela în copilărie, însă aceea e posibil să nu fi fost fost altceva decât o simplă erupţie sau iritaţie.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa