10 proprietăţi miraculoase ale plantei-minune aloe vera

TOTUL DESPRE MAME

Dacă ar trebui să plecaţi pe o insulă pustie şi aţi putea să luaţi o singură plantă cu voi care ar fi accea? Noi v-am sfătui să luaţi cu un ghiveci cu aloe vera! De ce? E simplu, aloe vera este o plantă minune!

Folosită încă din Antichitate pentru virtuţile sale terapeutice, aloe vera este eficientă în tratarea unui număr impresionant de afecţiuni ale pielii, dar şi intern în tratamentul unor afecţiuni cum ar fi diabet, constipaţie, ulcer, indigestie, artrită etc.

Aloe vera are peste 200 de compuşi de care organismul nostru are nevoie

Printre aceștia se numără vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, polizaharide, acizi graşi, antioxidanţi, acid salicilic, flavonoizi. Studiile au arătat că aloe vera are proprietăţi antiinflamatorii, antibacteriale şi antivirale.

Cosmeticele pe bază de aloe vera se folosesc în tratarea unei largi palete de probleme ale pielii: eczeme, uscăciune severă, îmbătrânire prematură, arsuri solare, psoriazis, acnee, vânătăi, tăieturi.

10 beneficii dovedite ale plantei aloe vera asupra pielii

1. Este un hidratant excelent pentru piele. Cercetările arată că pătrunde până în straturile profunde ale epidermei.

2. Este eficientă în tratarea pielii uscate şi crăpate, încurajând regenerarea celulară şi îmbunătăţind circulaţia de la nivelul pielii.

3. Are un efect astringent şi contribuie la menţinerea fermităţii pielii.

4. Acţionează ca o barieră naturală şi împiedică pătrunderea toxinelor prin piele.

5. Ameliorează arsurile solare şi ajută la refacerea pielii. De asemenea, conferă protecţie împotriva razelor ultraviolete.

6. Distruge bacteriile care pot intra prin tăieturile sau rănile deschise deoarece conţine zinc şi vitamina E.

7. Îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii, conferind un plus de luminozitate tenului.

8. Reduce hiperpigmentarea şi ameliorează aspectul petelor maronii deoarece stimulează producerea de colagen.

9. Grăbeşte vindecarea acneei şi a cicatricelor datorită efectului său antiinflamator şi antibacterial.

10. Încetineşte îmbătrânirea pielii deoarece conţine atât vitamina E, cât şi vitamina C.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa