Bona perfectă chiar există! Experiențele mele în căutarea ei

Bona perfectă nu există, ar spune foarte mulți dintre noi, așa cum nu există o persoană perfectă. Ne putem însă apropia de perfecțiune doar dacă sistemul nostru de toleranță este destul de flexibil. Iată experiențele mele în căutarea bonei perfecte.

După ce am născut primul copil, ca orice mamă care știa că urmează să se reîntoarcă la job după 5-6 luni și care nu era încă pregătită pentru experiența unei creșe, m-am gândit că o bonă ar fi potrivită pentru copilul meu. Aveam prietene care aveau bone și a căror problemă mi s-a părut rezolvată. Când am cerut recomandări, nimeni nu a putut să-mi dea, fie că bonele lor „nu erau de dat”, lucru pe care l-am înțeles exact, fie că bonele pe care le avuseseră nu erau de recomandat.

Nu aveam experiență, nu știam ce să caut, nu știam de unde să încep. O vecină mi-a spus că o rudă de-a ei nu are job și că ar fi potrivită ca bonă, deși nu mai făcuse niciodată acest job. Am accepta să o cunosc, mi-a plăcut, părea că știe să țină în brațe un copil, așa că i-am oferit postul. Și eu, și ea eram novice. Am realizat apoi că era extrem de emotivă și mult timp mai târziu mi-a spus că ar fi vrut să renunțe după două zile căci credea că nu se va descurca. Cumva ne-am ajutat și ne-am învățat una pe alta și am reușit să depășim momentul. Când însă a căpătat experiență, a plecat, după nici un an de zile, deși ne promisese că ne va fi alături până va pleca copilul la școală, motiv pentru care noi i-am mărit salariul și i-am răspuns tuturor solicitărilor financiare. Era cumva parte din familie și ori de câte ori avea nevoie de o zi liberă, să plece mai devreme sau un salariu în avans, primea. Noi nu am apelat la extra beneficii căci eram mulțumiți că se purta bine cu copilul, iar copilul era fericit cu ea.

Dar am găsit și bona perfectă

Cu această experiență în spate, am dat un anunț într-un ziar specializat și am început să vedem tot felul de femei, una mai bonă ca alta. Am ales tot o bonă fără experiență, dar care s-a dovedit a fi bona perfectă. A fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată, iubea copilul ca pe nepotul ei și nu făcea altceva decât să se joace cu el cât era ziua de lungă. Nu era în stare să-i pregătească o mâncare dacă ar fi fost nevoie, însă nu am vrut niciodată acest lucru. Am vrut doar să poată să-i încălzească, să-i dea să mănânce, să-l scoată afară, să-l culce și să se joace cu el. Cred că de când a plecat ea, nimeni nu s-a mai jucat vreodată atât de mult, neobosit și cu atâta plăcere cu copilul. În vacanța de iarnă, când a avut concediu două săptămâni, ne-am trezit că ne sună și ne roagă să ieșim și noi în doi în oraș ca să aibă motiv să vină să se mai joace cu copilul. Ea era cea care ne ruga să mergem în doi într-un weekend romantic, pentru că ea putea avea grijă de copil.

Niciodată nu se grăbea să plece seara acasă și dacă eu nu eram atentă la ceas, ar fi rămas cu aceeași plăcere încă două ore după program. Din păcate a trebuit să plece din București, din motive legate de familie. Însă, de atunci, în fiecare vară a mers cu noi la mare ca să aibă grijă de copii și nu a acceptat să o plătim, deși venea încărcată cu tot felul de cadouri pentru noi.

Bona perfectă a fost doar una

Având această ultimă experiență, evident că aveam un termen de comparație puternic. Am mai avut încă două încercări eșuate cu alte două bone și am decis să nu mai luăm pe nimeni și să ducem copilul la grădiniță.

S-a născut al doilea copil și aveam din nou nevoie de o bonă. Am găsit o femeie cu experiență care a venit două zile, iar a treia m-a anunțat cu o jumătate de oră înainte de a sosi că nu mai vine, că e prea obositor.

Nu ne-am descurajat și am căutat în continuare. Toate voiau bani mulți, program scurt, treabă cât mai puțină și multe zile libere. Nu am găsit nici măcar una care să știe o poezie sau un cântecel pentru copii. Cerințele mele erau extrem de simple: să aibă grijă de nevoile de bază ale copilului și să se joace mult cu el. Nu ceream menaj, nu voiam să gătească sau să facă ore suplimentare. Am avut o perioadă de aproximativ o lună de zile în care de fiecare dată am tras aer în piept și m-am încurajat singură să o iau de la capăt cu căutările. Mi se părea că este aceeași problemă a societății noastre. Nimeni nu vrea să muncească. Eram în perioada în care și eu îmi schimbam job-ul și eu, cu foarte multă pregătire profesională, acceptam un salariu mai mic pentru început, acceptam o grilă de obiective de atins și mă așteptam la beneficii și majorări de salariu abia după ce aș fi demonstrat că îmi fac bine meseria. Oare în meseria de bonă nu se aplică aceleași reguli? Se pare că nu. Am renunțat și am căutat o creșă particulară pentru copil. Bugetul era același și, în plus, nu mai trebuia să fac mâncare acasă pentru copil. Programul era același, poate chiar mai lung. Singurul dezavantaj a fost că cel mic s-a îmbolnăvit destul de mult în acel prim an de creșă. Însă, trecând de acest capitol, a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată, datorită achizițiilor pe care le-a căpătat copilul în acel mediu.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație