Afacerea ”Usborne” pentru mămici: cum să muncești de acasă vânzând cărți pentru copii

Cristina Olivia Găburici, Redactor-Șef
mamici reprezentante usborne

În ultimii ani, din ce în ce mai multe mămici au prins gustul unei metode relativ simple de a face bani lucrând de acasă: vânzarea cărților pentru copii ale editurii britanice Usborne. Procedura e simplă, investiția e minimă, iar munca se poate face în pijama, în fața laptopului, în timp ce mâncarea e pe foc și copiii zburdă prin casă.

Majoritatea mămicilor ”Usborne” ajung să intre în această horă după ce își dau seama că propriii lor copii au ajuns fani Usborne. Cărțile editurii sunt ca un drog: cu cât ai mai multe, cu atât îți dorești mai multe. Ele nu se găsesc în librării (decât în situații speciale), și se comercializează în întreaga lume de către reprezentanți.

Gabriela Rusu este una dintre mămicile care reușește să facă suficienți bani cu ajutorul cărților încât să nu fie nevoită să se întoarcă la serviciu. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, ea vorbește despre avantajele și satisfacțiile muncii de acasă, înconjurată de cărți pentru copii.

Totul Despre Mame: Cum ai decis să devii reprezentant Usborne?

Povestea mea este oarecum una de conjunctură, însă cu final fericit. Când eram în Concediu de Îngrijire Copil cu fetița mea, care la momentul respectiv avea 3 luni, am fost anunțată de la birou că mi se va desființa postul și că nu voi mai avea unde să ma întorc. Stând acasă cu cei doi copii ai mei și fiind susținută de soț, am ajuns la concluzia că ar fi bine să ma reorganizez în așa fel încât să lucrez de acasă, pentru a putea fi mereu disponibilă pentru copilașii noștri. Cum eu consider că nimic nu este întâmplător, a apărut această oportunitate de a deveni reprezentant Usborne, care, cel puțin familiei mele, i s-a potrivit de minune.

Oricum eram foarte selectivă în ceea ce privește informația din cărțile pe care le răsfoia băiatul meu, fiind mai mare, și eram oarecum dezamăgită de câtă violență și cuvinte nepotrivite se găsesc în cărțile de pe piața din România. Așadar, a fost o decizie ușoară, au trecut deja doi ani de atunci, și pot spune că momentan nu mă văd renunțând. Lucrez de acasă și îmi organizez timpul alocat activității Usborne în funcție de familia mea, nu îmi organizez familia în funcție de job, ceea ce pentru mine este perfect.

Care crezi că sunt atuurile cărților Usborne față de carțile pentru copii pe care le găsim în librării și biblioteci?

Știu că sunt subiectivă acum, însă cum sunt foarte pretențioasă la tot ceea ce ajunge în preajma copiilor mei, aceste cărți au fost mai mult decât potrivite. Ilustrațiile sunt foarte bine realizate, fără a fi obositoare sau să instige, conținutul este adaptat categoriei de vârstă căreia i se adresează cartea respectivă și, mai mult decât atât, o întreagă echipă de specialiști lucrează la conținutul acestor cărți. Calitatea hârtiei, a cartonului, a elementelor senzoriale și nu numai impresionează de la prima vedere. Desigur, am și eu colecțiile mele preferate, editura punând la dispoziție peste 2500 de titluri, însă aceste cărți creează cumva dependență, prin faptul că cei mici sunt atrași de rățușca galbenă ascunsă pe paginile colecției Farmyard Tales, sau de clapetele ce ascund diverse informații utile în colecțiile See Inside, Look Inside, etc.

Eu consider aceste cărți foarte utile pentru un sistem de învățământ alternativ, și îmi place să cred că nu mă hazardez când spun că reprezintă o bază extrem de bună de luat în calcul pentru cei interesați de homeschooling. Asta nu înseamnă că nu există pe piața din România edituri cu cărți foarte bune, însă diferența o face modul în care este prezentată informația în așa fel încât să îi atragă pe cei mici către cărți, tipul de informație și conținutul acesteia, care dezvolta foarte mult universul celor mici.

Cât trebuie să investești la început în această ”afacere”? Dar pe parcurs?

La înscriere, investiția este destul de mică, undeva la 265 de lei, care se achită la achiziționarea pachetului de început, ce conține cărți, cataloage, broșuri etc în valoare de aproximativ 850 de lei. Acest pachet de început este gândit în așa fel încât reprezentantul să aibă un start bun, este format din cărți potrivite unei palete largi de vârste, și oferă posibilitatea atât reprezentantului cât și celor la care vor ajunge cărțile să își facă o idee despre calitatea și potențialul acestor cărți. După achiziționarea acestui pachet de început, depinde foarte mult de strategia pe care își dorește să o dezvolte fiecare reprezentant în parte. Editura pune la dispoziție și pași de bonusare ce desigur aduc beneficii în plus, există posibilitatea să promovezi și să îți crești o afacere în adevăratul sens al cuvântului. Aici ține de fiecare în parte, cu ce dorințe și așteptări pleacă la drum. Ca în orice altă activitate, această creștere este progresivă, însă de durată. În afară de partea financiară, se mai investesc timp, entuziasm și voie buna, iar beneficiile, pe lângă cele financiare, aduc și o dezvoltare personală deloc de neglijat. Pe parcurs, aș zice că este vorba de o reinvestire a unei părți din câștig, care există în orice business, ceea ce ușurează lucrurile.

Care sunt ingredientele succesului în această ”afacere”?

Din punctul meu de vedere, ingredientul principal al succesului este dragostea față de cărți. Trebuie să îți placă ceea ce faci. Momentul în care ajunge la mine comanda din Anglia, deoarece toate aceste cărți sunt aduse din Anglia, este momentul meu preferat al zilei, și desfac entuziasmată cutiile, de parcă aș primi cele mai interesante cadouri. După doi ani am aceeași bucurie să răsfoiesc cărțile primite, să simt mirosul specific și să le pregătesc pentru a ajunge în mâinile câtor mai mulți copilași. (Textul continuă mai jos)

În afară de dragostea pentru cărți, aș mai adăuga și dorința de a contribui la educația copiilor, deoarece cu cât aceste cărți ajung la mai mulți copii, cu atât mai bine pentru dezvoltarea lor. Desigur, trebuie menționate și cantitatea de timp și de munca investite în această activitate, care sunt direct proporționale cu câștigul financiar. Comunicarea cu oamenii, prietenii noi ce se fac, precum și zâmbetul celor mici când primesc aceste cărți fac totul mai ușor și mai frumos.

Câte ore aloci zilnic acestei activități?

Trebuie să recunosc că la început am alocat tot timpul meu disponibil, care era destul de redus, ținând cont că scoteam copiii în parc de 2 ori pe zi, găteam, spălam, ca orice altă mamă. Mi-am crescut afacerea 99% de pe telefon, în timp ce dormeau copiii, deoarece dormeau cel mai bine când rămâneam lângă ei în pat. Recunosc că am început destul de haotic, deoarece toată ziua mea era plină de neprevazut, însă unul dintre beneficiile pe care mi le-a adus această activitate a fost faptul că am reușit să ma organizez și să îmi structurez programul zilnic în așa fel încât să nu mai încep 100 de lucruri în același timp și să am tot timpul senzația că nu termin niciunul. Acum aloc aproximativ 3 ore pe zi acestei activități, pentru promovare, stoc, partea de gestiune, pentru organizarea de târguri etc. În zilele în care sunt la târguri de carte, evident aloc mai mult timp, în funcție de cât durează târgul respectiv. Însă ce este foarte important pentru mine, este un timp plăcut, făcând ceea ce îmi place nu mă simt obosită și nu o văd ca pe o corvoadă. Iar copiii îmi sunt de mare ajutor atunci când pregătim cărțile pentru livrare, le place să se implice.

Cât se poate câștiga ca reprezentant Usborne?

Așa cum spuneam mai sus, câștigul este direct proporțional cu efortul depus. Însă, în timp, se poate ajunge la un venit suficient de bun, peste medie, cât să nu mai fie nevoie să faci și altceva. În prezent, activitatea Usborne îmi aduce venitul principal, care îmi permite să desfășor în continuare aceasta activitate de acasă. În afară de vânzarea acestor cărți se mai poate câștiga și din bonusurile primite la promovare, eu în prezent fiind Group Leader. De asemenea, se mai poate câștiga foarte bine și din echipă, această activitate putând fi făcuta și în sistem network marketing, însă neexistând nicio obligație în acest sens. Strategia fiecărui reprezentant și cât de departe își dorește să ajungă depind mult de așteptările fiecăruia și de felul în care este susținut de către coordonator.

Cum promovezi cărțile?

Principalul mod în care promovez aceste căți este online, prin pagina mea de facebook și prin site-ul personalizat, unde pot fi văzute toate cărțile puse la dispoziție de editură și care pot fi aduse la comandă în limita stocului disponibil. În afară de această promovare online, merg mult și pe recomandarea clienților, prin brandul creat, prin vizibilitatea la evenimente și târguri. De asemenea, din punctul meu de vedere contează mult și felul în care te prezinți, deoarece deseori clienții asociază produsele cumpărate cu cel de la care le cumpără. Așadar, cu cât cunoști mai bine aceste cărți, să le poți recomanda în funcție de cunoștințele și preferințele copilașilor, cu atât mai bine. Eu am ales de la început de drum să lucrez cu stoc, mă deranja extrem de mult când cumpăram cărți de pe diverse site-uri online doar văzând coperta. Eu ofer clienților posibilitatea să răsfoiască aceste cărți înainte de a le achiziționa, indiferent că este vorba de o răsfoire virtuală, ceea ce îi ajută să se decidă mai ușor și mai ales să nu regrete achiziția făcută, așa cum am pățit eu de atâtea ori.

Care sunt principalele problemele cu care te confrunți ca reprezentant Usborne?

Principala problema cu care m-am confruntat la început, deoarece în prezent s-a diminuat foarte mult, a fost reticența oamenilor pentru faptul că aceste cărți sunt în limba engleză. Am dus o muncă asiduă pentru a convinge lumea de avantajele cunoașterii unei limbi străine, de a vedea dincolo de această limitare autoimpusă, de a înțelege faptul că aceste cărți sunt utile nu numai pentru a învăța limba engleză, ci și pentru a învăța literele, numerele, pentru ca cei mici să învețe să deseneze pas cu pas, să descopere lumea animalelor, universul, corpul uman și nu numai. Pentru bebeluși, editura pune la dispoziție cărți textile și senzoriale, pentru cei mari- inclusiv adulți, editura are dicționare și enciclopedii.

Cea mai dură afirmație cu care m-am întâlnit a fost că la standul de ziare cărțile sunt mai ieftine și că mai bine cumpără de acolo. Recunosc că m-a lăsat puțin fără cuvinte și trebuie să spun că e greu de combătut o asemenea replică, însă în timp am ajuns la concluzia că aceste cărți de la editura Usborne nu sunt chiar pentru toată lumea, în sensul că nu toți le apreciază la adevărata lor valoare. Sunt oameni pentru care nu contează calitatea hârtiei cărții de colorat de exemplu, ci doar prețul, să fie cât mai scăzut. Însa asta nu trebuie să reprezinte o piedică, nicidecum, ci un pas înainte în munca noastră pentru a ajuta în educarea celor mici.

Ce trebuie să facă o mămică dacă își dorește să devină reprezentant?

Eu stau la dispoziție tuturor celor ce își doresc să devină reprezentant Usborne și au nevoie de mai multe informații. Asa cum spuneam mai sus, primul pas este dragostea față de cărți și față de copii, apoi dorința de a avea flexibilitate, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al timpului. Eu nu m-aș mai întoarce la clasica muncă de birou. Reprezentantul Usborne își desfășoară activitatea de oriunde îi este confortabil, fără a plăti chirie, utilități în plus sau alte costuri adiacente.

Înscrierea este foarte simplă, se face completând un formular, care la final duce la o platformă de plată securizata pentru achitarea acelui pachet de început de care povesteam, în valoare de aproximativ 265 de lei, cărțile venind acasă în hol cu firma de curierat DHL. De aici pornim aventura într-o lume mirifică în care ne scriem propria poveste. În povestea mea am învățat logistică, resurse umane, tehnici de promovare online și negociere, tehnici de vânzare și noțiuni de bază de contabilitate, tehnici de comunicare și multe altele, lucruri pe care nu le-aș fi învățat în alte condiții.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa