Laura Vanderkham, despre secretele propriei productivități

TOTUL DESPRE MAME
Laura Vanderkham

Cu toții avem propriile ritualuri de productivitate. De asta nu mi-e la îndemână să mă laud cu al meu, de parcă ar fi Calea și Adevărul. Diferite tehnici funcționează pentru diferiți oameni. Dacă tehnica implică un sistem tehnic complicat, n-am s-o urmez. Și nici dacă trebuie să completez fișe sau să-mi fac curat pe birou.

Dar iată ce funcționează pentru mine. Am Lista cu 100 de Vise, o listă neredactată, care cuprinde tot ce vreau sau trebuie să fac în viață. Această listă evoluează continuu, pe măsură ce îmi vin idei noi, le bifez pe cele pe care le-am încercat sau decid că altele nu se mai potrivesc propriei mele viziuni despre sine. Dar acestea reprezintă scopuri pe termen lung.

Dacă vrei să reușești și tu să ai controlul asupra timpului tău și vrei să înveți cum ai putea folosi cât mai eficient această resursă citește cartea ”Dacă eu am reușit poți și tu. Cum să găsești echilibrul între familie și carieră” a Laurei Vanderkam. Cartea este disponibilă AICI.

Wish list si To DO List

Apoi am o listă cu lucruri de făcut până la sfârșitul anului. Ar trebui să conțină ce ați pune într-o evaluare de sfârșit de an, sau într-una din acele groaznice scrisori de Sărbători. Dacă ar fi să o scrieți în decembrie, care ar fi principalele momente din an pe care le-ați menționa? Pentru mine, în 2011, știam că pe plan profesional îmi doresc să termin manuscrisul cărții mele, All The Money In The World, dar să continui să susțin publicitatea pentru 168 Hours. Pe plan personal, eram destul de sigură că ne vom muta, deci scopul era să aleg o locuință nouă, potrivită familiei noastre. Speram și să ne mărim familia, deși în asemenea cazuri trebuie să recunoaștem că nu poți controla rezultatul. Dar am fost binecuvântați de sosirea pe lume a micuței Ruth, care s-a născut cu bine în octombrie.

Toate listele acestea sunt foarte ample și laxe, și, probabil, nu seamănă cu listele tipice de activități. Dar sunt importante, deoarece chiar dacă e minunat să te împiedici de chestii interesante, anumite lucruri, cum ar fi să scrii o carte de 100 de mii de cuvinte, sau să parcurgi un maraton, nu prea se întâmplă accidental. Acestea sunt reușite plănuite în avans.

Și atunci, cum să facem? Atunci e timpul să spargem aceste scopuri mari în pași fezabili. Și în sfârșit, acum ajungem la aspectele practice ale vieții. În ultimii ani am constatat că o listă săptămânală de priorități îmi oferă un mix bun între termenii imediați și planurile pe termen lung. Înainte să înceapă o nouă săptămână (fie vinerea după amiaza, fie sâmbătă seara), fac o listă de priorități pentru întreaga săptămână. Această listă cuprinde atât planul profesional cât și pe cel personal. Include și lucruri care ”trebuie” să se întâmple (o programare la medic, articole în scrierea cărora deja m-am angajat) dar și lucruri care m-aș bucura să se întâmple: noi idei pentru articole, planuri pe termen lung, să alerg de un anumit număr de ori.

Planurile săptămânale

Apoi, din această listă săptămânală, desprind zilnic o listă de activități. Tind să încarc mai mult începutul de săptămână, deoarece vor apărea lucruri pentru care-mi voi dori să-mi fac timp spre sfârșitul săptămânii. Ia ceva timp să ajungi la echilibrul unei liste săptămânale de priorități, care să fie agresivă dar nu exagerat de ambițioasă. Dar ca în orice alt aspect, exersăm și învățăm.

Tu cum îți structurezi listele de activități? Le separi pe cele personale de cele profesionale, sau le pui pe toate la un loc? Îți faci doar liste zilnice, sau ai și unele mai lungi?

Text tradus de Elena Irimia, cu permisiunea autoarei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa