Profil de mamă harnică: Daniela Călina, creatoare de lucruri jucăuşe la Mama coase

 

„Îmi place să fiu coafată de băieţelul meu drag, Răducu, în timp ce cos papioane, iar alteori să întrerup totul când se aud ţipete din camera alăturată.”

 

O mămică inspirată şi pasionată face rochii vesele cu funde şi volane, bentiţe şi papioane jucăuşe. Sursele de inspiraţie sunt copiii ei, Crina, de cinci ani, şi Radu de trei ani, iar materialele cu buline şi imprimeuri florale sunt prietenele ei la ceas de seară.

Din mâinile Danielei Călina, creatoarea de la Mama coase, ies zilnic lucruri unicat pe care cei mici le poartă cu mândrie şi încântare.

 

Ce făceai înainte să devii mamă? 

Înainte să devin mamă cutreieram lumea în lung şi-n lat alături de soţul meu drag. Pe vremea aceea, amândoi munceam pe vase de croazieră şi savuram din plin viaţa. Dormeam câte cinci sau şase ore pe zi, rareori noaptea,  şi niciodată nu eram obosiţi. Dar, oricât de frumos ar fi fost totul acolo, ne doream să păşim pe pământul de acasă, să fim cu toţi ai noştri şi să ne întemeiem o familie. În ultima vacanţă am făcut nunta mult visată, iar la revenirea pe vapor i-am mărturisit soţului meu că îmi doresc tare mult să rămân însărcinată. Pe la jumătatea contractului, undeva în Caraibe, între Roatán şi Belize, am conceput-o pe Crinuţa, fiica noastră cea mare. Din acel moment nu mă mai vedeam acolo, inconştient corpul meu cerea acasă, cu cei dragi, dorea mâncare sănătoasă şi odihnă multă. Instinctul de mamă şi dorinţa de a-mi feri sâmburelul din burtică de stres şi oboseală m-a făcut să îmi doresc să ne schimbăm viaţa, aşa că ne-am dat demisia şi am plecat amândoi (aproape trei, de fapt) acasă. Îmi aduc aminte ca ieri cum săptămânile în care mi-a fost rău, la începutul sarcinii, când eram pe vapor, au fost brusc curmate la aterizarea pe aeroportul Otopeni. Din acel moment şi până la sfârşitul sarcinii mie nu mi-a mai fost rău nici măcar o zi. Eram acasă.

 

Când sau cum ţi-a venit ideea unei afaceri de acasă? De ce o afacere de accesorii pentru copii hand-made?

Cât a fost Crinuţa mică, n-am simţit nevoia s-o îmbrac în haine de fetiţă. Avea câteva rochii, dar în marea majoritatea a timpului o îmbrăcam în pantaloni şi culori neutre, iar rozul aproape că nu exista în garderoba ei. Apoi, în jurul vârstei de doi ani, am început să cumpăr accesorii şi treptat s-o împrietenesc cu ele. Bentiţe, fundiţe, agrafe şi gentuţe, ajunsesem într-un punct în care cererea de volănaşe creştea, iar eu nu mai făceam faţă din punct de vedere financiar. Şi-am început să mă reorientez, să caut în casă materiale ce mergeau transformate. Prima care mi-a căzut în mână a fost rochia mea de mireasă, care avea o trenă foarte lungă şi din care puteam să cos multe rochiţe. Am ciopârţit tull-ul şi l-am împărţit după imaginaţia mea, într-un fel numai de mintea mea ştiut, astfel încât să iasă o fustiţă de balerină. Şi a ieşit. Am fost atât de încântată de rezultat încât la scurt timp toate prietenele Crinuţei au primit în dar câte o fustiţă de balerină, cusută de mână. Apoi au apărut bentiţele din tull asortate cu fustiţele, toate din aceeaşi rochie de mireasă. Au fost momente în care stocam tot felul de haine pe care speram ca într-o bună zi să le transform. Unele şi-au îndeplinit misiunea, altele încă îşi aşteaptă rândul.

 

Cusutul reuşeşte să mă scoată din toate stările negative, din oboseală, din starea de îngheţ mintal. Mă face să plutesc, să-mi umplu goluri şi să mă vindece de frustrări. Din dorinţa de a păstra cât mai vii şi la îndemână aceste sentimente, am cerut insistent soţului o maşină de cusut, una simplă, ieftină, nu voiam decât să coasă. Şi am primit-o, iar de acolo am trecut la un alt nivel.

 

Nu ţi-a fost teamă să dai la schimb un venit cert pe un viitor incert din punct de vedere financiar?

Înainte să rămân însărcinată ne făceam planuri să revenim acasă, să nasc, să las copilul cu mama şi să ne reîntoarcem pe vapor pentru că, nu-i aşa, numai un inconştient ar refuza un salariu aşa mare. Am dat planurile familiei extinse peste cap, am dezamăgit pe alocuri, am şocat, dar pentru noi n-a contat. Viitori fericiţi părinţi, ştiam că totul va veni de la sine şi aşa a şi fost. Eu eram într-un fel de transă minunată din care nu puteam să ies şi să mă stresez pentru ziua de mâine. Trebuie să recunosc că tot pe acolo mă aflu şi astăzi.

 

Care a fost bugetul pe care l-ai alocat începerii unei afaceri proprii? A avut de suferit bugetul familiei?

Într-o zi am ajuns pe câteva magazine online de materiale de peste Ocean. Greu de descris ce-am simţit când am văzut cele mai frumoase materiale din lume, cele mai colorate şi vesele imprimeuri. Nopţi în şir le admiram, comparam preţuri şi căutam oferte, până într-o zi când mi-am luat inima în dinţi şi am comandat materiale în valoare de 180 $. Era prima dată în viaţa mea când foloseam cardul pentru o tranzacţie pe internet, prima dată când comandam ceva din SUA şi prima dată când cumpăram materiale. Vă imaginaţi câte emoţii concurau în sufletul meu! După ce au sosit materialele, zile în şir le miroseam, le mângâiam şi le tot priveam, nu reuşeam să mă adun să tai din ele. Aveam aşa un soi de teamă că le voi strica. Marea mobilizare a venit când am acceptat să particip la un târg handmade. Zile în şir am cusut fără oprire, aveam o ţintă, credeam cu tot sufletul în ea şi bine am făcut. Acel prim târg pentru mine a însemnat un răspuns clar că ceea ce fac eu place, iar asta a venit ca o confirmare că sunt pe drumul cel bun.

După prima comandă, primul târg şi primii bănuţi câştigaţi din mica mea afacere, a urmat a doua, a treia şi tot aşa. Toţi banii câştigaţi i-am reinvestit şi continui s-o fac. Mi-e drag să văd că cineva poartă un lucru făcut de mine, că-l admira, că-l recomandă şi că-l cere.

 

Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit de ideea nebunească de a începe ceva nou, pe cont propriu?

Ideile nebuneşti ne caracterizează, iar ai noştri îşi dau cu părerea, dar nu insistă pentru că ne ştiu foarte hotărâţi în ceea ce facem şi sfârşesc prin a ne susţine cât pot ei de mult.

 

Care sunt pentru tine şi familia ta avantajele şi dezavantajele statutului de WAHM (working at home mom)?

Din punctul meu de vedere, nu cred că există dezavantaje în munca de acasă. Nu simt nevoie de mai multă socializare, nu îmi doresc să merg la job îmbrăcată în sacou şi pe tocuri, nici să mă machiez prea tare, nu ţin să am un program strict, nu visez la presiune din partea şefului. Îmi place să-mi fac programul în deplin acord cu puii mici şi în funcţie de nevoile lor, îmi place să mă trezesc chiar şi la şapte, dar doar pentru că aşa simt, nu pentru că trebuie, îmi place să cos dacă am starea necesară sau să privesc porumbeii de la geam daca am altă stare, îmi place să fiu coafată de băieţelul meu drag, Răducu, în timp ce cos papioane, iar alteori să întrerup totul când se aud ţipete în camera alăturată. Îmi place să-mi petrec tot timpul cu puişorii mei dragi, îmi place să fiu mămică full-time. Apreciez din suflet sprijinul pe care soţul meu mi l-a acordat de-a lungul timpului. De aproape şase ani, de când am devenit mămică, am simţit că ăsta-i cel mai potrivit job pentru mine şi, fără să vreau, am ajuns în zona în care mi-am dat seama că pot face şi o mică afacere de acasă lângă puii mei. Ce poate fi mai frumos în viaţă decât să stai lângă copii, să te relaxezi cosând, să faci şi bani din asta şi soţul să te susţină? Eu sunt pe val si promit sa urc mai sus!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație