Profil de mamă harnică: Mihaela Militaru, zâna cu andrele harnice de la Baghete Fermecate

„Faptul că sunt în fiecare zi alături de copiii mei e un lucru care face cât toţi banii din lume.”

În locul marketingului, Mihaela a ales croşetele, andrelele şi culorile. În loc să ponteze o cartelă în fiecare dimineaţă, Mihaela a ales să se joace cu Dănuţ şi Catinca, cei doi copii minunaţi care i-au schimbat viaţa. Ea este zâna îndemânatică şi talentată din spatele magazinului Baghete Fermecate, locul în care şi-au dat întânire cele mai vesele păturici, hăinuţe şi accesorii pentru copii. (Sinceri să fim, sperăm că măcar căciuliţa în formă de urs de panda să apară şi în variantă pentru adulţi. Ne auzi, Mihaela?)

 

Ce făceai înainte să devii mamă? 

Înainte de orice, aş vrea să vă povestesc că atunci când eram copil am fost întrebată de multe ori ce vreau să mă fac când o să cresc mare. Nu am ştiut niciodată ce să răspund. Dincolo de joaca cu păpuşile şi de meşteritul hăinuţelor în miniatură, exista un singur lucru care făcea să se oprească totul în jurul meu: copiii. Fie ei ai vecinilor, ai prietenilor, verişori mai mici, copii pe care îi cunoşteam la plajă, în parc sau în tren, prezenţa lor mă fascina şi mă încânta. Aşa că singura meserie la care visam era cea de mamă.

Anii au trecut, am făcut Comerţul la ASE, m-am specializat în marketing şi mă gândeam că o să ajung să jonglez cu cuvintele în publicitate. Pe parcurs, însă, m-am trezit că mă simt mai bine printre cifre. Când m-am angajat am urmat aceeaşi cale, intrând într-o companie ca asistent de marketing şi transformându-mă lin, cu sau fără voia mea, în analist, contabil, coordonator de agenţi, recuperator de debite, recrutor, trainer, director operaţional. Au fost lucruri pe care am avut norocul să le fac cu plăcere, alături de oameni de la care am avut ce să învăţ, cărora le sunt recunoscătoare şi cu care am rămas în relaţii bune.

M-am întors la serviciu după terminarea concediului de doi ani în care am stat cu Dănuţ, primul meu copil, şi îmi imaginam că mă voi întoarce şi după ce va împlini Catinca doi ani. Nu mă vedeam renunţând la venituri sigure şi nu îmi trecea prin cap că aş putea câştiga ceva pe cont propriu. Dar, pe măsura ce lunile treceau, nu mi se mai părea plauzibil să las o bonă din afara familie cu doi copii, dintre care unul începea clasa întâi şi altul era încă alăptat.

 

Când sau cum ţi-a venit ideea unei afaceri de acasă? Şi cum ai învăţat să tricotezi?

Eram pasionată de mică de tot ce înseamnă lucrul manual: tricotam, croşetam, coseam alături de bunica şi de mama mea. Dacă în clasele primare învăţam deja tehnicile de bază, începând din gimnaziu purtam pulovere făcute în întregime de mine. În limita timpului pe care l-am avut la dispoziţie în liceu sau în studenţie am continuat să lucrez pentru mine şi prietenul meu, ulterior soţul meu, şi bineînţeles pentru Dănuţ. Serile petrecute prin camere de hotel în lungile şi desele mele delegaţii se împărţeau între citit şi tricotat. Dar când a apărut Catinca totul s-a înveselit în materie de culori, materiale şi modele, m-am întors în timp la perioada când făceam haine pentru păpuşi, doar că acum păpuşa mea nu stătea pe un raft, ci ieşeam cu ea în lume, iar lumea îi admira lucruşoarele cu care era îmbrăcată. Am auzit de atâtea ori “Cum, tu le-ai făcut?” încât într-o noapte de februarie, când Catincăi îi ieşeau primii dinţişori şi o alăptam atât de des încât nu mai apucam să adorm între două reprize de păpat, mi-a venit ideea: dacă aş tricota câteva chestii drăguţe şi le-aş vinde?

Lucrurile au evoluat apoi rapid. În câteva zile m-am gândit la un nume, am făcut o pagină de Facebook şi mi-am invitat prietenii să mă urmărească.

 

Nu ţi-a fost teamă să laşi un venit cât de cât cert pe un viitor incert din punct de vedere financiar?

Recunosc că a existat o perioadă de testare înainte de a lua decizia finală. Eram încă în concediu de creştere a copilului atunci când am început să “construiesc” Baghetele şi mai aveam încă un an la dispoziţie în care să îmi dau seama dacă pot şi dacă merită să continui.

Pe de altă parte, însă, dacă m-aş fi întors la serviciu aş fi avut nişte venituri sigure, dar cel puţin la fel de sigure ar fi fost şi cheltuielile. After-school plus grădiniţa particulară ar fi însemnat între 2200 şi 2500 lei, o menajeră care să menţină cât de cât casa pe o linie de plutire ar fi fost în jur de 500 de lei şi să nu mai spun de alte cheltuieli care ar fi apărut dacă nu mai eram eu cea care făcea zi de zi cumpărăturile. De asemenea, aş fi avut şi cheltuieli suplimentare legate de transport, îmbrăcăminte, încălţăminte, genţi, cosmetice de care are nevoie o femeie care merge zi la zi la job. Aşa că, dacă vorbim strict din punct de vedere financiar, nu era un risc prea mare.

 

Care a fost bugetul pe care l-ai alocat începerii unei afaceri proprii? A avut de suferit bugetul familiei?

Un mare plus al afacerilor hand-made este că investiţia iniţială este minimă, tinzând spre zero. Nu ai nevoie să comanzi mătase naturală din India sau caşmir de 15 euro ghemul ca să dovedeşti cât eşti de îndemânatică. Iscusinţa ta poate fi dovedită şi pe un ghem de bumbac de 7 lei. Nu ai nevoie de utilaje şi cursuri de perfecţionare, o croşetă de 3,5 lei din mercerie e tot ce-ţi trebuie pentru a face ceva cu care să ieşi în evidenţă. E drept că, dacă vrei preţuri mai bune la materiale trebuie să cumperi în cantităţi mai mari, dar sumele sunt mai mult decât rezonabile. În plus, afacerea se autofinanţează încă din primele luni. Cu banii încasaţi pe prima rochiţă vândută am cumpărat material pentru alte două şi am trecut la investiţii timpul petrecut cu manufacturarea lor. Cred că tot ce pot trece la cheltuieli substanţiale în aceşti doi ani şi jumătate sunt cheltuielile de înfiinţare a firmei, un aparat foto cu care să-mi pozez produsele şi cam 1000 de euro investiţi în publicitate.

 

Sub ce formă legală îţi desfăşori activitatea? 

Mi-am făcut un SRL, dar aveam cunoștinţe despre ce înseamnă administrarea unui societăţi, despre ce înseamnă producţie, gestiune, stocuri, facturi şi încasări etc. Mă ajută mama mea şi am un contabil autorizat care încheie situaţiile, dar am vrut să fie totul clar în primul rând pentru mine, dacă mă ia cineva la întrebări să ştiu şi ce e dincolo de pozele colorate.

 

Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit de ideea nebunească de a începe ceva nou, pe cont propriu?

Sunt convinsă că mulţi dintre cei apropiaţi, prieteni sau rude, nu au aprobat alegerile mele. “Ai lăsat tu serviciul sigur pentru asta, când alţii îşi căuta cu lunile sau anii un serviciu bun?” a fost replica pe care am auzit cel mai frecvent. Am avut parte însă de încurajări şi din partea prietenelor mele, carieriste sau nu, şi mă bucur să remarc în ultima vreme că nu sunt singura care crede că există viaţă şi dincolo de porţile corporaţiei. Dar decizia trebuia să fie a mea şi nu aveam nevoie decât de un singur vot de încredere pentru a o pune în aplicare, iar pe acela l-am primit şi-l primesc zi de zi. Soţul meu a fost suportul meu moral (şi tehnic) în toată perioada aceasta. Împreună am ajuns la concluzia că e soluţia cea mai bună pentru familia noastră, pentru copii, şi poate şi pentru cuplul nostru. Lumea ştie că eu sunt în spatele Baghetelor, dar realitatea e că fără ajutorul lui nu aş fi fost decât o “tricoteză” pe Facebook. Dacă partea de aprovizionare, producţie şi contabilitate sunt în sarcina mea, legat de administrarea magazinului online şi de comunicare ne sfătuim zi de zi. Avându-l alături parcă nu mi s-a mai părut totul atât de nebunesc.

 

Care sunt avantajele şi dezavantajele statutului de mamă care lucrează de acasă?

Faptul că fac ceea ce-mi place e doar o mică parte frumoasă a acestui statut. Faptul că sunt în fiecare zi alături de copiii mei e un lucru care face cât toţi banii din lume. Dacă unul are febră, e prea trist sau, din contra, e prea fericit ca să meargă la grădiniţă, nu trebuie să sun pe nimeni să explic de ce nu pot ajunge să pontez o cartelă. În cei doi ani de concediu de creştere a copilului poţi să auzi primul cuvânt şi să vezi primii paşi ai copilului tău, dar minuni se întâmplă în viaţa lor şi după vârsta de doi ani. Eu am putut să-l învăţ pe Dănuţ să meargă pe bicicletă, am putut să merg cu el la dentist şi să-l ţin de mână când a venit vremea să scoatem primul dinte de lapte, eu am putut să mă bucur de fericirea de pe chipul lui când a reuşit prima oară să recupereze fluierul de pe fundul bazinului de înot. Şi exemplele pot continua, pentru că lucrurile acestea se întâmplă ÎN FIECARE ZI. M-am schimbat şi m-am întors în copilărie alături de ei, astfel că acum pot decide în câteva secunde dacă astăzi la masa de prânz mâncam o porţie triplă de îngheţată în loc de ciorbiţă. Să fi îndrăznit bona să mă scoată dintr-o şedinţă acum cinci ani cu întrebarea asta tâmpită! Şi Doamne fereşte să fi îndrăznit să o facă fără să-mi ceară voie!

Totuşi, vorbim de o mamă muncitoare, nu despre o mamă casnică, prin munca mea îmi asum nişte angajamente faţă de fani şi faţă de clienţi, angajamente care trebuie respectate. Aşa că ne jucăm cât de jucăm, dar de multe ori sunt doar fizic alături de Dănuţ şi Catinca, mintea îmi zboară la treburile mele şi de multe ori nu doar mintea, ci şi mâinile. Când ei dorm eu lucrez, când ei fac lecţii eu tricotez lângă ei, când trebuie să ieşim în parc se întâmplă să tot amân ca să termin “şi căciuliţa asta”. Când lucrezi pentru tine lucrezi non stop, nu ai program, nu ai weekend sau concediu fără griji. Şi te trezeşti discutând între supă şi desert doar despre strategia pe săptămâna viitoare, fără să observi că micuţii au terminat de mult din farfurie şi asistă plictisiţi la o altă discuţie în contradictoriu despre Facebook şi Google Plus.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație