Schimbatul scutecelor și succesul în carieră: ce au uitat femeile

Simina Bădică
Sheryl sandberg maternitate si cariera / Totul despre mame
Sheryl Sandberg pe coperta revistei Time
Sheryl Sandberg pe coperta revistei Time

Femeile nu ajung în vârful niciunei profesii, nicăieri în lume, iar vina s-ar putea să nu fie neapărat a bărbaților

Ai auzit de Sheryl Sandberg? Dar de „Lean in”, cartea pe care Sheryl a scris-o în primăvara anului trecut și care s-a vândut în 150.000 de exemplare în prima săptămână?

În cazul în care auzi pentru prima oară aceste nume, iată câteva explicații: Sheryl Sandberg este COO la Facebook și considerată drept una dintre cele mai puternice și de succes femei din Statele Unite astăzi. Cartea scrisă de ea este dedicată femeilor și se numește simplu și puternic: Lean in (în traducerea mea adaptată Fă un pas în față!) Dar motivul pentru care scriu astăzi despre Sheryl Sandberg și cartea ei dedicată femeilor este prima propoziție a acestui deja best-seller:

„Am rămas însărcinată cu primul meu copil în vara lui 2004.” Cum? Nu este vorba despre cum a absolvit MBA-ul la Harvard sau cum a primit job-ul la Facebook? În loc să ne povestească cum a ajuns printre cele mai puternice femei din SUA, ne povestește despre grețurile matinale? „Sarcina nu a fost ușoară. Grețurile matinale tipice pentru primul semestru m-au însoțit în fiecare zi timp de nouă luni lungi. M-am îngrășat cu aproape treizeci de kilograme și purtam pantofi cu două numere mai mari.”

Așa începe povestea de succes a celei care avea să devină Chief Operating Officer la o companie care nu are nevoie de prezentare (e rețeaua aceea socială pe care petrecem toate mult prea mult timp în fiecare zi). Nu fugiți, cartea nu este o pledoarie pentru o viață fără copii și familie, dedicată carierei. Dimpotrivă, cartea încearcă să explice CUM putem avea și o familie și o carieră și care sunt acale bariere interioare care ne împiedică să ne împlinim profesional. Prima dintre ele – teama de a face un pas în față.

Problema este următoarea: femeile nu ajung la vârful niciunei profesii, nicăieri în lume deși suntem cu toții de acord că sunt la fel de capabile ca orice bărbat să îndeplinească sarcini de orice fel și tip (oh, da, suntem deja departe de ghidurile de utilizarea femeii în câmpul muncii de la 1940) . „Cifrele spun povestea destul de clar. Din 190 de şefi de stat, 9 sunt femei. Din toţi parlamentarii din lume, 13% sunt femei. În sectorul corporatist, femeile din vârf, la nivel decizional, cu locuri în consiliul de conducere ajung la 15 – 16%. Numerele nu s-au schimbat din 2002 şi merg în direcţia greşită. Şi chiar în lumea non-profit, o lume la care ne gândim uneori ca fiind condusă de mai multe femei, femeile din vârf: 20%.”

Femeile sunt mame, bărbații fac babysitting

Sandberg identifică mai multe motive pentru care lucrurile stau așa. Și nu, nu este întotdeauna vina bărbaților.

„Ați auzit vreodată un tată care să spună că se duce acasă să facă babysitting?” ne întreabă Sheryl Sandberg. Eu da. Ei bine, nu mi-aș imagina niciodată o mamă spunând același lucru. Pur și simplu e de neconceput; dar pentru un bărbat, timpul petrecut cu propriul copil poate fi, la rigoare, chiar și cu un strop de ironie, babysitting. Pentru Statele Unite, „datele arată asta foarte clar. Dacă o femeie şi un bărbat lucrează full-time şi au un copil, femeia lucrează de două ori mai mult acasă decât bărbatul, şi femeia are grijă de copil de trei ori mai mult decât bărbatul. Deci ea are trei servicii, sau două, şi el are unul. Cine credeţi că va renunţa la serviciu când e nevoie ca cineva să fie acasă?”

Cum credeți că arată datele acestea pentru o țară ca România, dacă s-ar deranja cineva să investigheze aceste realități sociale? Îndemnul lui Sanberg pentru femei este: „Fă din partenerul tău un partener real!” O împărțire echitabilă a sarcinilor casnice nu va însemna numai o șansă în plus pentru femei pe piața muncii dar, nu vă mirați, o căsnicie mai solidă și mai lungă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa