Top 5 mame cu stil

Raluca Dumitrică
Alicia Keys
Alicia Keys, în Stella McCartney

Apariţiile vestimentare ale mamelor celebre ne fac săptămâna mai frumoasă!

Prezentarea colecţiilor pentru sezonul următor cu câteva luni înainte de începerea oficială a acestuia a lansat de mulţi ani, deja, un trend în rândul celebrităţilor. Pentru a fi primele care pun mâna pe cele mai proaspete piese din colecţiile respective, vedetele nu mai aşteaptă debutul sezonului pentru care acestea au fost create, ci le îmbracă cu mult timp înainte, chiar dacă, uneori, acestea sunt complet neadecvate temperaturilor de afară sau evenimentului în sine. De aceea, anticipând interesul crescut al starurilor pentru articolele lor, unele branduri au schimbat abordarea şi au început, paradoxal, să prezinte haine de toamnă în colecţiile de primăvară-vară, şi piese mai flu-flu în cele de iarnă. Şi paleta cromatică s-a schimbat, de aceea să nu ne mire când zărim maro şi negru în colecţiile estivale, în timp ce pastelurile domină colecţiile hibernale.
Cu toate astea, cumpărătorii de rând nu sunt tocmai de acord cu această strategie, considerată confuzantă şi neadecvată. Dar, ca să îşi facă vocea auzită, singura metodă cuantificabilă a dezacordului ar fi vânzările. Gurile rele spun, însă, că acestea merg ca pe roate, în pofida criticilor, ceea ce înseamnă că abordarea nu e tocmai neinspirată.

Marion Cotillard top mame cu stil / Totul despre mame
Marion Cotillard, în Dior

1. Deşi suntem la începutul iernii, actriţa Marion Cotillard, mama micuţului Marcel, a purtat o rochie Christian Dior din colecţia de primăvară/vară 2014 la premiera peliculei A Thousand Times Good Night, din cadrul Festivalului Internaţional de Film Marrakech 2013. Marion, unul din starurile alese în această perioadă să fie imaginea brandului Dior, şi-a accesorizat rochia confecţionată din tafta dungată cu o perche de sandale fine Dior, în culorile rochiei, şi cu o coafură simplă.

Jennifer Lopez top mame cu stil / Totul despre mame
Jennifer Lopez, în Dsquared²

2. Deşi ne-a obişnuit cu apariţiile ei pline de strălucire şi opulenţă, actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez, mama gemenilor Max şi Emme, a schimbat macazul pentru o cină privată organizată în cinstea ei în Los Angeles de designerii brandului Dsquared². Pentru eveniment, Jennifer a optat pentru o rochie neagră simplă din tafta, cu croiala specifică anilor ’50, creată de gazdele evenimentului pentru colecţia de primăvară/vară 2014, căreia i-a asortat o pereche de sandale negre din satin şi pietre.

Gwyneth Paltrow top mame cu stil / Totul despre mame
Gwyneth Paltrow, în Matthew Williamson

3. Actriţa Gwyneth Paltrow, mama lui Moses şi a lui Apple, a intrat în atmosfera festivă şi a îmbrăcat cu prilejul unui eveniment caritabil din Londra o rochie Matthew Williamson în tonuri de negru, albastru şi auriu. Un machiaj natural şi o coafură lejeră au completat look-ul actriţei.

Livia Firth top mame cu stil / Totul despre mame
Livia Firth, în Henrietta Ludgate

4. Livia Firth, fondatoarea şi directorul de creaţie al firmei Eco-Age, dar şi mama lui Luca şi Matteo şi soţia actorului Colin Firth, l-a insoţit pe partenerul său de viaţă la evenimentul intitulat Centrepoint Winter Whites Gala din Londra. Pentru acţiunea derulată la Palatul Buckingham, Livia a îmbrăcat o rochie Henrietta Ludgate, căreia i-a asortat un colier Chopard şi un plic Roger Vivier.

Alicia Keys top mame cu stil / Totul despre mame
Alicia Keys, în Stella McCartney

5. Cântăreaţa Alicia Keys, mama micuţului Egypt, a participat la finele săptămânii trecute la premile ARIA din Sydney. Pentru eveniment, Alicia a ales o rochie galbenă Stella McCartney cu centură aurie metalică, accesorizată cu un colier şi o pereche de cercei aurii.

Foto: zimbio.com, celebritieswonder.com, forums.thefashionspot.com.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa