Am tot scris despre părinții noștri și despre așteptările reciproce pe care le avem unii de la alții, despre diferențele dintre tinerețea lor, trăită sub comunism, și tinerețea noastră plină de libertăți. Dar nu am scris despre ce făceau ei extraordinar când eram noi mici (sau ce ni se părea extraordinar) și despre toate lucrurile pentru care le suntem recunoscători.
Să încep chiar eu: un lucru foarte important pentru care îi apreciez pe ai mei este că m-au lăsat să îmi aleg singură drumul. În ciuda tuturor războaielor pe care le voi avea, sunt convinsă că îmi voi încuraja copilul să fie independent și să fie… el. Dar acesta este doar un exemplu, sunt multe lucruri bune pe care le-am preluat de la părinții mei și pe care îmi propun să le duc mai departe. Și, cum fiecare familie are istoria ei, vă propun să urcăm în mașina timpului alături de prietenele mele, să le citim poveștile și să conturăm cu nostalgie portretul unei generații. Iar apoi să punem repejor mâna pe telefon și să sunăm “acasă”.
Ca să înțelegem mai bine ce simțim despre părinții noștri Robin Grille a scris o carte Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte.
„Părinții mei au vorbit cu mine”
Anca: Am avut un episod când era să o iau pe lângă drum. Părinții mei au vorbit cu mine, dacă m-ar fi certat sau dacă m-ar fi pedepsit eram sigur pierdută, dar norocul a fost că puteam să vorbesc cu ei despre orice și asta am de gând să fac și eu cu copiii mei.
„Ai mei m-au învățat să fiu responsabilă financiar”
Ioana: Apreciez mult faptul că m-au responsabilizat de mică și, de exemplu, m-au învățat să fiu responsabilă financiar. Aveam banii mei (încă din școala primară) cu care puteam să fac ce vreau, pe la 13 ani mergeam singură să-mi cumpăr pantofi sau haine. Apoi cu școala – de controlat la teme n-au mai facut-o din clasa întâi. Cred că asta se trage din faptul că fac parte din generația cu cheia la gât și, de multe ori, părinții nu aveau încotro, ne lăsau să ne responsabilizăm. Văd la adolescenții de azi cât de greu se descurcă din punctul ăsta de vedere.
„Mama mea trăia odată cu mine toate amorezările și decepțiile”
Andreea: Cu mama n-a existat vreodată „n-ai voie să te duci acolo sau să faci aia”. Dacă nu era de acord, îmi explica de ce ar fi bine să nu fac un anumit lucru, mă lăsa să analizez și eu eventualele consecințe și să iau eu decizia, iar daca era ceva, o făceam pe proprie răspundere. Am primit întotdeauna răspunsuri deschise și nu am putut să-i ascund mamei niciodată nimic. Știa și de toți băieții cu care flirtam și trăia odată cu mine toate amorezările și decepțiile. Mă mândresc cu faptul că nu ne-am certat niciodată! Ea mai e și pictoriță, iar de mică am răsfoit albume de artă și de aceea îmi găsesc relaxarea maxima plimbându-mă într-un muzeu. Anul ăsta mi-am împlinit un vis și am vizitat cu mama Muzeul Național de Artă.
„O bibliotecă bine garnisită…”
Cosmina: Cărțile, ăsta e singurul lucru care mi-a plăcut la ai mei: tata ne citea uneori povești, iar maică-mea a avut grijă să avem în casă o bibliotecă bine garnisită, la care am avut acces liber în permanență, fără trierea cărților în funcție de vârstă. Mi-ar plăcea să îndrăgească și copilul meu cărțile.
„Nu exista absolut nimic în familie care să rămână muncă de femeie„
Carla: Am multe amintiri frumoase din copilărie. De la mama am prins și eu dragul de cărți, ea cumpăra tot ce apărea în librării și, ani de zile, cât a lucrat la birou, a purtat cu ea în fiecare zi o pungă cu pachețelul pentru prânz, o umbrelă și o carte de citit. Citea oriunde, la masă – dacă mânca singură -, la culcare… Și eu am fost ca ea, până să apară internetul. Mi-a plăcut întotdeauna că îl implica pe tata în absolut tot ceea ce ținea de organizarea casei: el făcea cumpărături, curățenia se împărțea în mod egal între toți membrii familiei, găteau amândoi la fel de bine, puneau împreună conserve pentru iarnă, spălau amândoi rufele și vasele și, în general nu exista absolut nimic în familie care să rămână „muncă de femeie” sau de care tata să fie scutit. Iar tata, în unele privințe, e un fenomen. Îndrăgostit dintotdeauna de muzica rock, are o colecție impresionantă de muzică și este o enciclopedie muzicală. Este muzician amator, a studiat 12 ani de pian și încă nu și-a pierdut deloc dexteritatea când e vorba de improvizații la clape. Fetele mele sunt absolut fascinate să-l asculte cântându-le, iar eu am crescut într-o casă în care muzica rock a anilor ’70 curgea zi și noapte. Pe lângă asta, tata desena foarte frumos și-mi inventa, cu multă imaginație, o mulțime de povești.
Toată copilăria mea am mers an de an în concedii împreună, la mare și la munte, zilele de naștere se sărbătoresc și acum cu mare fast și, în general, de la ei am învățat că sărbatorile de orice fel se petrec în familie, acasă, pentru prieteni și restaurante existând restul întregului an.
„Tata nu mă verifica și nu-mi cerea socoteală”
Aliona: Tata mă lăsa să îi păstrez eu uneori salariul, nu mă verifica, nu-mi cerea socoteală, știa că poate avea încredere; aveam o cutiuță și îi dădeam când mergeam la cumpărături și din partea mea. Ce super era! Mă simțeam very important and trusted. Îmi povestea în fiecare seară despre stele, stăteam afară și îmi tot arăta pe cer. Tot tata m-a lăsat să visez, nu m-a descurajat niciodată, m-a lăsat să plec la 15 ani în altă țară la studii, chiar dacă i-a fost foarte greu. E bine să le spuneți părinților pentru ce le sunteți recunoscători. Eu acum nu mai pot să-i spun toate astea tatălui meu și este un regret pe care îl voi avea toata viața…
Aici puteți citi prima parte a listei de moșteniri speciale lăsate de părinții noștri.
Să ne reamintim și de această frumoasă declarație de iubire pentru o mamă minunată, scrisă de fiica ei, Alexandra Coliban.
Ca să înțelegem mai bine ce simțim despre părinții noștri Robin Grille a scris o carte Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte.
