Rămâi sau te desparți după o aventură?

cuplu banca parc

Când unul dintre parteneri înșală o face, în cea mai mare parte dintre cazuri, pentru că ceva îi lipsește acasă pentru a fi pe deplin fericit. Dar cine și de ce înșală?

De-a lungul vieții am fost și de-o parte și de alta a problemei, am și înșelat, am fost și înșelată. În nici una dintre situații nu am fost fericită. Atunci când am înșelat am fost chinuită de remușcări și extrem de stresată să nu afle, iar când am fost înșelată, este limpede de ce nu am fost fericită. Însă, a înșela înseamnă doar a întreține relații sexuale cu altcineva în afară de partener sau parteneră? Se pare că nu.

Relații emoționale și sexuale

Conform Asociației Americane pentru Terapia Cuplului și a Familiei, statisticile indică faptul că 15% dintre femeile căsătorite și 25% dintre bărbații însurați au avut aventuri extraconjugale (in SUA). Incidența este cu aproape 20% mai mare atunci când sunt incluse relațiile emoționale neconsumate sexual. Se pare că după concediul de maternitate, în momentul în care femeile își reiau job-ul, șansele de a avea o aventură extraconjugală cresc.

Despre infidelitate s-au scris tratate întregi și există foarte mulți psihologi și în România care fac terapie cu cuplurile afectate de această problemă.

Psiholog Miruna Stănculescu consideră că: „Orice studiu care a încercat să demonstreze că am fi monogami, a dat-o în bară. Femeile, de altminteri, nu înşală mai puțin decât bărbaţii, ci mint mai mult, iar acest lucru este distractiv pentru că o vreme studiile păreau să arate că bărbaţii sunt depravaţi şi femeile monogame, asta până i-a venit cuiva ideea să bage un detector de minciuni în ecuaţie, ocazie cu care s-a constatat că procentele erau foarte apropiate”.

Infidelitatea nu trebuie să se termine cu un divorț!

Vestea bună este că, în funcție de cauza care a dus la infidelitate și de determinarea cuplului de a rămâne sudat, infidelitatea nu trebuie să se termine neapărat cu un divorț. De fapt, consilierii maritali, pe baza experienței, consideră că acele cupluri care aleg să își revină după o infidelitate, adeseori ajung să aibă o relație și mai puternică și cu mai multă încărcătură emoțională decât cea anterioară episodului de adulter.

”Persoanele care au fost trădate au nevoie să știe că nu este nici o rușine dacă rămân în cuplu, căci nu sunt deloc preșuri de șters pe picioare ci niște grozavi luptători. Darul pe care îl fac familiei prin faptul că luptă cu durerea este unui neprețuit”, susține dr Weiner – Davis, un mare psiholog american.

Unele aventuri pot însă da o lovitură finală unei relații. Altele pot inspira schimbări de care era absolut necesar. O trădare taie până la os, însă rana poate fi vindecată.

Recunosc cinstit că m-am gândit la un moment dat dacă aș divorța în cazul în care aș afla că soțul meu mă înșală. Într-adevăr, problema are atât de multe aspecte, însă am încercat să mă gândesc la varianta simplă: aceea în care nu este îndrăgostit de cea cu care m-a înșelat și încă mai are unele sentimente pentru mine. Nu, nu aș divorța deoarece nu văd posibilă viața, din punct de vedere logistic, dacă nu din alt motiv, fără el. Evident că sunt și alte motive. Tot Miruna Stănculescu spunea că un bărbat care înșală, nu o face neapărat pentru că nu te mai iubește. Și așa cum iubim doi copii în același timp, tot așa putem iubi doi oameni în același timp.

De ce înșală?

Motivele pentru care înșală unul dintre parteneri sunt dintre cele mai diverse. Unii bărbați o fac pentru că vor altceva, alții pentru că vor să-și demonstreze singuri că încă mai pot să o facă. Femeile se spune că înșală în aceeași măsură ca și bărbații, însă ele sunt mult mai blamate. Unii bărbați o fac pentru că soțiile îi neglijează, pentru că petrec foarte mult timp la serviciu (motivul pentru care și foarte multe relații extraconjugale se înfiripă la locul de muncă) sau pentru că se îndrăgostesc.

Femeile pot găsi cam aproximativ aceleași motive. O femeie care înșală nu neapărat se implică mai mult emoțional, ci doar ar putea crede sau s-ar putea convinge singură că așa e. O femeie care vrea doar sex, în societate este considerată o nimfomană sau cumva greșită, în schimb aceea care se îndrăgostește are o scuză. Și, de aceea, cumva femeia adulteră se auto convinge că s-a implicat emoțional, dacă nu este așa, pentru că are de luptat cu imaginea sa de nimfomană vs aceea de femeie îndrăgostită.

Cert este că fiecăruia îi lipsește ceva acasă. Dar cum să nu-i lipsească? Cine oare, după o relație de 20 de ani se mai uită la partenerul lui cum se dezbracă așa cum o făcea prima dată?

Cum facem însă să trecem peste, de oricare parte ne-am afla. Din fericire și în România, cu precădere în București, instituția consilierului marital ia din ce în ce mai mare amploare, iar cuplurile apelează la el ca fiind ceva normal.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație