„Eu am dreptate şi tu, evident, greşeşti!”

domnica-petrovai-totul-despre-mame

Sau ce ascunde nevoie de dreptate și corectitudine în relația de cuplu

„Până când nu e ca ea, nu e pace, totul trebuie să fie cum vrea ea. Am învățat că singura cale de liniște este să îi dau dreptate și să facem cum vrea ea, altfel, e scandal și ceartă. Nu-mi plac certurile, mai bine cedez eu. Când nu suntem perfect de acord atunci ea se simte neînțeleasă. Dacă facem cum vreau eu și nu iese foarte bine, atunci îmi scoate ochii, îmi reproșează că eu am vrut și a ieșit prost.”

„Mai mereu are ceva de comentat, negativ, prietenii spun despre el că este cârcotaș. El spune că e spre binele meu să îmi spună unde greșesc, că este constructiv. Eu mă simt ca și cum nimic din ceea ce fac nu e suficient de bun pentru el, nu am cum să-l mulțumesc. El spune despre el că e rațional și are argumente și de asta are dreptate mereu. Nu știu când l-am auzit ultima dată să îmi spună ceva drăguț.”

Când neînțelegerile sau nemulțumirile din cuplu sunt supuse interpretărilor rigide în termeni de „corect” sau „greșit” și urmează o discuție care pare interminabilă cu argumente logice despre cine are dreptate, atunci avem o problemă în cuplu. Este adevărat că sunt situații în care perspectiva unuia este mai potrivită momentului sau situației și decizia pe care o ia cuplul vine ca urmare a recomandărilor unuia dintre parteneri. Însă, dacă în cuplu apar frecvent probleme de hipervigilență la greșelile partenerului, competitivitate, nevoie de a avea dreptate, atunci cuplul are nevoie de o schimbare de rezolvare a divergențelor și de înțelegere a priorităților. Prioritatea este relația de cuplu și este important de știut că fiecare partener are nevoie să fie atent la impactul pe care îl are comportamentul lui față de partener.

De ce avem nevoie să avem dreptate?

Și de ce suntem atât de atenți la „greșelile” partenerului și preocupați să-l „îmbunătățim”? Când noi am fost obișnuiți să fim criticați sau am primit atenție atunci când am „greșit” din punctul de vedere al părintelui sau partenerului, atunci putem dezvolta o sensibilitate la greșeală sau critică sau o tendință de a domina partenerul prin control, cicăleală și critică. Este o formă prin care ne gestionăm, nesănătos, sentimentul de nesiguranță personală „nu sunt suficient de bun/ă”, de „eșec”, atacând partenerul. „Când are o frustrare sau ceva nu i-a mers bine, devine foarte critic, parcă e alt om. Dacă îi spun ceva, îmi spune că sunt eu prea sensibilă și îl irită starea mea.”

De regulă cel care devine critic și are nevoie de „dreptate” și corectitudine a pierdut contactul cu propria persoană în momente când simte furie, teamă, frică sau frustrare și, în loc să își gestioneze starea sănătos, recurge la automatismul de a deveni critic sau în căutare de argumente în spiritul „corectitudinii”. Devine o formă de apărare. Pentru că, atunci când a trăit un disconfort, ori a fost pedepsit prin ignorare sau critică, ori disconfortul lui a produs un disconfort în părinte, teamă, furie, spaimă, învățând astfel să reprime emoțiile de disconfort.

Reprimarea menține și amplifică disconfortul care se va exprima în alte situații. Pentru cel care este în căutarea dreptății în cuplu, îi sugerez să fie atent la nevoia și convingerile din spatele acestei reacții. Nevoia exprimată în acest mod este de fapt de apreciere sau atenție? Cum am învățat atunci să cred că pedeapsa este forma prin care partenerul îmi poate răspunde nevoii de apreciere? Sau cum atenția mea față de greșelile lui îl va face să își schimbe comportamentul? De ce am nevoie să controlez, să domin partenerul? Astfel, nesiguranța mea se va amplifica, și nu voi obține ceea ce doresc, adică mai multă apreciere și atenție.

Relația de cuplu este prioritară, învățați să vă exprimați nevoile direct, la fel ca aprecierea, atenția și afecțiunea.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație