Te iubesc, dar…

Psiholog Miruna Jovin
iubesc-totul-despre-mame

…duc în spate toate rănile nevindecate din relațiile mele anterioare. Și, deși îmi fac rău, nu știu să le vindec. Cam așa cred că ar trebui să sune întotdeauna prima declarație de dragoste. Studiile din domeniul psihologiei au demonstrat clar că relațiile pe care le avem de-a lungul vieții (începând de la viața intrauterină) ne influențează evoluția, reacțiile și dezvoltarea ulterioară. Ca atare, la un moment dat al vieții noastre, oricât de tare simți vrei să strigi din nou „te iubesc!”, ele ne vor influența și relațiile cu partenerul nostru de viață. Dacă în mod pozitiv sau negativ, va depinde numai de noi. Ce putem face noi pentru a nu mai duce mai departe rănile din relațiile noastre anterioare? Sunt câteva lucruri, iată-le enumerate aici:

1. Dă-ți timp să te vindeci. Trăiește durerea unei relații încheiate și trage concluziile necesare pentru o putea merge mai departe. Este o perioadă grea, care, uneori, pare interminabilă și ajunge să doară aproape fizic. Dar ea este necesară pentru a da timp de vindecare rănilor pe care relația le-a lăsat. Încearcă să înțelegi durerea, și apoi treci peste ea.

2. Tratează-ți fiecare partener ca pe o persoană cu calități unice, nu îl compara cu predecesorii săi. Dacă un partener te-a rănit sau ți-a înșelat așteptările, nu înseamnă că toți ceilalți vor face același lucru. Toți oamenii de care te vei îndrăgosti merită prezumția de nevinovăție.

3. Iartă-ți fostul partener și pe tine însăți. Iertându-l pe fostul tău partener vei închide o rană deschisă și vei fi pregătită să intri, într-un mod sănătos, într-o nouă relație. În plus, a ierta este despre tine. Tu și numai tu vei decide când și cine merită iertarea ta. Este în puterea ta să o faci.

4. Analizează-te atent și observă, de exemplu, de unde îți vin momentele de nesiguranță și ce anume din istoria ta le face să apară. Sunt momente când îți rănești partenerul pentru că încrederea în tine, zdruncinată încă din perioada copilăriei tale, te determină să faci asta. Lucrează cu tine sau cu un specialist pentru a depăși astfel de momente.

5. Învață să folosești comunicarea non – violentă. Atunci când ceva îți displace spune asta, vorbește despre tine și despre nevoile pe care acțiuni ale partenerului tău le încalcă dar, nu face acuze directe. ”Sunt nervoasă că nu mă bagi în seamă și nici nu îți pasă de mine și de sentimentele mele!” este, pe lângă o acuzație directă, și o presupunere despre sentimentele celuilalt. Încearcă, în schimb ”Atunci când nu răspunzi la întrebarea mea îmi încalci nevoia de comunicare și de atenție.”

6. Vorbește deschis și fără să faci acuzații. Fii deschisă la un dialog real în care fiecare partener vorbește și are dreptul să fie ascultat. Dacă vei reuși să empatizezi cu partenerul tău, atunci este foarte posibil să înțelegi și punctul lui de vedere și, de ce nu, să afli că se simte la fel de neînțeles în relația voastră.

7. Învață să iubești necondiționat. ”Te iubesc pentru că te iubesc”. Și nu ”te iubesc… dar”. De dragoste necondiționată avem cu toții nevoie pe lumea asta. Ea ne face bine, ne ajută să ne atingem potențialul nostru maxim, să ne simțim împliniți, mulțumiți de noi înșine. Ne face, în esență, oameni mai buni.

O relație în doi este un permanent dialog, un dans bine acordat între doi parteneri. Ea nu poate să fie o relație armonioasă, dacă unul dintre parteneri nu se simte iubit, acceptat, apreciat. La baza unei astfel de relații stau comunicarea deschisă, respectul față de propriile nevoi, dar și față de cele ale partenerului.

Este, însă, la fel de important să intrăm într-o nouă relație cu rănile provocate de alți parteneri vindecate. Altfel, ele vor fi un soi de infecții latente gata sa iasă la suprafață atunci când imunitatea nu mai este atât de puternică. Și aceste răni ne dor și ne fac în primul rând pe noi, purtătorii lor, să suferim. Merită oare să lăsăm o rană să ne doară de mai multe ori? Nu, nu merită. Avem dreptul să trăim relații împlinite, în care să ne simțim apreciați și iubiți necondiționat. Stă în puterea noastră să alegem ceea ce ne face bine. Și să căutăm ajutor atunci când ni se pare că lucrurile nu merg bine.

Dacă și tu vrei să înveți cum să depășești momentele de criză din relație, să regăsești pasiunea și fericirea vieții în doi și dacă vrei să afli cum poţi depăși obstacolele, conflictele și incompatibilitățile fără critică, răceală, tăcere, agresivitate vino la întâlnirea cu Domnica Petrovai în cadrul cursului online PENTRU NOI DOI  – Curs online pentru cupluri. Aici vei afla cum poți să menţii o viață sexuală împlinită şi după apariţia copiilor și să îți regăsești partenera sau partenerul. Înscrierea la acest curs online se poate face accesând acest link http://bit.ly/2fMzs2G

Dacă ți s-a părut util acest articol despre rănile trecutului, care îl afectează pe cel căruia îi spui „te iubesc”, dă LIKE paginii noastre de Facebook. Acolo găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa