3 deserturi inofensive pentru siluetă

De multe ori, deserturile vin însoțite de mustrări de conștiință: „Adio dietă după o felie de tort”, „O cafea cu frișcă și jeanșii nu mă mai încap”, „O porție de cremă de zahăr ars și voi arăta groaznic în rochia cea nouă!” Îți sună cunoscut? Ei bine, vestea bună este că există și deserturi pe care le poți mânca fără regrete!

Nutriționiștii sunt de părere că o dietă echilibrată nu înseamnă renunțarea în totalitate la lucrurile pe care le mâncăm cu plăcere. Nimeni nu își dorește să aibă o dietă chinuitoare și frustrantă. În mod ideal, deserturile trebuie să fie consumate cu moderație, la două-trei ore distanță de mesele prinicipale. Situațiile primejdioase pentru siluetă apar atunci când pofta de dulce nu mai poate fi ținută sub control și cu fiecare ocazie facem abuz de prăjituri, ciocolată, înghețată și patiserii. Iar dacă aceste cuvinte „dulci” v-au făcut poftă de un desert, iată trei idei inofensive pentru siluetă:

 

3 plăceri (ne)vinovate

 

1. Nuci învelite în ciocolată neagră. Recomandate în orice dietă, nucile sunt bogate în nutrienți, acizi grași, vitamine și minerale, iar ciocolata neagră (cu peste 70% cacao) conține flavonoizi și antioxidanți care luptă împotriva bolilor de inimă. Așadar, câteva nuci învelite în ciocolată neagră sunt un desert delicios, dar și foarte sănătos.

Cum se fac? Rupe o ciocolată neagră în bucățele și pune-o într-un bol termorezistent. Separat, pune o oală cu apă la fiert și așază deasupra ei bolul cu ciocolată, în așa fel încât bolul să nu atingă apa. Lasă apa să fiarbă și vei observa că ciocolata începe imediat să se topească. Pune nucile să se rumenească la cuptor (le poți înlocui cu migdale sau cu alune de pădure). La final, înmoaie nucile în cicolata topită și pune-le la uscat pe o hârtie de copt.

2. Iaurt grecesc cu portocale și mentă. Iaurtul conține calciu, benefic pentru sistemul tău osos, dar și proteine, vitamine, minerale și probiotice. Nici portocalele nu se lasă mai prejos, deoarece conțin flavonoizi și o doză importantă de vitamina C.

Cum se face? Pune într-o cupă șase lingurițe de iaurt grecesc și adaugă o linguriță și jumătate de miere. Curăță o portocală de dimensiuni medii, tai-o în bucățele și adaugă deasupra iaurtul cu miere. Ornează cupa cu câteva frunze de mentă.

3. Smoothie cu kiwi. Mmm! Kiwi este un adevărat rezervor de sănătate. Este bogat în flavonoizi, minerale și vitamina C. Este unul dintre fructele indicate în dietele de slăbit deoarece nu conține mai mult de 50 de calorii.

Cum se face? Curăță un kiwi și taie-l în bucăți. Pune-l în blender împreună cu două-trei lingurițe de zahăr brun, cinci linguri de lapte și o ceașcă de gheață. Acum răsfață-te!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație