Jurnal de sarcină la a treia: „Bebelușa dansează în burtă iar eu încerc să lipesc faţa ei micuţă, pe care am văzut-o la ultima ecografie, peste mişcările pe care le simt şi să îmi închipui cum va arăta peste câteva luni.”
Am decis să mă pun la încercare: rezist fără ecografia de luna asta sau nu? După cea morfofetală de luna trecută m-am alintat în liniştea veştilor bune aşa încât am decis să o sar pe cea de rutină de la şase luni. La ultima naştere mi-am spus că dacă voi rămâne încă o dată însărcinată nu voi mai face decât două, maxim trei ecografii, că voi sta liniştită şi că nimic nu mă va putea speria; întreruperea sarcinii nefiind o opţiune, de ce le-aş mai fi făcut? Aşa gândeam atunci. Între timp, am trecut prin două morfofetale şi încă cinci ecografii de rutină. Mi-am dorit să ştiu că totul e ok, am vrut să mă protejez, să nu mă ia nimic prin surprindere, să îmi recapăt încrederea în corpul meu.
Bebeluşa asta mişcă veselă, iar asta îmi dă o siguranţă. Ne cunoaştem deja foarte bine. Cel mai mult îi place pianul, are deja un playlist preferat. Atunci când lucrez, mai mult în pat, aşez o boxă micuţă lângă mine şi îi pun coloana sonoră a filmelor lui Myiazaki. Îi place tare mult! Parcă dansează iar eu încerc să lipesc faţa ei micuţă, pe care am văzut-o la ultima ecografie, peste mişcările pe care le simt şi să îmi închipui cum va arăta peste câteva luni. Îmi fac gânduri că poate va dansa mult, sau ne va cere un pian, sau rochiţă de prinţesă ori balerină sau… sau… Iar gândul imediat următor este că toate acestea o vor face şi pe Olga să ţină pasul cu ea, să prindă încredere, să aibă o prietenă. Îl vor linişti pe Petru şi îl vor despovăra puţin de responsabilitatea pe care Degeţica o pune pe umerii săi, involuntar.
Realizez că din octombrie stau foarte mult în casă, de cele mai multe ori întinsă; aşa lucrez, aşa dau emailuri, aşa pun la cale lucruri. Îmi e dor să ies şi îmi lipsesc multe lucruri. Câţiva oameni. Profit de starea de bunăvoinţă faţă de mediul social care m-a cuprins odată cu venirea primăverii şi ies. Şi încă în weekend. Şi încă într-un loc cu mulţi oameni! Şi mă întâlnesc cu amici şi prieteni pe care nu i-am mai văzut de luni de zile şi mă bucur şi mă fălesc cu burta mea şi povestesc una alta. Mulţi dintre ei ştiu despre mine şi bebeluşă din Jurnalul de sarcină la a treia. Vai, vai, baie de mulţime. Mă bucur şi mă simt iar ca mai înainte de sarcină, adică veselă, fără teamă şi cu chef de dans. La dans nu plec, pentru că iată, sunt în picioare de două ore, am şi cam tremurat şi simt cum începe să mă junghie mijlocul şi pe sub burtă. Mă despart cu greu de oameni, însă o parte din mine îşi doreşte să ajungă acasă cât mai repede, la o baie caldă şi sub plapumă, unde să îşi pună ligamentele rotunde la orizontală.
***
Stau deja întinsă încă de ieri, dar tot degeaba. Nici baia, nici masajul, nici perna caldă pusă pe mijloc nu mă ajută. Durerile îmi dau usturimi de stomac; muşchii pelvieni şi cei care îmi înconjoară bebeluşa se simt că după un efort cumplit. Bebe mişcă. Asta nu înseamnă că nu m-au luat iar cele mai negre gânduri.
Am avut câteva praguri autoimpuse până acum în sarcina asta: să ajung la zece săptămâni, să simt cum mişca bebe, să fie totul bine la morfofetala de 22 de săptămâni, să intru în şapte luni. Şapte luni e formula magică, un fel de plasă de siguranţă. Plonjez în ea fără frica unui copil născut mult, mult prea devreme. Mă gândesc că după 28 de săptămâni e tot prematur, dar şansele lui de a fi bine, în cele din urmă, sunt mult mai mari. Mă tot încolăcesc de dureri şi de frică inima îmi bate ca unui iepure. Mă gândesc că în momente ca astea mi-ar fi plăcut să am altă meserie, că de ani buni citesc numai povești grele de naştere, am numai apropiaţi ai căror copii fie au nevoi speciale, fie sunt născuţi prematur şi cu nevoi speciale. De sub plapumă îmi doresc să fi trăit în utopia în care trăieşte multă lume și în care am fost și eu primii trei ani de mamă, cea în care copilaşii născuţi înainte de termen sau cu probleme sunt undeva departe de tot de gândurile lor. Fără „Doamne fereşte”, fără „şi dacă”, fără frică.
Vlad e la capătul celălalt al poveştii, îl aud cum râde cu Petru, cum se joacă cu Degeţica. Aud parchetul trosnind şi mă bucur, ştiu că vine spre mine. „Ai făcut un fel de febră musculară ieri, când ai tremurat de frig, de asta doare. Şi bebeluşa e grea de acum. Nu te speria”.
Cum de nu m-am gândit la asta până acum? Teama dispare dintr-o dată, odată cu ea şi muşchii se mai relaxează iar eu adorm în cele din urmă. Aproape de somn o simt pe bebeluşa şi mă ia, din nou, o stare de bine.
Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:
Jurnal de sarcină la a treia: Saptamâna 25
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 24
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 23
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 22
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 21
