Jurnal de sarcină la a treia: „Medicul, moaşa, sora de ocrotire, familia, tovarăşii de muncă sunt datori, în acelaşi timp, să creeze o atmosferă favorabilă, care să imprime mamei calm şi optimism. În statul nostru, grija pentru ocrotirea mamei şi copilului este legiferata!”
Buuuun, săptămâna a noua! Îmi este la fel de rău ca şi în urmă cu o săptămână (sau poate chiar mai rău), dar am o singură şi mare bucurie: am trecut de şapte săptămâni! Ştiu, nu am uitat încă de pariul cu mine însămi, să ajung în săptămâna zece, aşa încât să îmi treacă orice teamă, dar nu pot să nu mă bucur! Ultimele două sarcini s-au dezvoltat numai până în săptămâna a şaptea.
Sunt în continuare cumplit de nemâncată, deşi efectele metoclopramidului încep să vadă uşor, în sensul că nu mai vărs de zece ori într-o zi, ci numai de şase, şapte. Nu m-am cântărit, dar cu siguranţă am slăbit, judecând după haine, după cât de epuizată sunt şi după frigul pe care îl simt aproape în permanenţă. Sunt tot în pat, tot cu gândurile împrăştiate şi cu o stare de înstrăinare faţă de mine însămi. Îmi alunecă mintea departe, departe, înapoi în timp, de parcă ar vrea să caute în cele mai ascunse amintiri şi să ţeasă din ele o lume frumoasă.
Cu ocazia uneia dintre „curăţeniile” astea interioare, mi-am amintit de unicul „manual” pe care îl aveam la îndemână în urmă cu 12 ani, la prima sarcină: „Mama şi copilul”, de Herta şi Emil Căpraru. Cărţulia asta groasă, cu coperte cartonate, e moştenire de familie. Mama îşi purtase cea de-a doua sarcină, cea din care s-a născut fratele meu, ghidându-se după „manualul” ăsta. Îl şi crescuse după sfaturile celor doi medici pediatri celebri în anii ’80, mărturie stând data scrisă cu grijă în dreptul fiecărui nou capitol: Nou-născutul, De la 1 la 2 luni, Copilul mic şi tot aşa, până la capitolul de reţete pentru diversificare, unde erau subliniate diverse chestii. „Orice femeie trebuie să fie convinsă că sarcina este un fenomen fiziologic. La marea majoritate a femeilor natura veghează ca sarcina să se desfăşoare şi să se săvârşească fără incidente, însă este absolut necesară o supraveghere regulată şi atentă. Medicul, moaşa, sora de ocrotire, familia, tovarăşii de muncă sunt datori, în acelaşi timp, să creeze o atmosferă favorabilă, care să imprime mamei calm şi optimism. În statul nostru, grija pentru ocrotirea mamei şi copilului este legiferata!” Asta a fost reperul meu la prima sarcină, într-o eră atât de de demult încât nici măcar internetul nu se inventase încă iar la chioşcurile de ziare se găseau numai două reviste dedicate viitoarelor mame.
Trei ani mai târziu, la cea de-a doua sarcină, aveam deja internet prin dial up. Ehe, altă viaţă! A fost pentru prima dată când am luat contact cu felul total diferit în care „ceilalţi” (americani, în principiu) îşi creşteau copiii. M-am amărât constant văzând cât de multe ajutoare aveau ei la îndemână şi cât de mult costa să le comanzi şi să le aduci şi în România. De la celebrele perne pentru gravide, pantaloni cu talie elastică ori sutiene pentru alăptat până la tot felul de jucării, veselă, hăinuţe sau sute de prostioare colorate menite să îţi facă viaţa cea nouă, de mamă, mai uşoară şi mai frumoasă! Şi cred că nimic nu m-a deprimat mai tare în perioada aia decât hainele speciale pentru gravide! Eu încă purtam peste burtica din ce în ce mai rotundă un sarafan din stofă moale, în culorile pe care le urăsc cel mai mult pe lume – nuanţe de maro, sarafan care fusese al mamei mele, la ultima sa sarcină, mai apoi şi al meu, la prima şi iacătă-l scos din nou de la naftalină şi la a doua! Fir-ar el să fie de sarafan, cu tot cu culoarea lui!
Fără a fi neapărat sarafanul ăsta o madlenă proustiană, mă trezesc deseori căutând şi punând în coşul de cumpărături online multe, foarte multe haine pentru gravide de pe site-urile care acum livrează şi în România. Am deja comandate o bluză roz, o rochie „boho style”, câteva tricouri, ciorapi cu compresie şi o salopetă moale pe lista de aşteptare… Va mai amintiţi povestea cu aplicația online de sarcină de acum câteva săptămâni? Cea care îţi calcula cât timp mai ai până să îţi întâlneşti bebeluşul? Încă nu am curajul de a-mi instala o astfel de numărătoare pe desktop dar se pare că încet, încet îmi depăşesc teama.
Ei bine, mă bucur că sunt însărcinată!
Va urma!
