Jurnal de sarcină la a treia: „Iată-ne pentru prima dată la cumpărături pentru bebe – caraghioşi, cumplit de speriaţi şi emoţionaţi.”
Oare îmi voi aminti, peste ani, toate aceste ultime luni? E foarte probabil că aceasta să fie ultima dată când sunt însărcinată. Oare voi ţine minte toate detaliile, toate gândurile, toate bucuriile şi temerile şi speranţele şi emoţiile? Sau le voi uita?… Încerc să le notez aici şi aiurea şi parcă tot nu pot cuprinde totul. „Totul” acesta e atât de complex faţă de prima dată. Realizez cât de puţine ştiam atunci, nu doar ca informaţii medicale. Cât de exterioară îmi era sarcina şi starea astea rotundă şi plină de viitoare mama. Nu îmi puteam închipui ce înseamnă a fi mama decât uitându-mă la propria mea mamă… Oare îmi voi aminti fiecare zi din aceste nouă luni – probabil ultimele nouă luni în care trăiesc minunea asta? Aş vrea să nu uit nimic.
Fiecare dintre cele trei sarcini m-a încolăcit în mine însămi din ce în ce mai adânc. Prima oară, la douăzeci şi trei de ani, descopeream ceva numai al meu, deşi foarte asemănător cu al mamei mele. Apoi… apoi ce? Nu ştiu cum aş putea rezuma a doua sarcină… Încă nu ştiu. Voi şti cândva. Au fost lunile în care am descoperit în mine puterea de viaţă (vindecătoare?…) pe care femeia însărcinată o are. Mi-am trăit acele ultime cinci luni încercând să vindec, să dau viaţă. Acum ştiu că asta este posibil, deşi nu întotdeauna, nu pentru totdeauna. Am contrazis medicii născând un copil mai puţin bolnav decât diagnosticele lor de pe hârtie. Nu am niciun merit. Dar cred că uneori ducem cu noi o putere pe care nu o putem explica raţional.
Aş vrea să nu uit. Să ţin minte corpul acesta umflat şi cumplit de dureros de acum. Fiecare centimetru de muşchi şi articulaţie doare cumplit, sub greutatea unei sarcini ce îmi pare prea grea. Aşa a fost încă din primele săptămâni, cu stări cumplite de rău, cu dureri, picioare umflate, vase de sânge sparte… Nu sunt obişnuită cu toate astea. Să fie „de vină” vârsta, să fie faptul că este, totuşi, a cincea sarcină? Nici nu mă interesează foarte mult, atâta vreme cât bebeluşa arată sănătoasă la controalele medicale. Nu mă plâng, mă bucur. Mă bucur că am ajuns aici unde nu credeam că voi mai ajunge. „Ne gândim din ce în ce mai des să înfiem un copil”… Aşa scriam cu câteva luni în urmă, în primele însemnări de Jurnal.
Aş vrea să nu uit mişcările ei puternice. Parcă nici măcar Petru nu lovea aşa! Mama îmi povestea că, odată, pe când era însărcinată cu mine, am lovit atât de tare încât i-am zburat cartea din mână, pe care o ţinea sprijinită pe burtă. Eu şi acum sunt o „agitată”, nu suport să stau locului foarte mult timp. Poate tocmai de aceea mă sâcâie starea asta de imobilitate pe care o am încă din primele luni. Sunt nevoită să mă aşez la fiecare zece minute, să ies din casă numai dacă este neapărat necesar. Asta îmi întinde nervii din ce în ce.
Şi totuşi, iată-ne pentru prima dată la cumpărături pentru bebe. Am aşteptat împlinirea celor şapte luni şi depăşirea „perioadei de risc” şi ne-am făcut curaj. Halal curaj! Am început cu ceva neutru: lenjerii de pat şi paturici. Zâmbea lumea trecând pe lângă noi – amândoi, pierduţi, înconjuraţi de pachete cu pilote, pături, pernuţe (?!), saci de dormit. „Asta parcă e prea groasă, asta are culori triste, de asta nu va avea nevoie decât peste câteva luni, nu cumva e prea aspră…?” Şi tot aşa, până am realizat că suntem caraghioşi, cumplit de speriaţi şi emoţionaţi, că nu ofeream nicidecum imaginea celor ce se pregătesc să devină părinţi pentru a treia oară! Am ales până la urmă un sac de dormit (nu sunt sigură că e grosimea potrivită) şi două lenjerii de pat. Ajunşi la rafturile cu hăinuţe am decis că sunt prea multe emoţii într-o singură zi. Şi aşa nu am reuşit să ne amintim cu ce trebuie îmbrăcat un bebe la ieşirea din maternitate sau cum va fi vremea la începutul lui iunie. Să îi luăm şi pulovăraș? Ce fel de body, cu mânecă lungă sau scurtă? Şi ciorapi şi botoşi? Şi dacă e caniculă? Avem chiar şi o scuză: ultima dată când am trecut prin experienţa asta de fapt nu am trecut. Numai la hăinuţe nu ne stătea mintea. Bruma de putere pe care o mai aveam o foloseam pentru a obţine programări medicale pentru Degeţica, atunci când avea să se nască, sărind „peste rând”, punându-ne toate „pilele” şi cunoştinţele la bătaie.
Vrem să ne bucurăm cât mai mult de ultimele săptămâni. Mai avem totuşi săptămâni bune până când vine bebeluşa. Şi un târg pentru gravide notat în calendar. Şi trei saci cu hăinuţe primite sau păstrare de la Degeţica şi care aşteaptă să fie sortate şi spălate. Bine că i-am luat păturică…
Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 29
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 28
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 27
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 26
Jurnal de sarcină la a treia: Saptamâna 25
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 24
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 23
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 22
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 21
