Episodul 68: Copiii învață ceea ce văd, nu ceea ce aud

Ca părinți cred că avem datoria să ne învățăm copiii ce e respectul. Fiecare om trebuie să știe asta. Cred că un lucru foarte important pe care îl putem lăsa copiilor noștri este respectul pentru tot ce ne înconjoară.

Nu vreau ca, peste 15-20 de ani, copilul meu să urce pe munte și să rupă toate florile de colț. (Asta dacă mai rămâne vreuna până atunci!) Acesta este cel mai la îndemână exemplu care îmi vine în minte acum.

Am fost cu Victor o săptămână în sălbăticie, în munții noștri. Se întâmpla chiar în weekendul în care niște turiști au rupt zeci de flori de colț. Am stat la cort, am cumpărat lapte și brânză de la stână, am gătit la foc de lemne pe o vatră de pietre, am băut apă de la izvoare, am stat fără telefon, laptop, tabletă și orice alte device-uri ale civilizației. El mergea după lemne cu tati, în fiecare zi. Mergeau după apă, căutând izvoare la care așteptau și 20 de minute să se umple o sticlă de 2 l. La apă, mergeau o dată pe zi. Era destul de greu, urcau pieptiș, iar coborârea era si mai grea.

Într-una din zile, ne-am spălat hainele la râu, fiecare pe ale lui. Le-am pus la uscat pe iarbă și am așteptat, stând la soare, să ni se usuce. Ale mele erau mai curate, ale lui Victor lăsau de dorit, dar simplul fapt că le spălase el, cu mâna lui, l-a condus spre concluzia că la București e mai ușor:

– Acolo spală mașina, dar aici e mai frumos!

Am coborât de pe munte când eram toți ajunși la limita răbdării. N-am rezistat mai mult de o săptămână departe de confortul unui duș cald în fiecare seară, un pat cu lenjerie moale și niște pijamale normale. Dormeam în saci de dormit, cu mai multe haine pe noi și fiecare noapte avea același stres: să nu vină ursul! Urcam toată mâncarea în copaci, aveam grijă să nu lăsăm nimic împrăștiat, dar frica tot era.  Nici acum nu știu ce-aș fi făcut în cazul în care… cu toate lanternele, vuvuzelele, cuțitele, securea și pistoalele noastre cu capse. (Eu aveam și un spray paralizant.)

Am avut noroc. Mulți m-au acuzat de inconștiență, dar inconștiență mi se pare să lași un copil să vadă numai partea idilică a vieții, în care totul este la o atingere distanță. Nu e așa! Supermaketurile nu sunt unica noastră sursă de viață.

Acum Victor știe că apa nu e inepuizabilă, că se poate trăi și fară electricitate, că trebuie să avem grijă de păduri, că floarea de colț e rară și ocrotită de lege, că putem trăi și fără supermarketuri, fără mașini și, mai ales, fără tehnologie.

Se uită mai puțin la desene și stă mai mult pe afară, încercând să înțeleagă vieți mici de gândaci, greieri, gărgărițe, râme, libelule, melci sau muște. Acum nu le mai omoară, știe că sunt plecate după hrană sau după apă și a văzut pe pielea lui cât de greu e să le faci pe toate. În plus, ”poate le așteaptă și pe ele mami lor să se ducă înapoi la cort!”

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație