Episodul 122: Ce mică-i vacanţa mare… Pe naiba!

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Cât am fost copil, am urât vacanța mare. Era așa, ca un an sabatic, dar în care fie nu ieșeam din curte și trebuia să-mi ajut bunicii la treburi gospodărești, în timp ce părinții erau la serviciu, fie mergeam la bunicii de la oraș, unde nu ieșeam dintre pereții blocului decât însoțită. Și asta numai pentru cel mult o oră, că era prea cald afară și riscam să murim.

Vacanța mare mi se părea o perioadă incertă, în care nu erai nici copilul părinților tăi pentru că ei nu puteau să stea cu tine și te parcau pe la bunici, nu erai nici ”angajat” la grădiniță sau la școală. Erai liber, dar practic nu erai, că nu puteai să faci nimic. Era un fel de închisoare cu suspendare.

Când era Victor în primul an de grădiniță și zilele mele erau un del de curse de 1000 de metri garduri, abia așteptam să vină vacanța de vară și să merg și eu la pas normal, să nu mai fie nevoie să alerg ca bezmetica.

Când a venit vacanța, ne-am bucurat amândoi de ea. A stat cu mine o săptămână, după care a plecat, pe rând, când la mama mea, când la bunicii paterni, cu mici pauze în care mai stătea și cu mine. Prima lui vacanță a fost un lung circuit, în care copilul s-a plimbat ca valiza pe banda pe bagaje.

Acum, la a treia vacanță mare, eu deja m-am săturat. Am obosit eu de despachetat, împachetat, drum încolo, drum încoace, telefoane vesele, telefoane pline de pupici, telefoane pline de dor, telefoane pline de plâns. Mi-a ajuns. Și dacă mi-a ajuns mie, om mare, nu vreau să știu cât de mult i-a ajuns lui!

Îmi aduc aminte cum îi tot ziceam în ultimele zile de grădiniță că mai e puțin și vine vacanța, iar el îmi zicea că nu vrea vacanță, el vrea să se ducă la grădiniță în continuare. Mă și întrebam: ce copil nu vrea în vacanță? După care mi-am amintit de mine și de lungile vacanțe de vară în care treburile gospodărești și dorul de părinți luau locul temelor și deplasărilor zilnice la școală.

Aș vrea să se renunțe la vacanța asta de vară atât de lungă. Să fie, dar să fie și ea mai cumpătată, să fie mai decentă, nu trei luni.

Sau să avem dreptul și noi, părinții, prin lege, la un concediu cât vacanța lor.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație