Episodul 127: Iubirea de care au copiii nevoie

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Nu, n-o să scriu despre cum s-a dus Victor la grădiniță. S-a dus ca un lider, e un fel de șef de trib acum. Este cel mai mare din grupă. S-a curățat clasa de copiii mai mari decât el și acum e el în vârf.

O să scriu despre cum s-a despărțit el de mine când l-am dus la grădiniță. V-am mai povestit, la grădinița la care merge Victor e o atmosferă foarte relaxată. Atât de relaxată că, de multe ori, nici nu-ți dai seama dacă serbarea a fost serbare.

Ei n-au avut deschidere din aia cu țol festiv și cu discursuri. Ei au venit cu toții, au sărit pe educatoare s-o pupe și să-i mângâie părul, iar ea era un fel de Duckadam care încerca să prindă fiecare copil care venea cu viteză spre ea. În vestiar, în schimb, se scriau povești cu lacrimi. Dacă în sala de clasă era o veselie de nedescris pentru cei „vechi”, în vestiar era ceva de coșmar. Dacă închideai ochii, puteai foarte bine să crezi că ești într-o grădină zoologică în care toate animalele și-au abandonat puii. Miorlăieli, sâsâieli, suspine, țipete, răcnete și părinți care făceau tot posibilul să explice că grădinița nu e bau-bau.

Al meu m-a pupat discret, pe mână. Pe mână!!!! Da, pe mână! Și m-a salutat din mers: „Paaaa, mami, te iubesc, ne vedem diseară!”

Și știți ce-am făcut eu atunci? M-am dus după el, l-am luat în brațe, l-am dat peste umăr, l-am pupacit bine pe toate mâinile, pe toată mutrița, pe ceafă și pe urechi și l-am lăsat jos:

– Și eu te iubesc, mă!

– Încetează, mami, n-am nevoie de iubire d-asta!

Am plecat, dar m-am gândit toată ziua la „iubirea asta”. Cum să-mi spună așa ceva? Cum să n-aibă nevoie de iubirea mea? De fapt, stai, el a zis ca nu are nevoie de iubire d-asta…

Și are dreptate. A venit timpul să aibă nevoie de altă iubire, nu de iubirea asta cu îmbrățisări și smotoceli. Nu mai are nevoie de sute de mângâieri și de tone de pupici. Gata! S-a terminat cu iubirea asta!

Acum intrăm în faza de iubire în stare pură. Iubirea aceea care nu are nevoie să fie declarată, discutată, ci (cel mult) șoptită în nopți târzii mai mult pentru mine, că destinatarul doarme. Iubirea aceea care nu scade și nu se slăbește niciodată, ci devine pe zi ce trece mai puternică și mai mare. Iubirea aceea care ne leagă pe viată cu niște legături atât de strânse că nimeni, dar nimeni, niciodată n-o va desface. Iubirea aceea care se trăiește fără gesturi. Iubirea aceea în care trebuie doar să stau la locul meu și să fiu acolo atunci când el are nevoie de mine.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație