Episodul 129: Habar nu aveţi ce probleme sunt la grădiniţă!

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

În ultimele zile am fost mama unui butoiaș cu pulbere. Nu-mi ridici tu creionul de jos, uaaaa, plâng! Nu vrei să jucăm cărți la miezul nopții, uaaaaa, plâng! Nu vrei să jucăm un pic de fotbal în casă, uaaaaa, plâng! Ai respirat spre mine, uaaa, plâng!

Ehehe, am tot încercat să aflu sursa lacrimilor. Inițial, am crezut că e vorba despre noii colegi de grădiniță: mulți și mici și plângăcioși. În prima zi, Victor a zis că îl doare capul de la cât au plâns ceilalți copii. Booon! Să zicem că e asta, dar parcă nu era… Tot mai era ceva acolo și nu știam cum să ajung.

Așa că, am trecut la luptă cu toate armele: cu o baie și cu uleiul de masaj.

– Victor, vrei să facem baie împreună și să facem concurs de bărci?

– Daaaa!

Și-a făcut fiecare barcă de hârtie și ne-am jucat în cadă. După baie, i-am făcut surpriza cu masajul, moment în care am început să-i povestesc că mie mama nu-mi făcea masaj când veneam de la grădiniță și, dintr-una într-alta, am ajuns să-i povestesc despre colegii mei de grădiniță.

-Și te jucai și cu fete și cu băieți?

-Da!

-Și ce te jucai tu cu băieții?

-Eh, mă jucam cu o mașinuță… Îmi plăcea de un băiat și mă jucam cu el.

-Mami, mami, hai să-ți spun un secret! Mie îmi place de o fată! Și îmi place așa de mult, mami…

-I-auzi! Și? Cum o cheamă?

Moment în care Victor s-a pus foarte serios pe plâns. Dar plâns din ăla serios! Aoleu, ce făcui? Cu ce-am greșit? Doar am întrebat cum o cheamă…

-Victor, dar ce e? Am întrebat doar cum o cheama.

-Uaaaaaa, păi nuhhhhhh… nuhhhhh… nu știuuuuuu! și plângea de se îndoiau pereții.

-Nu-i nimic, mama, o întrebi.

-Uaaaaa, păăăhhhhăăăăi aaam uaaaaaa îhâhâhântrebat-o!

-Și?

-Șihihiiii ahaaam uaaaaa uitat uaaaaa!

-Păi o mai întrebi o dată!

-Păi aaahîîîîî aaaam uaaaaa mai îhâhâhântrebat-o!

-Și?

-Și hiiiiiiii uaaaaa tot aaam uihâhâhâtat!

Era groasă! N-am mai insistat, l-am luat în brațe și l-am ținut să plângă. Ideea e că o întrebase de patru ori și de patru ori uitase. De două zile se juca numai cu ea, dar fără să știe cum o cheamă. Nu mai avea tupeu s-o întrebe încă o dată pentru că ea, fata-fără-nume, îi zisese că dacă o mai uită o singură dată, nu mai vorbește în viața ei cu el.

-Tu nu hâhâhâhâ știi hâhâhâ uaaaaa câte problemeheheheeee am io la grădihâhâhânițăăă uaaaa!

În zadar i-am dat eu câteva idei pentru a-i afla numele, nimic nu era admis.

-Asta ar însemna să nu fiu coreeeeect! Uaaaaa!

Abia a reușit să se liniștească și să adoarmă, iar eu am stat cu ochii în tavan și am încercat să-mi explic ce e în mintea părinților care pun tot felul de nume complicate copiilor. Cine știe ce nume complicat o avea fata asta de nu poate ăsta mic să-l rețină!

A doua zi dimineață, copilul era ca nou! Ce bine că am identificat problema și a scos toate frustrările din el! Ne-am îmbrăcat, ne-am spălat pe dinți împreună, ne-am distrat în drum spre grădi, am țopăit pe drum, am râs, am făcut concurs de ghicitori. Am ajuns, într-un final, și la grădiniță și am făcut cunoștință și cu Maria! Maria? Pe bune? Ei bine, Maria! Pe Maria o uitase!

Așa că, vă zic, habar nu aveți ce probleme sunt la grădiniță!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație