Episodul 142: Sportul poate dăuna grav sănătăţii

Mama lui Victor
jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Ziceam, acum câțiva ani, că din cauza diversificării m-am îngrășat eu, pentru că… ați văzut și voi cum e sau poate numai la mine e: a rămas niște piureuț – hap, îl dau pe gât, ca doar nu era să-l arunc? A rămas spanac cu ou? Super! Ăsta era preferatul meu. Așa ajunsesem să-i dau copilului porție cvadruplă, ca să fiu sigură că rămâne și pentru mine (și să mă plâng, în paralel, că al meu nu mănâncă – nu termina niciodată porția, săracul de el).

Ei bine, după ce am trecut de diversificare și a început Victor să fie stăpân pe ce bagă-n gură, am început și eu să mănânc pe cont propriu. Într-o perioadă, mă autosugestionam că ”măcar nu mănânc prostii, mănânc sănătos”. Da, mâncam sănătos, des și în cantități industriale.

Practic, trebuia să-mi meargă gura fără întrerupere. Ba un morcov, ba un castravete, ba o halcă de carne, ba o ciorbă de perișoare, ba o plăcintă, ba niște coaste la cuptor… mâncam sănătos, v-am zis.

Am mâncat așa sănătos până când am realizat că, în curând, dacă nu voi fi atentă, s-ar putea să încep să mă rostogolesc. Mă rotunjeam, adică m-am rotunjit sănătos.

Și ce face orice femeie normală când constată că e grasă? Începe să se plângă! Mvaaai, ce m-am îngrășat! Am observat, cu această ocazie, că sub nicio formă nu ne gândim la cauză: nimeni nu  zice ”Mvaaaai, am mâncat până m-am făcut cât hipopotamul!”. Nu, toată lumea se plânge că s-a îngrășat, în speranța că cei din jur vor fi drăguți și vor zice ”Hai că nu ești așa grasă!”.

Astfel de oameni  am crezut și eu că am în jur și am ales să le spun prima dată celor mai apropiate prietene. Sunt cea mai slabă dintre ele, adică ele sunt și mai grase, dar una n-a zis: ”Stai linișită, nu ești grasă!”. Ba chiar mi-au zis că atârnă șuncile pe mine ca slăninile agățate în pod la uscat.

Ce face orice femeie normală în situația asta? E clar! Ia măsuri! Adică declară că se duce la sală. Nu trebuie musai să se ducă, dar numai efortul de a rosti această frază și ecoul cuvântului ”sală” parcă te mai ușurează de niște calorii. M-am dus la sală așa, din vorbe, vreo săptămână. Mă duceam în fiecare zi. Nu ajungeam niciodată, dar eu mă duceam la sală.

După ce am făcut suficientă mișcare din asta declarativă, într-un moment de slăbiciune, le convoc pe prietenele mele și le rog oficial să-mi facă ceva și să mă ducă la sală.

Ce-au făcut, ce n-au făcut, ce s-a petrecut cu mine, că am apucat să zic că merg și am stabilit ziua și ora. Între noi fie vorba, eu mai fusesem la sală o singură dată în viața mea, pe la vreo 19 ani, și nu ca să fac ceva, ci ca să-l spionez pe iubitul meu de pe vremea aia. Nici nu-mi mai aduc aminte cum era la sală. De fapt, atunci n-am văzut nimic, pentru că eram ocupată să mă ascund ca să nu mă vadă. Deci se poate spune ca n-am mai fost niciodată la sală.

Îmi imaginam că sala e ceva așaaa…. total exotic. Numai bărbați cu pătrățele și femei care cred în celulită numai pentru că au văzut-o pe fundul altora. Mă uitam la mine și mi-era jenă. Mă și vedeam într-o încăpere de-asta cu oameni perfecți, ca un măgar între oi. În fine, trecem peste, mi-am luat un angajament, trebuie să merg la sală și, de data asta, nu declarativ. Nu de alta, dar le dădusem prietenelor acordul de a intra peste mine în casă să mă ia cu forța. Deci eram ca un șoarece încolțit, nu mai aveam unde să mă bag.

În drum spre sală am recapitulat rapid beneficiile sportului și am ajuns la sănătate. Da, sănătos am mâncat, pentru sănătate mă chinui acum.

Când am intrat, am ales să nu mă uit în stânga și-n dreapta. M-am uitat pe sus, dar vă spun imediat cum.

M-am lipit mai bine de prietena mea și, dacă aș fi putut, m-aș fi lipit și mai bine, îmi venea să mă țin de ea cum se ține ursul koala de copac.

După ce ne-am schimbat, m-a luat frumușel și m-a pus pe bandă să merg. Bine, ce se numea la ea mers, pentru mine era alergare. A apăsat pe câteva butoane și mi-a mărit pasul și o văd că dă să plece.

– Aoleu, unde pleci?

– Mă duc să-mi iau apă, tu stai aici și bagă.

– Și cam cât bag? deja trecuseră 30 de secunde și începusem să regret sarmalele, salata boeuf și cozonacul. Peste încă 30 de secunde credeam că voi muri.

– Pănă mă întorc eu!

Eh, se duce să-și ia apă, cam cât poate să dureze? După alte 30 de secunde regretam amarnic că nu mi-a trecut prin cap să-i dau din apa mea. I-aș fi dat-o pe toată. Mie oricum nu mi-era sete. Îmi aminteam că îmi spusese că apă se găsește acolo, deci nu avea cum să se ducă la vreun magazin pe afară.

Încercam să mă uit în stânga și în dreapta, dar nu se vedea nimic. Nimeni nu venea spre mine. Să vezi că îmi face vreo farsă, mă lasă aici să-mi dau sufletul și ea se amuză ascunsă pe undeva. Farsă, farsă, dar să mă lași 3 minute pe bandă, înseamnă să n-ai suflet.

Deja mă supăram când am văzut-o că vine. Uraaa! Sunt salvată, să-mi oprească nebunia asta și să ne vedem de ale noastre, adică să mergem acasă, am făcut suficient efort.

M-am bucurat pănă s-a apropiat, ba chiar m-am bucurat puțin și când a ajuns lângă mine. N-am născut natural, dar așa trebuie să fie travaliul: tragi și tragi și strângi din dinți, până iese capul. Ei bine, i-am văzut capul prietenei mele lângă mine și mi s-a părut, într-un moment de euforie, că întinde mâna să apese pe butonul magic, cel care oprea drăcia. Așa euforică m-am întors zâmbind spre ea, dulce și suavă ca o garofiță, moment în care, garofiță cum eram, am dispărut de pe radare. Banda aceea, pe care n-o oprise nimeni, pentru că prietena mea n-avea de gând s-o opreacă, ci să-mi mărească ritmul, m-a aruncat ca pe-un scuipat la câțiva metri și m-a tăvălit ca pe-o perișoară pe podeaua sălii, sub privirile tuturor.

Ziceam mai sus ceva cum că aș fi ca măgarul între oi. Nț! Balegă-n asfalt am fost!

Bine că nu m-am lovit și că n-a fost nimeni pe traiectul meu. De-aia zic: sportul poate dăuna grav sănătății tale și a celor din jur!

Citește și:

Cum scapi de grăsimea de pe brațe

Îngrașă bananele?

De ce îmi iubesc trupul

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa