Episodul 148: Când răul e, de fapt, bine

Mama lui Victor

Când ai probleme în cuplu și vrei să divorțezi e ca atunci când ai candida. Ți-e jenă să spui că o ai, le spui numai celor mai bune prietene și atunci afli că și ele au sau au avut și mai au, la rândul lor, alte colege, prietene, verișoare care suferă și ele de afecțiunea asta. Așa e și cu problemele în cuplu și, în cele din urmă, cu divorțul. Ți se pare ceva rău, stigmatizant, dar când ajungi să trăiești asta, observi că sunt atâția alții care trec prin ceea ce treci tu. Brusc, nu te mai simți singur, nu ți se mai pare că tu ești singurul om defect!

Așa mi s-a întâmplat și mie. După ce am demarat operațiunea ”Divorțul”, o întreagă lume mi-a apărut la picioare. Am intrat într-o lume a cărei existență nici n-o bănuiam. Puține persoane mi-au mai rămas în continuare apropiate de suflet. În schimb, am cunoscut sau m-am apropiat de oameni ”ca mine”. Grupul meu de prieteni a suferit schimbări până când a ajuns așa cum este acum, adică perfect.

Acum știu că pot să dau un telefon în creierii nopții și am cui să spun că sufăr pentru că Victor mi-a zis că tati se joacă cu el mai mult decât o fac eu. Acum am cui să spun că nu mai suport să fiu singură, că îmi e teamă de viitor, că mi-e frică să îmbătrânesc singură. Acum am cui să spun că mă doare sufletul când mă uit la copilul ăsta care tânjește să stea cu taică-su și face planuri de vacanță în trei. Am cui să spun că mă întreabă copilul destul de des dacă îl iubesc pe el și, următoarea întrebare e dacă îl iubesc și pe tati. Am cui să mă plâng în momentele în care mă simt vinovată pentru că am impresia că i-am distrus copilului viața în momentul în care am decis să rup pisica în două. Da! Am cui să spun toate astea și are cine să mă înțeleagă perfect. Mai mult de atât, are cine să-mi povestească și alte situații asemănătoare, astfel încât toate ieșirile mele cu prietenele nu sunt altceva decât terapie de grup.

Pe de altă parte, după ce am divorțat, am mai descoperit și că mulți vor să intre în această lume, dar nu pot sau au alte rețineri. Recent, am aflat că niște cunoscuți se ceartă de luni bune pe copil. Fiecare îl vrea pentru el, se urăsc de moarte și trag de el într-o parte și în alta.

Sunt un caz fericit. Eu chiar sunt un caz fericit. Deși aveam impresia că nu-i prea pasă de copil, tatăl lui Victor face tot ce poate pentru el, în măsura în care poate. E drept că eu aș vrea să poată mai mult. Eu aș vrea să îl vadă mai des, să se joace mai des cu el, să stea mai mult de vorbă, dar nu e așa. Eu aș vrea să ajungă la toate serbările de grădiniță. Eu aș vrea mai mult. Se văd numai în weekenduri și mai vorbesc la telefon de câteva ori pe săptămână.

Până acum, am crezut că așa e rău. Am crezut că e foarte rău. Dar noi suntem un caz fericit și nu spun asta pentru că eu am rămas cu copilul, ci pentru că n-am ajuns să ne certăm pe el. E bine așa cum e! Nu mi-aș putea imagina viața certându-mă cu tatăl copilului –  ”ți-l dau. nu ți-l dau, e al meu, nu e al tău, eu sunt mă-sa, eu sunt ta-su”.

Nu știu cum e să fii într-o astfel de situație, nu am fost și nu mi-aș dori să fiu… Dar cred că fiecare părinte ar trebui să-și amintească mereu că și copiii sunt oameni și nu se pot comporta cu ei ca și când ar fi mobilă de Drobeta și trebuie împărțită la partaj.

Citește și:
Cum să rămâi un părinte bun după divorţ
Regulile divorţului scrise de copii pentru părinţi
Custodia comună: tot ce trebuie să ştii înainte de divorţ
De ce nu ar trebui să rămâi singură după divorţ

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa