Episodul 155: Școala, acest buton de panică al meu

Mama lui Victor
jurnal

Îmi amintesc cum stăteam cu Victor la sân și-l țineam cu o singură mână, iar mintea mea zburda pe câmpiile anilor viitori. Tot încercam să mi-l imaginez mai mare, vorbind și făcând chestii. Tot încercam să mi-l imaginez la școală, la liceu, la facultate, matur etc. Îmi venea și nu-mi venea să cred că fărâmița aia de om urmează să crească și să devină om adevărat.

Astăzi e invers. Mă uit la el când doarme, întins cât jumătate de pat și parcă nu-mi vine să cred că băiatul ăsta a fost cândva și bebeluș care încăpea la pieptul meu.

În toamnă va merge la școală. Am un copil mare, dar nu e suficient de mare încât să-și aleagă singur școala. Și aici începe durerea mea. Aud în jurul meu părinți care își fac mutație pe la prieteni și cunoștințe numai ca să prindă un loc la o școală mai bună. Școala la care suntem noi arondați e peste drum de blocul nostru, dar nu e o școală vestită. Eu chiar le zic celor care se uită uimiți și întreabă: „Cum??? Nu îl dai și tu la o școală de top?”. Ba da, tot de top e și asta, numai că nu e în fruntea topului.

Și acum fac o pauză și respir adânc. Și respir. Și respir. Și respir. Mai bine n-aș mai respira. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine nebunia asta cu școlile are potențial fatal. Dacă vedeți că nu mai apare niciun episod din jurnalul acesta, să știți că am colapsat!

Păi chiar așa! Eu ce fac? Îl las la o școală de cartier sau mă apuc să-l duc prin alte cartiere ca să-l scot profesor doctor? Oare ține de școală sau ține de copil treaba asta cu învățatul? Și, până la urmă, ce ne dorim, de fapt? Eu n-am niște amintiri prea plăcute din școală, știu doar că mi-o luam pe cocoașă de la 8 în jos, iar la 10 nici măcar felicitări pentru eforturi nu primeam, 10 era o normalitate pentru ai mei, chiar dacă pentru mine numai normalitate nu era. Am ieșit din mecanismul generației trecute, când părinții vânau școlile în care ”se face carte”. Eu vreau pentru Victor o școală în care să poată să învețe dacă vrea. Da, mi-aș dori să-i placă să învețe și să afle lucruri noi, dar nu vreau ca asta să vină ca urmare a unei presiuni. Știu că o școală de cartier nu e cea mai bună școală din lume, dar nu știu dacă cea mai bună școală din lume există în alt sector. Sau poate sunt doar egoistă. Poate am obosit să mă trezesc dis de dimineață, să trezesc un copil care se trezește greu, să-i pun masa, să aștept să se îmbrace și să fac ca mingea de ping-pong prin jurul lui pentru că, din nou, ca în fiecare dimineață, suntem în întârziere. Poate că am obosit eu să îmi fac toate treburile la birou pe repede înainte ca să pot să plec devreme și să ajung în timp util la grădiniță. Poate că țin cont numai de mine în alegerea asta, dar nu știu de ce cred că va fi mai bine și pentru Victor. Cred că i-ar fi mai bine să aibă școala lângă casă. Cred că se va descurca, dacă nu chiar din primul an, să vină singur acasă – are doar de traversat strada – și acasă am convingerea că se va descurca să stea singur dacă, Doamne ferește!, eu nu voi putea ajunge la timp, Știu că generația cu cheia de gât a apus demult, dar nu cred că asta e o idee rea. Nu vreau să fie cu cheia de gât, dar mi-l imaginez independent și independența copiilor vine mai devreme decât vor părinții să creadă. Am încredere că, după doi sau trei ani, se va descurca să plece singur, să vină singur, să-și pună singur să mănânce, să-și facă temele. Cred că, mai mult decât niște profesori care să-l terorizeze cu lucrări, ascultări și evaluări și să-l oblige în acest fel să învețe, contează mai mult încrederea părintelui că copilul face o treabă bună.

Sau poate greșesc… Oricum ar fi, mecanismul de funcționare al meu, de mamă, în acest moment, a apăsat butonul de panică și nimic nu mi se par clar, potrivit și de dorit.

În fine, este poate prima oară în istoria acestui jurnal când chiar vă cer ajutorul: am nevoie de sfaturi. Ce fac? Merg la școala din cartier (care, repet, nu e pe un loc fruntaș în topul școlilor din București) sau mă dau peste cap să-mi pun o viză de flotant prin centru și să-mi car copilul, zi de zi, într-o școală în care ”se face carte”?

Mulțumesc!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa