Episodul 178: Condiția esențială este să nu-ți pese!

jurnal

Imediat după ce ne-am mutat în blocul în care locuim, m-am dus să vorbesc cu administratorul să ne punem în regulă cu numărul persoanelor la întreținere.

Biroul lui este la parter, lângă intrarea principală. Când am ajuns eu acolo, înăntru era un fum de rezemai bicicleta de el. Prin fumul gros și încercând să-mi țin respirația ca să nu-mi bruschez organismul cu echivalentul a 20 de țigări deodată, am distins încă patru bărbați. Nu era coadă la întreținere, domnii aveau pet-urile de bere pe și sub masă, și numai despre de-ale blocului nu vorbeau. Un fel de șantier indoor, cu mulți Dorei.

Am reușit, destul de greu, să mă înțeleg cu domnul administrator, ocazie cu care au înțeles și ceilalți că sunt singură, că stau numai eu cu copilul și m-au supus unui șir de întrebări la care am răspuns suficient de clar încât să nu înțeleagă nimeni nimic.

În scurt timp, a mai apărut o doamnă, vecina de sub mine, aveam să aflu ulterior. Nu avea treabă cu administratorul, avea treabă cu soțul ei, unul dintre bărbații care administrau bidoanele de bere și țigările.

– Ce vrei? De ce vii după mine? Mai du-te-n… și lasă-mă să-mi ticnească și mie paharul ăsta.

Pe mine mă ia râsul și încerc să mă abțin, dând să ies cât mai repede din groapa cu lei. Atât mi-a trebuit, să mă întorc și să plec și, cel mai probabil, cel puțin unul dintre domni să-și îndrepte privirea spre spatele meu.

Ce mi-au auzit urechile e greu să reproduc aici, dar cred că, dacă aș fi făcut sex cu trei bărbați pe scara blocului, tot n-ar fi trebuit să-mi aud asemenea vorbe și calificative de la vecina, de unde am dedus că ea se informase deja cu privire la situația mea. Am plecat imediat sus, îmi lăsasem copilul singur în casă și n-avea sens sa pierd timpul cu așa ceva. Mai târziu, i-am povestit unei prietene incidentul și ea a fost uimită de faptul că pe mine nu mă afectase mai deloc. Poate și voi gândiți tot ca ea și vă întrebați cum de n-am avut nicio reacție atunci.

Am mai spus-o, de-a lungul timpului apropiaților, dar acum o s-o și scriu aici, pentru toată lumea.

Când ești mamă singură, astfel de situații sunt destul de frecvente. Oamenii nu iau niciodată lucrurile așa cum sunt, oamenii vor să-și explice, vor să înțeleagă și atunci, pentru că tu nu te apuci să le explici, își vor găsi explicații singuri. Oricum, nici măcar dacă le-ai explica, ei nu te-ar crede, pentru că oamenii au tendința de a-și croi propria lor variantă cu care să fie întru totul de acord.

Știți cum se zice: că dacă aș avea câte un dolar pentru fiecare vorbă urâtă care mi s-a adus sau pentru fiecare părere proastă pe care o au alții despre mine, aș fi  nu bogată, ci putred de bogată. Și știți de ce? Pentru că, în general, o mamă singură e văzută fie ca o femeie ușoară, care a făcut un copil din flori, fie ca o fostă nevastă care n-a avut grijă să-și țină bărbatul (așa cum îl ținea vecina). Dar, mai mult decât orice, o mamă singură e văzută ca o femeie care atentează la fiecare bărbat care îi iese în cale.

A fost o vreme când toate lucrurile astea mă dureau, dar au trecut anii și am învățat să nu-mi pese, am învățat că trebuie să fiu scutul care să aibă grijă de doi: de mine și de Victor. Și atunci eu nu pot să las scutul acesta să fie lezat de vorbele unor oameni care nu mă cunosc, nu vor să mă cunoască, nu au o relație cu mine, nu vreau să am o relație cu ei, nu trăiesc cu mine în casă, nu muncesc cu mine, nu stau cu mine să-l păzim pe Victor când are febră, nu mă ajută la cumpărături, la curățenie, nu-mi dau ei să mănânc, nu-mi plătesc ei facturile, nu se zbat cu mine de grija zilei de mâine sau poimâine.

Când ești mamă singură, dacă vrei rămâi om funcțional, oricât de egoist ar suna, condiția esențială este să nu-ți pese. De nimic! Orice ai face și în orice situație vei fi, oamenii vor găsi întotdeauna un motiv să te judece, gura lumii nu va putea fi niciodată astupată și niciodată nu-i vei mulțumi pe toți.

Eu vreau să-i mulțumesc pe toți, dar pe toți cei care contează pentru mine. Restul să fie sănătoși!

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație