În drum spre orice, se știe, noi trebuie să ne oprim – măcar de-un tobogan – la locul de joacă de vizavi de blocul nostru. Oriunde ne-am duce, chit că ne ducem să luăm un kilogram de cartofi, noi ne oprim la joacă. Nu-mi pare rău, e locul din care și eu mă încarc, deși nu fac decât să stau pe bancă și să mă uit la el, ca un ciobănesc bătrân care-și privește oile. Da, eu îmi încarc bateriile în modul acesta. De cele mai multe ori, mă și distrez, atunci când stau suficient de aproape de alte mame care au vreun dialog și, în mintea mea, mă comport ca și când aș vorbi și eu cu ele și le răspund la toate problemele.
O să vă povestesc zilele următoare discuția halucinantă despre bărbați/soți și amante.
Acum vreau să vă povestesc alta. Era undeva până în prânz, pe săptămână, și se știe că în zilele de școală/grădi, la aceste ore, numai copii mici găsești în parc, cei de până în doi ani care încă stau cu mamele. Mă rog, mama de ieri avea și bona cu ea. Era mama unui băiețel de un an și un pic și discuta cu tatăl unei fetițe de aceeași vârstă. Amândoi preocupați de hainele copiilor. Care, pe unde a mai găsit, ce oferte mai sunt, poate vă dăm vouă niște tricouri că el e mai grăsuț și nu-i mai vin. Aproape că-mi venea să intru și eu în vorbă cu ei. Sunt de-ai mei, mi-am zis.
Parcă mă și vedeam pe mine și prietenele mele stând la bârfă și întrerupând discuția pentru ”N-aveți niște pantaloni scurți de terfeleală? Tre să-l duc la țară și nu are suficienți!”. Noi așa suntem, înainte să dăm banul, ne întrebăm între noi.
Apoi, de la o ”bănănuță”, au ajuns s-o dea pe mâncare.
– Eu nu mai știu ce să-i dau dimineața! Voi ce-i mai dați dimineața?
S-a discutat un pic despre diversificare, fructe, carne, apoi au dat-o pe branduri de brânză, de cremă de brânză și de brânză topită. Topităăă? Da! Topită! Aia cu verdeață, că e naturală. Super, mi-am zis, măcar verdeața aia ar putea fi naturală.
Eh, dar hai că nu e așa rău, o brânză topită n-a omorât pe nimeni. Eu nu înțeleg cum vine asta pentru că eu nu cumpăr și nici nu mănânc așa ceva, și nici Victor. Poate în momentele în care nu mănâncă nimic și simți că o iei razna, îi dai brânză topită, dacă știi că aia mănâncă. V-am zis, eu nu pot să înțeleg asta, dar accept.
Peste câteva minute, mama băiețelului intervine salvator:
– Băi, dar tu știi ce îi dau eu și e disperat? Pateu! I-am luat pateu de copii și mănâncă de rupe.
Pateul știu că e de ficat, de pateu copii n-am auzit până acum, am intervenit eu în conversația mea imaginară cu ei. În fine, a dat și numele firmei producătoare, știam despre ce vorbesc, despre cutiile acelea cu personaje din desene animate pe ele, că în ziua de azi poți să pui ceva din desene pe orice produs și gata: l-ai făcut pentru copii și lumea va cumpăra în draci. Cred și Hexi Pharma a pus desene animate pe sticlele vândute către spitalele de copii.
Și da, le place copiilor, se omoară cu mâncatul, dar li se trage de la monoglutamatul de sodiu din cutie. Da, vor fi disperați să mânânce așa ceva, iar celulele creierului vor pocni ca popcornul în tigaie.
– Dar nu mai știu ce să-i mai dau, ou nu pot să-i dau decât fiert, că nu îi dau prăjeli și alte porcării.
Asta era! Da, bine că nu-i dă porcării. Și, oricum, poate scot aștia și ulei de floarea soarelui cu personaje din desene animate pe sticlă și atunci gata, le putem da și prăjeli.
