Episodul 184: Maimuța sau copilul?

Mama lui Victor
jurnal

Nu știu dacă voi ați văzut sau dacă ați și urmărit cazul, dar eu am început să am numai copii și gorile în cap. Am văzut filmarea acum câteva zile și, de atunci, am mai tot citit diverse. Ce-i drept, într-o oarecare măsură, mă așteptam ca iubitorii de animale să reacționeze, dar, fiind vorba despre un copil, am avut câteva rețineri în a-mi duce acest gând până la capăt.

Ușor, ușor am văzut cum s-a conturat un val de ură îndreptat împotriva părinților. Decizia de a împușca gorila i-a făcut pe unii, destul de mulți, să-i învinovățească pe părinți până în punctul în care unii au afirmat chiar că mama ar fi trebuit să fie împușcată, nu gorila.

Acum, revenind la ale mele de aici, din România, departe de Cincinnati, nu pot să nu văd situația aceasta decât prin ochii mei de mamă.

Așa cum bănuiam, e plină lumea de iubitori și nu se poate face nimic fără să apară, imediat, niște iubitori de nimic care să fie împotrivă. Știu, nu e problema mea, vorba unei prietene ”Ce te agiți? E maimuța lor!”. Da, nu e maimuța mea, dar eu sunt mamă și, prin urmare, iubitoare de copii.

Într-un fel, există și o mulțumire ce-mi vine de aici. Mi-am dat seama că treaba asta cu vina care e mereu a părinților nu e chestie pur românească așa cum credeam. Se pare că și la case mai mari, tot mama e de vină. Nimeni nu poate accepta natura accidentală a unei întâmplări atunci când părinții sunt in charge, ca să zic așa. Ce se întâmplă acum în cazul gorilei nu-mi spune decât că părinții, în concepția celorlați, îndiferent de rasă și de loc, vor rămâne mereu imperfecți și vor fi de neiertat în cazul oricărui accident.

Ce nu le-aș putea ierta iubitorilor de gorilă nu este faptul că nu-i pot ierta pe părinți, ci faptul că sunt mai mult iubitori de maimuță și mai puțin iubitori de oameni.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa