Episodul 19: Victor și nonul mobil

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

Iar am o problemă de genul „cât de puțin e prea mult?„, exact ca data trecută. Numai că de data asta nu e vorba de nuditate, ci de tehnologie. Vă explic imediat despre ce e vorba. 

Ca mamă, sunt tare mândră de mine din două motive. Mă rog, poate mai sunt și altele, dar astea îmi vin în cap acum. Primul ar fi că Victor, la trei ani proaspăt împliniți, încă n-a luat contact cu drogul copiilor, Coca Cola. Și al doilea, că nu l-am lăsat să descopere încă jocurile de pe smartphone sau de pe tabletă. Are Angry Birds, dar varianta de plastic, cu cărți de joc.

Recunosc, când m-am tăiat într-o zi foarte rău la mână și eram numai cu el în casă, îmi cam venea să zic ceva de mândria asta. Mi-ar fi fost foarte util ca Victor să știe să folosească telefonul. Am încercat eu să îl îndrum, dar nu prea am reușit. Apoi am zis să îl învăț să inițieze un apel, să știe măcar basic-ul. Și am reușit, dar mica bestie s-a întins și la fotografii. Nu, încă nu vrea să facă poze, dar ar sta ore în șir cu ochii în galeria de imagini.

Mai nou, am ajuns să negociem la sânge cum facem cu telefonul. El crede că trebuie să-l împărțim în mod egal. De cele mai multe ori nu îl las la vedere, dar se întâmplă să dea peste el și atunci începe distracția. Într-o zi mă întreba dacă telefonul meu mai stă mult pe masă, dacă mai stă până vine el de la baie. Când i-am zis că nu știu, m-a întrebat, în șoaptă, dacă cred că mă supăr dacă mi l-ar lua fără să-mi ceară voie. M-a asigurat că nu va suna pe nimeni, ci doar se va uita la poze. Altădată, când telefonul meu era la încărcat la dormitor și eu găteam, în timp ce el se juca în sufragerie, m-am trezit cu Victor care a venit să-mi spună că Alina e în oraș, cu treabă, și că a chemat-o pe la noi mai târziu. Băiatul se conversase cu cine nimerise.

Mi se pare că telefonul acesta, cât e de mic, are în el un monstruleț care capătă cu fiecare zi puteri nebănuite și trăiesc cu spaima că, la un moment dat, îmi va acapara copilul în totalitate.

Poate că veți zice că gândesc ca o bunică, dar nu credeți că smartificarea aceasta din jurul copiilor va produce niște daune? Am prietene care mi se laudă că ai lor știu să facă literele la 4 ani. Dar le fac cu degetul, pe touchscreen. Nu se vor plictisi când va veni vremea să scrie cu niște stilouri plictisitoare pe niște pagini plictisitoare, de hârtie care nici nu cântă, nici nu vorbește singură?

Îmi vine să-l închid pe Victor într-un clopot de sticlă, dar dacă va râmâne un analfabet tehnologic și nu se va descurca în lumea în care trăim? Dacă mă agăț ca o disperată de niște valori care sunt, de fapt, depășite? Dați-mi un sfat, vă rog, repede, cât mai repede, chiar de pe smart phone-ul de pe care citiți acest text! Am intrat în panică și am nevoie de un sfat rapid!

 

Și fiți pe fază pentru episodul următor!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație