Episodul 197: Scurtele momente în care nu iubesc

jurnal

Dacă m-ar fi întrebat cineva, înainte să devin mamă, cum mă voi comporta eu cu copilul, aș fi răspuns fără să respir că voi fi exemplară. Cumva, mă vizualizam pe mine în viitor ca pe-un monument de echilibru, înțelepciune și iubire nemărginită.

La fața locului, lucrurile au început să se schimbe și, încetișor, aveam să descopăr că sunt departe de imaginea pe care mi-o creionasem eu.

N-am fost mai deloc persoana care mi-aș fi dorit să fiu. N-am fost mereu mama aceea calmă, echilibrată și răbdătoare. Am fost… dar numai pe alocuri. N-am reușit să fiu cum am vrut. Am avut momente în care m-am pierdut și am scos din mine tot ce a fost mai urât. Am avut momente în care cele mai urâte reacții și cuvinte ale mamei mele deveneau stăpânele mele și mă anihilau pe mine, cea perfectă, înțeleaptă și îndelung răbdătoare.

După destule episoade din acestea, am ajuns la concluzia că nu contează cum îți dorești să fii ca mamă. Vei fi așa cum vei putea. Am înțeles că orice ne-am dori noi, nu vom putea realiza decât pe un teren neted și fără probleme. Nu poți să fii o mamă liniștită după ce ai avut o copilărie zbuciumată. Nu poți să nu țipi la copil după ce ai crescut în țipete.

Am avut nevoie de timp până să realizez că problema e, de fapt, la mine. Recunosc, și îmi pare nespus de rău acum că am avut momente în care am dat vina pe copil. Eram convinsă că e numai vina lui, iar eu eram cea corectă, cea perfectă, cea fără de cusur. Nu era vina mea că mă enervam pentru că un copil de doi ani și un pic scăpa bucățica de banană din mână. Nu era vina mea că țipam la el atunci când el plângea din motive importante pentru el, dar de neînțeles pentru mine. Nu! Eu credeam că e numai și numai vina lui.

Dar au trecut ani și acum accept că nu sunt perfectă. Accept că am și eu zonele mele minate. Accept că am momente în care mă pierd și nu mai știu cum să gestionez anumite situații. Accept că am momente în care mă deconectez de mine și de copil. Accept că am scurte momente în care mă rătăcesc, în care nu mai sunt eu. Se întâmplă când îmi trece cu rolele peste degetele de la picioare. Se întâmplă când îmi distruge pensetă după pensetă încercând să facă sau să desfacă cine știe ce. Se întâmplă când își face duș și-i scapă dușul din mână, iar toată baia devine o fântână arteziană. Se întâmplă când îi arde de glume cu sperieturi când suntem în mașină iar eu conduc. Se întâmplă!

Și atunci, pentru o milisecundă apare un gol între noi, iar eu decuplez și o iau razna. Acela este un moment în care nu mai iubesc. Nu mă iubesc nici pe mine și nici pe el. Dar îmi trece imediat și, după fiecare scurt moment în care nu iubesc, revin iubind mai mult și mai mult.

Poate că nu voi reuși niciodată să fiu așa cum am visat, dar îmi voi iubi copilul mai mult decât orice pe lume. Și, chiar dacă mai am și scurte momente în care nu iubesc, acestea nu sunt altceva decât opriri pentru a trage aer în piept și pentru a-mi lua avânt să pot iubi mai mult în continuare…

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea acestui serial.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

Intră în conversație