Episodul 198: Nu cumva e bolnav?

jurnal

Vacanța la bunici nu e nicidecum relaxantă. Pentru părinți vorbesc.

Bunicii își văd destul de rar nepoții, iar, atunci când îi văd, simt nevoia să-i supună unei atente examinări, parcă din dorința de a le găsi nod în papură.

Victor a plecat la țară, în vacanță. După ce în prima săptămână a trebuit să fac față numeroaselor acuze pe tema mâncării, acum lucrurile au degenerat. La început, marea tragedie era că nu mănâncă copilul. ”Am făcut orez cu lapte și a mâncat un pic!” Întrebarea firească, știind că e vorba despre mama, a fost: ”Cât orez i-ai făcut?”

Mama niciodată n-a avut o limită sau poate nu i-a plăcut să se încurce cu mărunțișuri. Când gătește, o face ca și când ar avea popotă si are pretenția ca mesenii să termine totul dintr-o înghițitură. Mai mult ca sigur că făcuse un kilogram de orez. Mă rog, mi-a răspuns, făcuse puțin – ”juma de pungă”. Deci jumătate de kilogram de orez cu lapte, care când s-a umflat în lapte a rezultat o oală mare. Copilul a mâncat și el un castronel, dar concluzia mamei este că i se târăște mâncarea prin frigider pentru că Victor nu mănâncă.

În plus, nu mănâncă la masă. Adică nu s-a adaptat la programul ei (!!!) de masă.

– Dar lasă-l, mamă, să mănânce când îi e foame!

-Și să se scoale nemâncat de la masă?

-Dar ce vrei? Să-l mănânci? Lasă-l nemâncat!

În fine, după o săptămână de plângeri telefonice, totul a încetat. În sfârșit, a înțeles și mama chestia asta, mi-am zis. Pe naiba, când credeam că s-a terminat, primesc un telefon.

Copilul nu știu cui din capătul străzii e gras și frumos și mănâncă bine.

-Al nostru e slab. E slab rău!

-Și ce? Vorbești de parcă l-ai vinde la kilogram! E bine așa cum e!

-Da, dar e slab rău!

-Nu e slab. Doar că nu e gras. Deci e bine!

Copilul cu care îl compara e ceva… nu știu cum să vă zic – când aleargă, ai impresia că se rostogolește.

-E gras și frumos. E gras de îl șterge mă-sa la fund pentru că el nu ajunge. Plesnește de gras și mănâncă de poftești la el. Și nu e mofturos, mănâncă tot ce-i dau. Mai alaltăieri mânca dintr-un coșcovan de pâine și-i băgase mă-sa doi polonezi în el. Știi cum mânca? Pofteai la el! Numai al nostru n-a poftit!

-Ah, ce bine!

Aș face față cu brio la toate lucrurile de mai sus dacă nu s-ar ajunge până acolo unde sunt întrebată dacă nu cumva copilul e bolnav și, mai grav de atât, ”Nu cumva nu vrei să ne spui că e bolnav?”.

În fine, nu știu de ce mă obosesc regulat, în fiecare vacanță, să explic că Victor e bine așa cum e și e sănătos tun unor oameni care cred că grăsimea înseamnă frumusețe și, mai mult de atât, sănătate curată!

Comandă acum cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea acestui serial.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

Intră în conversație