N-aș fi crezut sau poate nu mi-aș fi dorit ca ceea ce am scris despre divorț să aibă atâta ”succes”. Sunt impresionată de numărul mare de mesaje de la mămici care trăiesc tot felul de povești, al căror numitor comun este divorțul, fie ca pas următor, fie în desfășurare, fie tocmai încheiat.
Motivele sunt multe, ca și la mine. N-am să mă leg de motive. Ceea ce am înțeles din mesajele pe care le-am primit e că divorțul începe, într-adevăr, mult mai devreme decât se întâmplă. Și începe pentru amândoi. Nu e niciodată numai unul de vină. Sunt ambii, întotdeauna! Da, dar el m-a înșelat, eu n-am nicio vină. Poate nu atât de mare, dar vina se împarte la toți. Că unul ia mai mult sau mai puțin, rămâne de văzut. Dar niciodată nu există un singur vinovat. O să vă rog să citiți și textul lui Gaspar Gyorgy, din Republica și dacă nu îmi dați dreptate mie, poate îi dați lui. Sau studiilor.
Așadar, să trecem de asta: suntem cu toții vinovați. Dacă ajungem sau nu să divorțăm legal, e prea puțin important acest aspect. Aspectul care contează ține de copil. Sau de copii, după caz.
Cunosc femei care își înșală soții și aleg să trăiască pe două planuri doar pentru despărțirea ar fi prea dureroasă pentru copil. Cunosc și bărbați care își înșală soțiile și preferă viața dublă din același motiv: pentru copil. În ambele cazuri, fie că femeia e cea care înșală, fie că e bărbatul, binele copilului primează. Ce frumos! Copilul e pe primul loc! Așa cum trebuie să fie! Oare? Oare e pe primul loc?
N-am trecut prin asta și nu știu cum e, nu infidelitatea a fost motivul divorțului meu, deși, dacă aș mai stat în acea căsnicie, sigur s-ar fi ajuns la asta: fie că eu, fie că el. Am trecut doar printr-un divorț și am ieșit dintr-o căsnicie în care nu mai eram fericită.
Ce pot să spun, la cinci ani de când s-a întâmplat asta, e că acesta a fost cel mai bun lucru pe care aș fi putut să-l fac pentru mine și pentru copil. Într-o familie în care părinții nu mai sunt fericiți, nu mai comunică, nu le mai sclipesc ochii când vorbesc, se ceartă din orice mărunțiș, nu-și vorbesc decât strictul necesar, nu se iau în brațe, nu își spun că se iubesc, nu se bucură când se văd și sunt împreună doar pentru că, logistic, le e mai bine sau/și pentru că e mai bine pentru copil, ei bine, copilul suferă. Copilul suferă pentru că simte fiecare tensiune dintre părinți. Pe copil îl doare fiecare vorbă sau fiecare conversație dintre părinți în care nu simte dragoste. Așa că, decât cu doi adulți împreună și cu certuri, mai bine cu doi adulți separați între care nu mai există tot felul de certuri și comentarii.
Știu! Divorțul e înspăimântător. La fel părea și pentru mine. Dar așa ți se pare când vezi de la distanță. Când ajungi în el, realizezi că nu e decât o schimbare o ordinii din viața de zi cu zi. Divorțul nu te omoară. Divorțul te face, de fapt, să reușești tot ceea ce nu credeai că ești capabilă să faci de una singură. Divorțul te face să găsești în tine puteri pe care nu aveai habar că le-ai avea. Divorțul te face puternică! Dar asta nu înseamnă că e ușor! Asta nu înseamnă că nu te vei simți slabă, vulnerabilă, expusă, speriată, pierdută, disperată… Dar îți spun sigur că vei găsi mereu în tine puterea să te ridici singură și să treci peste aceste momente.
Iar când nu vei mai ști unde să cauți această putere, îți spun doar atât: Uită-te la copilul tău! Privește cu atenție! Acolo e puterea ta! 🙂
