Tocmai venise o prietenă pe la mine, iar Victor încă dormea. Lasă-l să doarmă, mi-am zis. Am primit-o pe femeie în casă ca și când ne pregăteam de cel mai mare jaf din istorie. Șșșt, nu respira, că se trezește copiloiul și nu mai putem nici să ne aruncăm o privire liniștite!
A călcat în vârful picioarelor, a avut grijă să pună geanta ușor pe scaun, puteam să trecem și prin niște raze cum am văzut eu în filmul ăla cu Julia Roberts în rolul Juliei Roberts. Aia mai aveam să facem, dar n-am mai apucat pentru că ne-am speriat de era gata să ne sară inima din piept, ne-au tremurat picioarele vreo 20 de minute după. Păi cum să nu te sperii ca de cataclism, când tu nu scoți niciun sunet și din spatele tău se aude: BAAAAAAU!
Copiloiul era trezit și se amuzase copios pe seama noastră. Se amuzase până se plictisise și a decis că e cazul să ne sperie.
Ne-am amuzat și noi, până la urmă. Ne-a trecut și sperietura și a zis și copilul că ne lasă liniștite să vorbim, dar nu înainte de a-mi povesti ceva.
-Vrei să spun aici?
-Da.
-Ești sigură? Ai musafiri!
Eh, culmea, să avem și secrete de față cu musafirii. Nu, mamă, zi-mi aici! Mare prostie am făcut. Mi-am dat seama după primele 10 cuvinte scoase pe gură de Victor.
Mi-a povestit că el când s-a trezit simțea că are ceva în nas, dar să stau liniștită că a băgat mâna și nu era nimic grav, s-a descurcat singur și l-a lăsat în pat.
-Ce-ai lăsat în pat?
Mă și întrebam cam ce-i putea intra în nas în timpul somnului. S-ar fi găsit ce!
-Era chiar aici, mami, la intrare în nară și era mare. Cât toată nara. Și eu băgat degetul așa bine, bine, bine și am scos tot, înțelegi?
Am apucat doar să mă uit la prietena mea și s-o văd cum se schimbă la față, iar deliciul a continuat:
-Mami, și după ce-am scos aia, înțelegi, baza mucului, era așa mare și întărită și am pus-o pe pat. Dup-aia am scos și muci din aia așa… mai cremoși, fărâmițe mici, mici. Dar, mami, tu știi cum era baza mucului? Ce tare era! E în pat, dacă vrei să te duci s-o vezi. Dar să nu mi-o arunci!
Păi cum s-o arunc! Doamne ferește! Păi de-aia am murit noi la Revoluție? Ca să facem acum risipă de muci?
(Baza mucului este acum la loc de cinste, pe noptiera lui, între ”Micul Prinț” și cutia de șervețele. Prietena mea nu mai este la noi, a plecat destul de repede și nici nu cred că va mai veni prea curând.)
Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce discuții ”savante” avem, citiți cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI.
