Episodul 220: Școala cu săpunul într-o mână și cu chiloții în cealaltă

jurnal

Am tot citit în ultimele zile povești din școlile de stat. Care mai de care, unii nu au aia, alții nu au cealaltă și tot așa. N-am auzit încă pe nimeni să spună că are copilul la o școală unde nu-i lipsește nimic și au chiar și ață de dentară la baie.

Am copilul la o școală de cartier, doar traversez strada și am ajuns la școală. Nu e cea mai bună școală din oraș, poate nici din zonă, dar mă felicit în fiecare dimineață pentru alegerea făcută. Pur și simplu, când mă uit la ce e în intersecție și când aud claxoanele, îmi vine să mă pup și să mă bat cu palma pe umăr: ”Bravo, fată!”. Puteam să ne pierdem zilnic două ore pe zi în trafic dacă îl înscriam la școala din centru pe care pusesem ochii.

Dar asta e partea bună. Să nu vă imaginați că e totul roz și nu există și părți proaste. Nu. Sigur că și aici sunt probleme.

Cea mai mare problemă pe care o am eu ține de igienă. La baie nu există nimic. Bine, există uși! Asta ar trebui să mă mulțumească. Am făcut școala la țară, unde nu exista ceea ce noi numim baie. Nu aveam nici măcar apă curentă. Aveam o budă turcească în spatele școlii. Erau numai zidurile de ea. Erau trei cabine, dacă pot să le spun așa, dar fără uși. Nu că s-ar fi rupt, că dacă s-ar fi rupt sau s-ar fi stricat, ar fi rămas o urmă a existenței lor – o balama, un toc, ceva… Nu! Acolo nu era nimic! Pereții goi, tencuiți și dați cu var. Atât. Când te duceai la toaletă, trebuia să iei pe cineva cu tine să ”țină ușă”, adică să stea în ușă ca să nu te vadă chiar în întregime ceilalți. De spălat pe mâini nici nu se punea problema. Veneam de la capătul satului cu sticla de apă în ghiozdan. Jumătate de litru, că atât puteam căra în spate, pe lângă cărți, caiete și mâncare. Iar aia era de băut, nu-ți băteai joc de ea să te speli pe mâini.

Iarna mai era cum mai era, îți ajungea apa și oricum, dacă ți se termina, mâncai zăpadă. Vara, în schimb, se purtau serioase negocieri pentru apă. Îți dau să copiezi la lucrare și îmi dai două guri de apă. Asta pentru cei care aveau cât de cât habar să facă la lucrare. Cei care nu învățau ofereau alte avantaje: protecție, semințe, corcodușe verzi etc. Vara se întâmpla chiar să fugim într-o pauză, în masă, la fântâna care era la vreo 300 de metri distanță de școală ca să umplem sticlele cu apă. Apoi fugeam înapoi de ne ieșeau ochii, ca să ajungem la timp la oră. Ajungeam fripți de sete și terminam apa imediat ce ajungeam. Se mai întâmpla, dacă nu păzeam bine ușa clasei, să vină alții, de la alte clase, să ne fure apa. Nu vă zic ce bătaie era mereu pe apă! În deșert dacă făceam școala și nu cred că era așa, pentru că cred că chiar și acolo o construiau lângă o oază! 

Și acum să revin la al meu. La Victor în școală e apă curentă, au băi cu uși (lux!), dar nu există săpun, hârtie igienică sau șervețele de sters pe mâini.

Și ce faci? l-am întrebat, că doar am cumpărat săpun din fondul clasei. Și hârtie igienică! Si șervețele!

-Nu ți-e greu? l-am întrebat dimineață la micul dejun.

-Nu, mami, nu mi-e greu. E simplu!

Ia să vezi! Ăsta nu se spală pe mâini, mă gândeam. Sau nu se duce la toaletă, se ține până acasă.

-Cât de simplu să fie? Să stai să cari săpunul după tine mereu… să-l aduci înapoi?

-Da, dacă n-aș gândi, aș face ca tine.

Hopaaa! Mi-a dat-o. El gândește, nu face ca mine!

-Și cum faci tu dacă gândești?

(Citește cartea „Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”! Acolo sunt cele mai savuroase discuții ale noastre. Aceasta e disponibilă AICI.)

-Păi simplu! Îmi pun săpun în mână și cu el în palmă plec la baie. Nu folosesc mâna asta. Uite așa!

Pac și pune cu linguriță niște miere în palmă. Se ridică de pe scaun și se duce în mijlocul holului cu mierea palmată.

-Vezi? Nu curge! Țin mâna așa. Ajung la baie, intru în toaletă, închid ușa. Vezi? Am o mână. Îmi ajunge una. Tot cu mâna asta îmi dau pantalonii jos. Vezi? Uite că pot. Tot cu mâna asta îmi dau și chiloții jos.

Și rămâne în toată splendoarea în hol.

-Dar nu e nevoie să te dezbraci!

-Stai, trebuie să-ți arăt ca să stai liniștită. Deci îmi dau totul jos. Fac pipi din picioare. Că numai pipi fac la școală. Poate o să fac și caca, dar stau prea puțin acolo ca să-mi vină și caca. Deci fac pipi din picioare, mă scutur așa și dup-aia ridic pantalonii. Vezi? Pot cu o mână. La mâna cu săpun nu umblu. Dup-aia trag apa și mă duc la chiuvetă. Uite așa.

Și azi dimineață s-a spălat cu miere pe mâini, la chiuveta din bucătărie. Și s-a sters pe haine!

-Acum înțelegi? Vezi că e simplu? Îmi folosesc mâinile: una pentru săpun și una pentru chiloți și pantaloni. Bine, și capul mi-l folosesc! Cu el am gândit asta!

Așa e! Unii gândesc cu capul, iar altora le vine să se dea cu el de pereți.

Citește cartea „Mitul temei pentru acasă”, de Alfie Kohn, și pregătește-te cum trebuie pentru școală! Aceasta este disponibilă AICI, cu REDUCERE!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație