Episodul 224: Fata care fuma pe geam

jurnal

Era exact ca acum. O toamnă când rece, când caldă, când cu nori grei, când cu soare orbitor. În ziua aceea era foarte frig afară. Abia se ridicase ceața dintre blocuri. Venise în vizită la mine. Se autoinvitase. De fapt, mă cam forțase s-o invit pe la mine. Nu-i așa că mă inviți? Nu era chiar așa, dar întrebarea ei a făcut să fie.

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze„, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

Eu nu aveam timp și nici chef de musafiri, dar n-a contat asta prea mult. Aveam treabă. Făceam mâncare și sortam hainele din dulapuri. Scoteam la purtare hainele mai groase și împachetam tricourile, rochițele și pantalonii scurți în cutii. Mă pregăteam de iarnă. Am stat puțin de vorbă.

Avea o relație destul de dificilă cu mama ei, cu țipete, pedepse și bătăi cumplite. Într-o primăvară, o dăduse afară din casă. Despre tatăl ei nu știa mare lucru. Știa doar că e un ”handicapat”, care le părăsise când ea era bebeluș. Îl vedea foarte rar și numai în prezența mamei. Avea o poză cu el și o ținea ascunsă după șifonier, ca nu cumva să dea mama ei peste ea. Îi plăcea să creadă că seamănă cu tatăl ei, deși era evidentă asemănarea cu mama.

Am luat o scurtă pauză de povestit. Aveam nevoie să merg la baie. Când am ieșit, un val de răcoare m-a atins imediat. Venea dinspre bucătărie, unde Maria deschisese larg fereastra și se uita pierdută în zare. Pe pervaz, chiar în fața ei, era un capac de borcan și un pai alb mic (de la cutia de lapte primită de Victor de la grădiniță).

-Ce faci aici?

-Fumez o țigară! mi-a răspuns ea în timp ce trăgea din pai.

N-am știut ce să-i zic.

-Îmi place să fumez. Sunt fumătoare! a adăugat ea în timp ce ”scruma” cu paiul în capacul de borcan.

-De când fumezi?

-Nu mai știu…

Nu-mi venea să cred ce văd și nici nu știam cum să reacționez. Am ieșit un pic din bucătărie și am dat o tură de casă în speranța că voi ști cum să abordez problema dacă mă plimb un pic. Când m-am întors, Maria nu-și terminase țigara și nici nu părea s-o termine. Trăgea cu patos din pai și vorbea la telefon ținând un pachet de șervețele la ureche.

N-am deranjat-o. Vorbea despre un el, despre o ea, despre haine, despre o proastă, despre un fraier, despre cafea, despre un bar, despre copil. Mi-am văzut de treabă cu oalele mele, iar ea n-a părut nicio clipă că ar fi deranjată. Am întrerupt-o politicos, întrebând-o dacă nu cumva îi e foame. Mi-a făcut semn din deget că nu și a continuat să vorbească la pachetul de șervețele și să tragă din pai.

Când a terminat de vorbit, a pus șervețelele pe pervaz și s-a întors către mine:

-Vreau să moară mami mai repede, să am un servici, să mă mut singură la casa mea, să am bani de mâncare și de țigări, să am un prieten bun care să mă iubească.

Maria avea, la vremea aceea, cinci ani și își dorea să ajungă om mare, la fel ca oamenii mari pe care îi văzuse în jurul ei. Maria era vecina noastră și prietena lui Victor. Nu știu de ce, dar această întâmplare m-a durut, iar povestea Mariei îmi revine în minte în fiecare zi de toamnă. Venise pe la mine ca să scape de acasă. Dădusem nas în nas, pe scara blocului, cu ea și cu mama ei, care o târa de o mână și o amenința că o omoară pentru că n-a stat cuminte în autobuz. Când m-a văzut pe mine, și-a luat fața de om zâmbitor și mamă calmă, iar Maria a scăpat din mâna ei venind la mine, deși Victor nu era acasă, era plecat la tatăl lui. Sunt trei ani de atunci și eu n-am avut puterea să vorbesc despre asta. Nu îmi mai amintesc nici ce i-am răspuns la ultima replică, îmi amintesc doar o fetiță de cinci ani care fuma pe geam dintr-un pai, în timp ce vorbea la pachetul de șervețele și își dorea… multe.

Intră în conversație