Știți ce urăsc, mai nou, cel mai mult pe lumea asta?
Urăsc zgomotul de nisip care cade pe parchet. Îl simt de parcă mi s-ar rostogoli pe sub piele, ar intra prin capilare și le-ar spinteca pereții, provocându-mi hemoragii care m-ar omorî încet, încet.
De ce le place copiilor nisipul? De ce nisipul pare inofensiv și, în realitate, este o bestie care îți acaparează tot spațiul intim și de care nu reușești să scapi nici cu cel mai performant aspirator? Tot mai rămâne acolo o mână de fire de nisip, menită să-ți strice ziua fix când te pregăteai, cu entuziasm, să ieși din casă.
În concluzie, am început să urăsc locul de joacă de lângă casă. Nu știu cum să mai fac să-l evit, am început să merg cu copilul prin toate parcurile din oraș, doar ca să nu mai vadă oroarea aia nisipoasă de lângă bloc.
Dar știți care e ironia? Că, oricât de mult l-aș plimba eu peste tot și oricât de obosit ar fi, Victor tot vrea „cici minute puțin” la nisip. Să nu credeți că exagerez și că nu-i acord copilului nici cinci minute! I le dau, mă duc cu el la nisip, dar în astea cinci minute nisipul i se urcă în cap, îi intră pe sub haine, i se lipește de piele, se înghesuie în teniși, în șosete, până și în chiloței își face loc.
După ce vin cu el de la nisip, îl descalț în fața ușii, scutur tenișii, îi scutur cât pot hainele de pe el și intrăm. În holișorul de la intrare îl pun să mă aștepte cât fug până la baie să dau drumul la apă și să pun dopul la cadă. Vin repede înapoi, îi dau toate hainele jos și îl transport în brațe până la cadă.
Îl las în cadă și mă întorc la hainele lui pe care le pun într-o pungă și ies cu ele afară, în curte, să le scutur. După care le arunc în mașina de spălat.
Revin la copil pe care îl spăl bine, bine pe cap și pe corp. Și după ce îl spăl în cadă, îl limpezesc mult, mult cu dușul, așa cum erau tâlharii stropiți la zid, cu apă rece, doar că eu folosesc apă caldă pe copil.
Știți ce e și mai deprimant?
Că dimineața, invariabil, găsesc nisip în pat. Puțin, două-trei firicele, dar totuși.
Iar și mai deprimant e că, după ce scutur tot, aspir, șterg pe jos, când să-mi fac cafeaua cu care, de obicei, sărbătoresc finalul, negreșit calc pe niște nisip sau îl aud cum se plimbă fantomatic pe parchet.
Acum îmi dau seama că trebuie să am grijă ce-mi doresc. Visam să trăiesc pe o insulă exotică, cu palmieri mulți și cu nisip fin. La naiba! Nu mai vreau!
Am obosit încercând să elimin tot nisipul din casă. Cred că cel mai bine renunț. Oricum, nu putem să ajungem de 1 Mai la mare, așa că o plajă mică, în casă, la botul calului, nu strică. Ziceți voi!
P.S. Pentru 1 mai vă pun la dispoziție 5-6 locuri libere la noi acasă, pensiune completă, preț avantajos, direct pe plajă, rog seriozitate!
