Episodul 243: Trebuia să-mi fie dor de tine?

Mama lui Victor
jurnal

De la un timp, Victor se duce destul de rar în vizită la tatăl lui. Vorbesc zilnic la telefon, dar planetele s-au așezat de așa natură că, vorba aceea, parcă s-au pus cu fundul în ușă, iar copilul ăsta foarte rar mai ajunge să se vadă cu taică-su. În fine, nu mai contează, noi de descurcăm așa. Avem grijă să ne facem în fiecare weekend un program care să ne țină prinși și să ne distreze. Pentru weekendul care a trecut, aveam de gând să ieșim prin târgurile astea de Crăciun și poate să mergem și la un film sau să ne punem un film acasă. N-a fost nevoie, pentru că vineri, prietena mea (mama prietenului lui), m-a sunat:

-Ce faci cu Victor în weekend?

-Îl tai și îl fac cârnați! Ce să fac? O să ieșim la plimbări, mergem la un film, vedem noi…

-Nu vrei să mi-l dai mie? Adun la mine mai mulți copii, tot weekendul, le-am făcut un program de activități, jocuri și chestii. Lasă-l și pe el, că sigur se vor distra.

N-am mai stat pe gânduri. Am zis DA din start. Așa se face că, sâmbătă la prima oră după 9, m-am dus să predau copilul. Nici măcar n-am mai urcat, a coborât prietena mea să-l ia. L-am dat ca pe o țoală, ca pe un sac de cartofi, nici nu mai țin minte dacă l-am pupat.

Am plecat de acolo așa cum plecam, pe vremuri, vinerea de la muncă. Nici nu știam unde vreau să mă duc și ce vreau să fac. Aveam chef să fac atâtea lucruri că nici nu știam cu ce să încep.

Nu mai țin minte exact ce am făcut. Am colindat prin tot orașul, prin toate magazinele, am dat banii pe tot felul de lucruri inutile, noroc că m-am oprit la timp pentru că mi-aș fi cumpărat și o bluză cu lumini (o chinezărie cu beculețe).

Sâmbătă seara, deși aș fi zis că o să bat orașul, n-a fost nicidecum așa. Mi-am făcut o baie lungă, am mâncat ce am avut și mi-am pus un film din care nu țin minte să fi văzut mai mult decât genericul. Am adormit ca un bebeluș.

A doua zi, m-am trezit speriată, nu găseam copilul, uitasem unde e. Vai de capul!

M-am așezat pe marginea patului… Mă simțeam vinovată, Brusc, am început să mă învinovățesc că nici măcar nu mai țin minte dacă l-am pupat când a plecat. Mă uitam la papuceii lui de lângă pat și îmi aminteam de toate boacănele, glumele, discuțiile noastre și îmi era dor de el. Doamne, și dacă nu l-am pupat cum facem noi de obicei? Poate e supărat pe mine… Poate îi e dor de mine…

Pun mâna pe telefon și o sun pe prietena mea. Îl cer imediat la telefon, dar ce să vezi? ”Spune-i că n-am timp acum!”. Ooooook!

-Dar când să vin să-l iau?

Facem un ”telefonul fără fir”, ca să aflu că fii-miu nu numai că ar fi vrut să rămână până luni și să-l aducă prietena mea la școală, dar când i-am zis că nu se poate, a insistat să vin cât mai târziu.

-Târziu de tot!

Am rămas în continuare pe marginea patului, cu telefonul în mână… Târziu de tot! Auzi la el! Târziu de tot!?

Târziu de tot, adică pe la 19, s-a terminat și weekendul copilului. M-am dus să-l iau și abia s-a lăsat dus. În mașină, îl zic:

Mi-a fost foarte dor de tine!

-Serios?

-Da!

-Ce să zic?.., Mie nu mi-a fost dor de tine…

-Serios?

-Da. de ce întrebi? Trebuia?

Nu trebuia. Sau trebuia? Eu i-am zis că nu trebuia…

-Dar de ce ești tristă? Te-ai supărat că nu mi-a fost dor de tine?

-Nu…

-Puteam să-ți zic că mi-a fost, dar te-aș fi mințit și tu m-ai învățat să spun mereu adevărul.

De unde deduc că tot ceea ce spui și faci, tot ceea ce-i învățăm pe copii acum, se va întoarce la un moment dat împotriva noastră, într-o formă sau alta. Sau poate că trebuie să-l învăț și să-i fie dor de mine. Haha!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa