Episodul 254: Rămășițele unui bebeluș

Știți că vă spuneam că o să vă fie dor? O să vă bucurați când îi vedeți crescând, dar cu ei odată mi se pare că crește și dorul de ei bebeluși. Pe măsură ce se îndepărta de etapa asta, dorul meu de el mic creștea. Ba chiar ajunsesem să-l iau în brațe și să-l alint ca pe un bebeluș. Când el mi-ar fi stat după gât sau în cârcă, mie îmi ardea să-i simt căpșorul pe umărul meu, să-mi respire sub bărbie, să-i simt mirosul pielii.

Mă mai uit la el noaptea și nu știu cum de a putut să se transforme în așa ceva. Era cât sticla de lapte, îl țineam cu o mână și acum e ditamai gâscanul.

Noaptea trecută, m-am trezit la un moment dat pentru că îmi era frig. M-am ridicat din pat și am dat drumul la radiator. Mi-am pus un pulover mare și pufos pe mine și m-am băgat la loc în pat, lângă gâscan. În lumina de la radiator (romantic, știu), puiul ăsta măricel de om, avea ceva. Poate o fi de la tunsoare, pentru că tocmai l-am tuns scurt, brebenel. Dormea încolăcit, cu fundul spre mine, cu o mână ridicată pe pernă și alta căzută cumva la spate – un fel de Superman pe ciuci. M-am uitat un pic la el, înainte să-l învelesc mai bine. Aducea un pic cu el bebeluș.

Și apoi am descoperit! Am descoperit! Am descoperit! Arată ca un bebeluș!

Are ceafa aia moale și irezistibilă, exact ca atunci când era mic. Are și bărbia și gurița și năsucul unui bebeluș. Și pleoapele. Da! Pleopele și fruntea, obrajii și buzele! Fățuca lui dormind încă mai păstrează câte ceva din bebelușul care a fost. Îl iau în brațe și-mi amintesc cum era perioada aceea când încă îi mai calculam vârsta în zile. Acum număr cu anii, nici măcar la luni nu mai sunt atentă. Dau să-l strâng mai tare în brațe și simt cum grămadă de oase și carne mă înghiontește peste tot și nu mi se mai așază perfect în brațe. Nu mai e o grămăjoară de puf, grăsuță ca un caltaboș, care să se lipească de mine și să doarmă așa.

Nu ne mai lipim ca piesele de puzzle așa cum era atunci. Nu ne mai contopim așa. Acum a crescut. Acum suntem ca două piese de mobilier din același set. Doar n-o să pui fotoliul peste canapea sau noptiera pe pat! Acum stăm numai unul lângă altul, că așa e frumos în designul interior al sufletelor noastre.

Intră în conversație