Episodul 259: A plecat copil și s-a întors expert contabil

Mi-a venit copilul din tabară. A fost în tabară în vacanță și a mai stat acasă încă o zi pentru că a fost prea obosit. E obosit și acum, tot nu și-a revenit. Mănâncă și doarme… ceva de speriat. Din ce am înțeles de la el, deduc că acum aș putea considera că are stagiul militar satisfăcut. I-a plăcut, dar ”a fost și greu, băi, mami, băi!”.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

-De ce a fost greu?

-Păi să stai fără părinți atâta timp? Să nu o vezi pe mama ta deloc???

Eheeee, ce-o să-ți mai dorești tu tabere din astea peste câțiva ani! îmi venea să-i zic.

Cum a fost în tabără? Păi să vă povestesc. Primul telefon de la el l-am primit după cinci zile și atunci mi-a spus că îi e dor de mine, dar nu mai poate să stea pentru că încep nu știu ce joc și trebuie să intre în echipă. A fost greu să nu o vadă pe mama lui deloc, așa cum a zis.

-Și cum a fost în tabară? Ți-a plăcut?

-Da, vorbim acasă, mi-a zis el când ieșeam din Gara de Nord.

Pe drum, mi-a vorbit numai despre hălci de carne, cârnați, paste cu brânză, clătite, gogoși, pâine, miere cu lămâie și ciorbă. Acasă, nici nu și-a dat geaca jos de pe el, a aruncat doar ghetele din picioare și a fugit la frigider. N-am să uit niciodată cum mânca salata de vinete pe pâine și cu bucata de ardei lua icre din castron și-și umplea gura. Separat, mai băga și câte o gură de clătită cu gem sau chiar gem simplu, cu furculița (murdară de salată de vinete) direct din borcan. Priveam toate astea ca un spectator la un concurs de mâncat N kilograme pe minut.

-Mai ușor, Victor, nu te grăbi!

-Așa îmi place mie: să haplesc!

-Să ce?

-Să HAP-LESC, adică să mănânc ca un haplea.

-Dar nu există ”haplesc”.

-Ba da, tocmai l-am inventat eu.

N-am mai apucat să mai zic nimic, că imediat s-a apucat copilul să-mi povestească din tabară.

Recomandări



-Ce mișto a fost în tabără! Foarte tare!

-Mă bucur. Poate îmi povestești și mie cele mai tari chestii.

Și mi-a făcut imediat bilanțul contabil al taberei:

-Am învățat 16 înjurături noi, cu …ulă și …ut.

-Ha?

(Noi! Înjurături noi! Eu, dacă e să fac o listă cu tot ce știu, mă poticnesc pe la 11, iar el a învățat 16 noi?! Cine știe? O veni generația asta din urmă cu multe noutăți!)

-Da! Și am mâncat 22 de pâinici, 19 cârnați, 24 de mere, 8 lingurițe de miere cu lămâie (asta nu era pentru mine, dar eu am zis că mă doare în gât ca să-mi dea și mie), 6 linguri de zahăr… și cam atât.

-Uau! Dar de unde știi așa exact? (Îmi imaginam că o fi existat vreun grafic…)

-Am calculat eu!

-A, și ghici ce? Am făcut 106 pârțuri pentru că cârnații se evaporează în stomac rămâne numai aer care iese pe fund. Aaa, și câteodată iese și un pic de caca, dar foarte puțin. Să cauți în bagaj că am niște …ăcat pe niște chiloți să vezi ce puțin e! Foarte puțin!

Mi-a mai povestit că s-au ”poreclat”, dar lui nu i-au găsit ”poraclă”, că au râs în fiecare seară foarte mult și că se prefăceau că dorm când erau verificați, că nu și-a făcut decât un duș cât a stat în tabără și nu s-a spălat deloc pe dinți.

Nu mi-au picat tocmai bine unele lucruri, dar am ales să nu comentez, deși tentația era mare. Știa că nu e bine că nu se spală, dar n-a avut timp pentru așa ceva.

A doua zi, în timp ce băgam chiloții cu pricina la spălat (era chiar puțin, a avut dreptate), am realizat că ar trebui să mă bucur.

Ar trebui să mă bucur că îmi spune tot, până la a 16-a înjurătură nouă și al 106-lea pârț.