Episodul 282: Viciile se cultivă din copilărie

jurnal

Acum câțiva ani, când căutam să cumpăr o mașină (second-hand, nu vă imaginați altceva, n-am bani de una nouă, mă rog, nici de ”second” n-am avut, că sunt al șaptelea proprietar!), Victor încerca să mă ajute să aleg. Mergeam pe stradă și vedea tot ce era mai nou, mai sclipitor și mai frumos, și sărea:

-Uite de-asta să-ți iei!

Văzuse un BMW roșu, nou, frumos foc, dar de unde bani, prietene?

-Nu am bani pentru asta!

-Păi mai strângi, îți dau și eu pușculița mea…

Ce să strâng? Cât să strâng? De unde să strâng?

-Poate când o-i câștiga la Loto!

-Loto? Ce e Loto?

Și așa aveam să-i explic cum e cu Loteria Română.

-Daaaa, trebuie să câștigi la Loto! Asta trebuie! Loto!

Discuțiile de acest gen s-au stins, am găsit ceva care să se încadreze în buget și n-am mai avut nevoie să ne uităm după mașini. Dar într-o seară, m-a întrebat copilul cum stau cu Loto:

-Mami, când câștigi la Loto?

Și așa am decis să jucăm împreună. Am doua zi, ne-am dus să căutăm o agenție prin zona noastră. Aveam impresia că sunt un fel de Mega Image-uri, dar să știți că sunt foarte rare. Am mers ceva până am găsit una. Înăuntru, în spatele unor grilaje, era doamna care se ocupa de toate cele, iar în stânga încăperii erau patru bărbați trecuți de 50 de ani, care zângăneau aparatele. Am luat un bilet, i-am arătat cum se bifează numerele, am ales, am bifat împreună. Am râs mult. A pus fiecare câte trei. Am plătit o variantă și de rest ne-am cumpărat câte un loz în plic. Eu n-am câștigat nimic, el a câștigat doi lei. (Mai puneam 20.000 de euro și-mi luam mașină, dar el a vrut să-și cumpere alt loz.)

Am plecat de acolo cu biletul în mână și cu Victor uitându-se în urmă:

-Mami, domnii aștia nu au telefoane sau de ce joacă la aparatele alea?

-Probabil…

Le-or fi vândut ca să bage la păcănele…

A trecut mai bine de un an de la întâmplarea asta și, când avem chef de plimbări și distracție, noi ne ducem să băgăm la Loto, apoi ne cumpărăm teribil de nesănătos de la consignația de lângă agenție și stăm pe o bancă. Numărăm mașini, ne uităm la oameni și le dăm nume în funcție de cum arată: ăsta are față de Vasile, ăsta arată ca un Costel, asta e o Elsa etc. Distracția noastră favorită stă, de fapt, în planurile pe care ni le facem cu banii pe care i-am câștiga.

N-am câștigat nimic până acum, dar măcar acum știm că avem șanse – ne cumpărăm bilet.

În plus, am și uitat de la ce pornisem. Scopul nostru nu mai e căștigul, ne bucurăm amândoi de reprizele de râs pe care le avem de fiecare dată. E, într-un fel, nebunia noastră. Facem și noi o ghidușie: băgăm la loto și ne cinstim cu caramele după. Și, chiar dacă nu vom căștiga niciodată, eu mă bucur de momentele astea, de amintirea lor și de copilul meu. Practic, câștig la Loto de fiecare dată!

Vino vineri, 26 mai, de la ora 19.00, la Apollo111 Barul, la lansarea-vernisaj a cărții ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, și o poți cunoaște pe autoarea acestui jurnal. Detalii AICI.

Intră în conversație