Episodul 285: Cât poate mulțumi un om?

jurnal

Chiar dacă am mai spus, chiar dacă am mai făcut-o,  eu tot simt nevoia să și scriu chestia asta încă o dată și poate o s-o mai fac încă o dată și încă o dată și încă o dată.

Poate pentru că nu găsesc tocmai formularea corectă, poate că mi se pare că nimic nu e suficient sau poate că toată povestea asta este atât de mare pentru mine, încât simt că nu mă voi ridica niciodată cu mulțumirile la nivelul care trebuie.

Pentru ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze” simt că ar trebui să mulțumesc precum respir. Să nu mă opresc din mulțumiri și să sper că ajung la toți cei cărora le datorez cartea asta. Ar trebui să încep cu minunăția asta de copil pentru care să mulțumesc lui Dumnezeu, Universului, destinului, norocului, îngerilor, karmei și cum o mai fi pentru simplul fapt că există în viața mea. De la el au pornit toate! Cu copilul ăsta am început și mă voi termina eu. Pentru copilul ăsta fac ceea ce fac și voi face atât cât tot Dumnezeu, Universul, destinul, norocul, îngerii și karma îmi vor permite.

Ar trebui să încep cu cei apropiați, cei care au avut ațele acestei păpuși de teatru și care au mișcat și au lucrat atât de mult pentru ca, în fața publicului, să aibă cea mai bună reprezentație. Ar trebui să încep cu MINUNATA Tuan Nini, fără de care cartea asta ar fi fost dezbrăcată, păpușa pe ațe, dar fără haine pe ea. Nini a înțeles povestea și a prins-o atât de bine în desenele ei că n-aș fi crezut vreodată că e posbil, spre exemplu, ca o ilustrație să mă facă să plâng. Ei bine, cea în care sunt eu la tata în brațe, mi-a adus lacrimile în barbă când am văzut-o prima dată.

Ar trebui să mulțumesc tuturor mâinilor prin care a trecut cartea asta, de la documentul word  și până la ceea ce e ea acum.

Dar ar trebui să încep cu voi! Voi toți! Voi, cei care mă citiți și îmi dați mereu puterea de a merge mai departe. Îmi dați mereu curajul de adăuga noi și noi episoade unui jurnal de viață. Îmi dați mereu încrederea că ceea ce fac eu nu e chiar atât de rău, ba chiar (câteodată) că e bun. Vouă, celor care mă citiți, trebuie să vă mulțumesc cu mâna la inimă. Mă înclin în fața voastră și vă datorez ceea ce sunt eu azi și tot ceea ce se întâmplă cu mine.

Cum spuneam: mulțumesc precum respir.

Cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze” de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini se poate comanda online de AICI. Dacă vi se pare complicată comanda online și sunteți mai plimbăreți, o puteți cumpăra din Librăriile Cărturești și Humanitas.

Pozele de la evenimentul de lansare le puteți vedea AICI, iar dacă doriți să admirați ilustrațiile din carte, acestea se găsesc expuse, până pe 11 iunie, la Apollo 111 Barul, la expoziția lui Tuan Nini. Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație