Episodul 286: Puterea magică a cheii ”de gât”

jurnal

Dacă aș fi știut mai demult că o cheie de gât poate deschide inimi, minți, orizonturi și poate avea puterea aceasta de transformare asupra oamenilor, poate că mă gândeam mai din vreme să-i pun copilului cheia de gât și responsabilitatea în brațe și să-l las să traverseze singur înspre și dinspre școală, Nici el n-a știut că va fi așa minunat. N-a știut că, în momentul în care va avea cheia magică la gât, va păși pe tărâmul oamenilor puternici, responsabili, care sunt stăpâni pe ei și pot traversa singuri strada, pot intra la Mega să cumpere lapte dacă le zice mama, chiar dacă sunt mici.

Da, Victor a început să se ducă și să se întoarcă singur de la școală. Am început ușor, atunci când a cerut el și am făcut acomodarea cu un telefon. I-am pus un telefon în ghiozdan, l-am rugat să nu-l scoată la școală, dar să mă sune după ce iese pe ușa școlii.

În prima zi, a venit cu telefonul la ureche până acasă. N-a vrut să închidem. A vorbit cu mine tot drumul. Mi-a spus despre fiecare pas pe care îl face și m-a ținut permanent la curent cu locul și poziția.

-Acum sunt la colțul blocului. Acum am făcut un pas de la colțul blocului, acum doi, trei, patru, cred că mai am zece pași până la alee. Hai să număr! Uite-o pe Ioana, uite-l pe Andrei, uite-o și pe Alexandra.

Un fel de GPS, Google Earth și ce mai vreți voi, știam tot ce se întâmplă pe stradă.

A doua zi, am închis telefonul după ce a traversat. A treia zi, m-a sunat că să mă anunțe că intră la magazinul de chinezării să-și cumpere un lipici. Eu țin niște bani la el în ghiozdan, vreo 10-15 lei (mi s-a întâmplat să fug să-l iau și să nu-mi iau nimic la mine, apoi să mă trezesc că am nevoie să cumpăr câte ceva și să nu am cu ce. De atunci, pun mereu niște bani în ghiozdanul lui. A patra zi, i-am zis să ia un litru la lapte de la Mega-ul din scară.

-Altceva mai vrei? m-a întrebat el cu o voce foarte matură.

-Nu. Doar lapte. Îți fac niște piure.

-Măi, zi-mi, că mai sunt 10 lei și un pic la mine, pot să mai iau ceva, dacă ai nevoie. Cartofi ai? Îți iau?

Am rămas ca curca-n lemne, cu telefonul la ureche. Cum? ”Dacă ai nevoie”… ”Cartofi ai? Îți iau?”. Cum vrea el să-mi ia mie cartofi, omulețul mic…

Pusesem deja cartofii la fiert, așa că i-am zis să ia doar lapte. Acasă, când a venit, mi-a zis ”Bună, mami!”, m-a pupat și m-a întrebat ce-am făcut și cum mi-a fost ziua. A zis că miroase bine, dar că e cam obosit.

Seara, în pat, i-am zis că îmi place să vorbesc cu el la telefon după ce iese de la școală și mi-a plăcut foarte mult că s-a dus el să ia lapte. Din una în alta, am avut să vorbim și despre aventura aceasta fără mine. Sunt tare mândră de el că se descurcă singur și tocmai când să-i spun asta:

-Trebuia să încep să mă duc și eu singur. Nici Adrian, nici Robert, nici Ianis, nici Alexandra (prietenii lui – gașca de la bloc) nu mai sunt duși de părinți. Bine, ei nici nu-i sună, dar eu mă simt mai bine când merg cu vocea ta pe stradă.

Îi e un pic teamă, dar mândria lui atunci când intră pe ușă și-mi zice ”Bună, mami!” nu se compară cu nimic. Mândria asta îl face alt om. De fapt, cu mândria asta se va face el om mare și nu va mai avea nevoie de vocea mea să meargă pe stradă. Măcar să păstreze cheia și să mai vină din când în când să-mi spună ”Bună, mami!”, nu zic musai să mă întrebe dacă îmi cumpără cartofi.

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație