Episodul 292: Cel mai dezgustător lucru din lume

jurnal

Nu sunt o mironosiță, dar multe lucrurile pe care sau cu care s-a jucat copilul meu m-au făcut, de-a lungul timpului, ba să am senzații de vomă, ba să mi se facă pielea de găină, ba să mă treacă fiorii, ba să mă ia cu leșin. Mi-l amintesc și acum, ca și când s-ar fi întâmplat chiar înainte să încep să scriu acest text, cum, la țară, pe când avea vreo câțiva ani, mă striga nevoie mare să-mi arate ceva. Când m-am uitat, el aproape că storsese o broască în mâini… Sau când a mâncat râme. Sau cum își pune melcii să-i meargă pe braț sau pe picioare sau pe burtă…

Așa se face că, la un moment dat, am început să cred că lui îi lipsește organul acesta al ”scârboșeniei”. Lui nimic nu i se pare de neatins sau de neprivit. Nu s-a dat niciodată în lături de la a face absolut cele mai scârboase lucruri. Am fost și eu copil, dar parcă n-am fost chiar așa. Mă rog, eu chiar aveam alte preocupări când eram ca el.

Îl invidiez pentru asta, mi-aș dori și eu să pot fi așa. Partea cea mai grea e că nu vreau să-l las să vadă că ceea ce face el pe mine mă lasă cu dureri de stomac. Cea mai mare vitejie din partea mea a fost să-l las să-mi pună și mie melci pe mână. Bleah! Nu pot nici măcar să scriu despre asta. Da, într-adevăr, e o experiență ”foarte tare”… la stomac.

Zilele trecute, când Victor se afla pe locul împăratului, acolo unde au loc marile lui revelații, a început să mă strige:

-Mamiiii, mamiiii!

Eu chiar am crezut că s-a întâmplat ceva grav. Am lăsat totul și m-am dus într-un suflet la baie:

-Ce e? Ce s-a întâmplat?

-Mami, când crezi că o să termin?

-Să termini ce?

-Să termin să scot tot din mine…

M-am uitat mai bine la el, voiam să mă asigur că înțeleg la ce se referă. A priceput că nu reușesc să procesez întrebarea și a venit cu lămuriri:

-Fac în fiecare zi și nu se termină niciodată.

-Păi nu se termină. Nu se termină niciodată. Când o să se termine, o să fii și tu terminat. Lucrul ăsta nu se termină.

-Nici dacă stau aici și mă golesc de tot, de tot?

-Mnu… Pentru că mereu organismul fabrică altul și altul.

-Pfff, ce chestie dezgustătoare.

-Da, e și dezgustător. Dar nu te uiți la el, doar îl dai afară și gata.

-Și ce dacă, mami? Ție nu ți se pare dezgustător?

Mi-l aminteam cu melci pe el, cu râme în gură și cu broaște în mâine.

-Nu prea…

-Ție chiar nu ți se pare dezgustător?

-Măi… m-am cam obișnuit… Ce să zic…

-Mami, mie ăsta mi se pare cel mai dezgustător lucru din lume – faptul că avem …ăcat în noi. Îți dai seama? Toți oamenii au în ei. Cum e să te întâlnești cu cineva și să știi că are …ăcat în el? Eh? Nu e dezgustător? Ia gândește-te! Deci toți, toți, toți!

I-am zis că nu, deși nu mă gândisem niciodată din perspectiva asta. Nici nu tratasem subiectul cu atâta importanță. Nu văzusem niciodată oamenii ca pe niște ”pachete” dezgustătoare. Am abandonat discuția din simplul motiv că nu eram pregătită s-o am. Nu știam ce să-i zic. Acum îmi vin multe în cap, dar cred că ar trebui să reiau subiectul și să-i spun că nu asta e grav – că oamenii …ăcat în ei. Grav mi se pare că există și oameni care au și caracterul din așa ceva și de care chiar ar trebui să se ferească. Dar asta e viața… Va da, în viitorului lui mai mult sau mai puțin îndepărtat, și de caractere ”dezgustătoare”.

Dar poate că e mai bine să plece de la premisa asta. Eu nu gândeam așa, la vârsta lui, v-am zis. De-aia nu m-o fi scutit viața de așa ceva – pentru că nu mă dezgusta…

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

Intră în conversație