Episodul 293: Dați-mi voie să mă prezint

Mama lui Victor
jurnal

-Cum e, mă, Zoni, să stai fără mama ta? Ă? Cum e să dormi cu alți oameni și să n-o vezi pe mama ta niciodată? Aoleu, Zoniii, vino să te țin în brațe, sărăcuțul de tine. Dumnezeule, ce viață!

Pe ”viață”, s-a declașat bocetul. Copilul meu era cocoțat pe dulapul din balcon, cu motanul în brațe și plângea de mama focului. Am auzit toată ”discuția” de la masa mea de lucru. Lucram fără întrerupere de vreo două ore pentru că îmi doream să termin și să ieșim amândoi în parc. Victor se plictisese de atâta așteptare și nu mai găsise nimic de făcut decât să se cațere pe dulap, într-unul din locurile preferate ale motanului și să stea cu el.

-Ce faci, Victor?

-Plââânghhhhg. Zoni stă fără mama lui. Zoni s-a pierdut de mama lui… Uaghhghghgh… Uite ce trist e… Ughsghs…

Zoni, proaspăt trezit din somn, ciufulit și fără chef, se chinuia să scape din brațele lui.

Îmi venea să-i zic: ”Termină, mă, că ăsta n-are nicio treabă!”. Chiar nu avea, Zoni căsca și s-ar fi și întins, dar nu avea loc pentru că Victor nu-l elibera deloc din strânsoare.

I-am luat în brațe pe amândoi la pachet și am intrat cu ei în casă. Am vrut să-i duc în dormitor, dar Zoni ne-a sărit din brațe și a șters-o din aria noastră vizuală.

-Da, Zoni nu are mamă. Stă fără mama lui. S-a pierdut de mama lui, a rămas pe stradă și eu l-am găsit în ploaie și l-am luat acasă. Și cred că îi e bine cu noi aici.

(Suntem sclavii lui, cum ar putea să nu-i convină?)

-Dar el nu stă cu mama lui aghghhghgh…

”Da, cum nici tu nu stai cu mama ta!” recunoșteam, cu mâhnire, în mintea mea. A fost prima oară când m-am simțit cel mai mic om din lume. O micime care mă apăsa și-mi arăta gafa uriașă pe care o fac. Îmi tot spun că în viață nu poți să le ai pe toate. Și îi spun și lui asta. Deși poate greșesc. Poate nu ar trebui să crească crezând că nu poate avea totul. Poate că nu ar trebui să-i ”vând” o idee care să-i taie elanul de a lupta pentru a avea totul. Și eu lupt, dar nu pot să fac mai mult de atât. Nu am cum să fac tot și să fie bine pe toate planurile. Îl înțeleg și pe el că îi e greu să mă aștepte pe mine mereu să termin ceva. Din dorința de a fi mereu lângă el am găsit această variantă de a lucra de acasă (sau din mers) care, de fapt, îmi permite doar să exist lângă el, dar nu să fiu cu el în adevăratul sens al cuvântului, nu să fiu atentă 100%, nu să fiu prezentă așa cum ar avea el nevoie…

Când a apărut Zoni lângă noi, în pat, Victor l-a luat iar în brațe:

-Zoni, hai să te iau în brațe și să te iubesc, că tu n-ai mamă. Vezi ce bine e să fii în brațe și să fii iubit?

Se liniștise. Era și el la mine în brațe și era bine să fie iubit.

Mi-am cerut iertare pentru cum stau lucrurile în viața noastră, pentru că nu prea stau cu el, pentru că nu pot fi mereu atentă, pentru că am mult de lucru, pentru că sunt obosită, pentru tot…

-Da, mami, da… dar Zoni n-o vede niciodată pe mama lui. N-a mai văzut-o de când era cam bebeluș. Cum o fi să nu o vezi niciodată pe mama ta? Să stai în casă cu niște oameni și mama ta să nu mai vină niciodată, să știi că n-o mai vezi?

-Și ce putem face noi?

-Să-l iubim mai mult… și să fii tu și mama lui.

-Mmmbine. Sunt și mama lui…

Așa că… acum nu mai sunt doar mama lui Victor. Sunt și mama lui Zoni.

Comandă acum  cartea Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”.  Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa